Ce ar trebui să se întâmple cu liderii de sindicat după această grevă ratată? Răspunsul este foarte simplu, toţi, în bloc, de la liderul de judeţ până la cel de pe ţară trebuie să-şi dea demisia. Am arătat în articolul Sindicatele şi Puterea de ce mulţi profesori din Braşov, dar cred că se poate generaliza la întreaga ţară, nu mai au încredere în liderii locali de sindicat. În cei de pe ţară nu mai are nimeni încredere de foartă multă vreme. Aşa cum am scris şi în Greva generală şi ameninţările ministrului, eşecul grevei se datorează în foarte mare parte şi din cauza lipsei de transparenţă şi a aroganţei liderilor de sindicat.
Prin urmare greva eşuată reprezintă un puternic vot de blam împotriva liderilor de sindicat, este o adevărată moţiune de cenzură pe care profesorii au îndreptat-o împotriva acestora. Iar mesajul este foarte clar, lideri de sindicat, PLECAŢI! Ne-a ajuns de cât timp vă bateţi joc de lupta sindicală, iar dacă aceştia nu demisionează înseamnă că sunt la fel de ahtiaţi după poziţiile lor ca toţi politicienii, iar asta nu ar fi, neapărat, o surpriză. Nu de alta, dar în România, nesimţirea este direct proporţională cu poziţia ocupată într-o organizaţie.
Înainte să închei, vreau să atrag atenţia profesorilor că acest moment ratat al grevei o să-i coste mult mai mult decât 25% din salarii. Legea educaţiei naţionale, acea imbecilitate a comisiei Miclea, asumată în totalitate de Băsescu şi cerută imperios pudelului Funeriu, va trece fără probleme, iar consecinţele vor fi dezastruoase pentru învăţământ. Mai mult decât atât, aşa cum sugerează mai mulţi oficiali, tăierile de salarii nu se vor opri aici, iar faptul că dascălii nu au protestat atunci când au avut ocazia îi transformă în ţinte predilecte.
P.S. Nu are legătură cu cele scrise mai sus ci cu postarea Războiul economic mondial, citiţi şi acest articol http://www.adevarul.ro/international/foreign_policy/Omul_Chinei_la_varful_FMI_0_271773390.html şi spuneţi-mi ce părere aveţi.
[…] Alin Beta Blog […]
[…] la un an şi şase luni de închisoare cu suspendare. Continuarea aici, Sebastian Dan Blog Lideri de sindicat, DEMISIA!! Prin urmare greva eşuată reprezintă un puternic vot de blam împotriva liderilor de sindicat, […]