Demonul

E seară, a mai trecut o zi lungă, lungă în care nu am remarcat nimic decât frigul ce mi-a pătruns adânc în suflet și în corp. Mă delectez cu una dintre puținele plăceri de care încă mă bucur cu adevărat, un duș fierbinte. Apa caldă ce cade pe mine îmi încălzește încetul cu încetul sufletul și-mi liniștește mintea.

Apa și metalul (ultima parte)

Cuvintele Alzei cazură ca un trăznet peste Alme. Prima dată avu impresia că este

vorba de o glumă, dar uitându-se în ochii ei descoperii o negură urâtă care îi dădu fiori reci și înțelese că vorbea cât se poate de serios.

-          Dar care este motivul pentru care vrei să ne despărțim, întrebă Alme care simțea cum

confuzia îi intunecă mintea.

-           Tu nu vezi că ne-am îndepărtat unul de celălalt, răspunse rece Alza, noi doi nu ne

mai iubim, așa că nu are nici un rost să continuam așa.

Apa și metalul (partea a doua)

Dar Alme nu era deloc mulțumit de gestul său. Considera că a procedat corect dar asta nu îl alina deloc. Ochii verzi și înlăcrimați ai Alzei îl urmăreau peste tot. Nu mai putea să se concentreze pe nimic, avea impresia că undeva greșește dar nu reușea să-și dea seama unde. Se plimba zile întregi prin Laborator, fără țintă, gândindu-se numai la spusele lui Alza.

-          Dacă vom fi împreună te voi face cel mai fericit om din lume, îi strigase Alza înainte

sa se desparta de ea.  Gândește-te bine la ce faci, iubirea mea este mai puternică decât natura elementelor din care suntem alcătuiți.

Povestea unui epitaf…Apa și metalul (partea întâi)

Habar n-am încotro se îndreaptă viata mea, dar mintea mea nebună caută un sens în ceea ce mi s-a întâmplat în ultimii 11 ani. Tot ceea ce am găsit este o poveste pe care oricât de mult m-am chinuit s-o transform într-una magică, alții au insistat și au și reușit s-o transforme într-una absurdă. Vă prezint prima parte a acestei povești, care nu are sens decaât pentru mine și Albert acuma, altcineva, pentru care ar fi putut să aibă sens alegând să nu…

Pentru cei care vor citi această poveste până la capăt, voi încerca să găsesc până la final o învățătură, ceva, dar în cazul în care nu voi reuși, lucru foarte probabil, bucurați-vă măcar de o poveste frumoasă.

Paianjenul

Era o poveste veche care imi place foarte mult.

Se spune ca un om ce calatora prin lume cautand sa se desavarseasca spiritual, obosit si deznadajduit de atatea incercari ratate de a-si atinge scopul, se opri la marginea drumului langa un copac. Acolo, printre frunze zari un paianjen care isi construia panza si pe care aproape o terminase. Omul astepta pana paianjenul termina panza dupa care o distruse. Paianjenul se reapuca din nou de treaba si isi reconstrui ceea ce fusese stricat. Omul ii mai strica odata panza si paianjenul reincepu munca de la inceput. si tot asa de 7 ori. Atunci omul isi spuse “acest paianjen este mai intelept si mai puternic decat mine, pentru ca de 7 ori i-am stricat panza si tot de atatea ori s-a reapucat s-o construiasca, eu m-am lasat doborat dupa prima greutate”. Asa ca se ridica si porni din nou in calatoria pe care o incepuse.

Despre imperfecţiune

În seara asta nu am să scriu nici un fel de pledoarie, doar o poveste chinezească despre imperfecţiune şi o poezie de Nichita Stănescu, oarecum pe aceeaşi temă.

Străinul din viaţa mea

Una dintre cărţile ce mi-au plăcut cel mai mult este Străinul lui Camus. În această carte personajul principal uită ce inseamnă să fie viu, nimic nu-l mai mişcă, nici măcar moartea mamei lui, dar atunci când, dintr-o întâmplare stupidă, este condamnat la moarte îşi regăseşte trăirile şi înţelege din nou ce înseamnă să fii viu. Cred că este o alegorie şi Camus a vrut să spună că doar atunci când eşti pe punctul de a pierde totul începi să le preţuieşti cu adevărat.

Şi eu sunt pe punctul de a pierde tot ce este mai important în viaţa mea şi chiar dacă alţii pot fii învinuiţi pentru asta nici eu nu sunt lipsit de vină. În primul rând pentru că am uitat cât de importante sunt gesturile mărunte şi cât de multe spun ele. O mângâiere sau un cuvânt spus când trebuie sunt mai importante decât un cadou scump sau decât o sumă de principii în care, în afară de câţiva nebuni precum subsemnatul, oricum nu mai crede nimeni.

Gânduri, gânduri…

De ceva timp am impresia că trăiesc o telenovelă a cărui scenarist este beat criţă. Cu toată confuzia în care mă scald şi în care reuşesc cu greu să păstrez o brumă de luciditate, constat că par mai normal decât cei care par a avea o existenţă liniştită.

Despre zodii

Zilele trecute am avut o polemica cu un prieten legat de zodii si de influenta astrelor asupra fiintelor vii in general. Nu cred în predestinare si, prin urmare, nici in horoscop. Imi este greu sa cred ca într-o anumită zi ţi se va întâmpla un anumit lucru, dar influenţa câmpurilor electromagnetice ala corpurilor cereşti asupra fiinţelor vii este demonstrată de fapte mai mult decât evidente, lupii care urlă când este lună plină, plantele care cresc mai repede în aceastăî perioadă sau chiar durerile de cap pe care le încearcă unii dintre semenii noştri în anumite momente ale anului.

Copiii spun lucruri….văzute

-Albert, tata a bătut-o pe mama, i-a strigat Denis, unul dintre cei doi copii ai vecinilor noştri fiului meu care îi arăta fericit că mănâncă nino nino danonino. În acest timp mama lui Denis, împreună cu Alex, celălalt copil rămăsese interzisă uitându-se la copilul ei ca la o fantomă. Alex, fiind ceva mai mare i-a atras atenţia lui Denis că nu trebuie să spună aşa ceva şi amândoi au luat-o în braţe pe mama lor care a început să plângă.