
E seară, a mai trecut o zi lungă, lungă în care nu am remarcat nimic decât frigul ce mi-a pătruns adânc în suflet și în corp. Mă delectez cu una dintre puținele plăceri de care încă mă bucur cu adevărat, un duș fierbinte. Apa caldă ce cade pe mine îmi încălzește încetul cu încetul sufletul și-mi liniștește mintea.
Aproape împăcat cu mine însumi ies din baie și dau să intru în sufragerie, dar, surprinzător nu mai sunt la mine acasă ci în cu totul altă parte, în iad. Nu știu cum am ajuns aicea, poate faptul că nu am vrut să stau de vorbă cu cele două doamne ce mi-au lăsat broșura cu întrebarea apocaliptică, ”Va supraviețui această lume”, sau poate că nu am mai mers la biserică de mulți ani sau poate…
Gândurile îmi sunt întrerupte de un domn ce pare foarte prezentabil:
-Bună ziua,eu sunt un Demon.
-Bună ziua domnule Demon, răspund eu politicos, pentru că așa am fost educat.
-Bănuiesc că știi că te afli în Iad, îmi spuse Demonul.
-Nu sunt chiar așa sigur că sunt în Iad, nu de alta dar abia ce am ieșit din baie și apoi eu am fost în Iad astă vară.
-Nu, nu te afli în Iad, chiar dacă nu-ți vine să crezi.
-Vă cred pe cuvânt, domnule Demon, dar eu am fost în Iad astă vară iar comparativ cu atunci asta mi se pare o plimbare prin parc. Dar să știți că nici acuma nu mă simt chiar foarte confortabil, am încercat eu să-i fac pe plac, pentru că l-am văzut destul de afectat de faptul că nu păream chiar foarte impresionat de Iadul său.
-Să știi că eu te pot ajuta să ieși din acest Iad, îmi spuse mai încrezător în el Demonul. Pot să-ți ofer tot ce vrei tu.
-Chiar tot ce vreau eu nu cred că poți să-mi oferiți , am replicat eu neîncrezător, pentru că eu vreau multe lucruri, dar aș prefera să le realizez singur, nu de alta dar cele primite pe gratis nu prea au mare valoare.
-Aș putea să ți-o ofer pe -EA, îmi spuse secretos Demonul.
-Care EA?
-Cea pe care o dorești tu?
Recunosc că era un Demon foarte bine informat.
-Dar poți so faci și să iubească?
-Pot s-o fac să te dorească atât de tare încât să nu mai poată trăi fără tine.
-Dar poți s-o faci să iubească, am insistat eu. La ce-mi folosește să mă dorească, m-a mai dorit odată și EA și altele, dar tot nu a putut să iubească. Așa că în jurul Ei nu e decât durere și mizerie acuma. Nu vreau să mă dorească, dar aș vrea să poată iubi, chiar și pentru o secundă, să poată uită de toate dorințele Ei meschine și să iubească. Poți să faci asta?
-Și tu ce obții din asta?
-Nimic.
-Dar eu pot să-ți ofer ție ceva, nu altcuiva. Știi, trebuie să-ți zic un secret, eu sunt Demonul tău.
-Nu-i nimic, domnule Demon, am continuat eu să fiu politicos, acuma nu doresc nimic pentru mine, ci doresc multe de la mine, dar promit că atunci când o să doresc ceva o să fi primul la care o să apelez….
Nici nu am băgat de seamă că eram singur în sufrageria mea, cu o cană de ceai fierbinte în mână. M-am așezat pe canapea și m-am învelit cu pătura. Uff, măi Albert, puiul meu drag, a trebuit să-mi dai și mie gripă, uite am febră mare și mai și delirez….