Este foarte clar pentru toată lumea care gândeşte că la ora actuală se poartă un război mediatic foarte aprig între gaşca preşedintelui, tot mai puţini în ultima vreme şi adversarii acestuia. Războiul este purtat în primul rând prin intermediul trusturilor de presă, dar se duc bătăli mai mici pe bloguri, platforme de ştiri sau forumuri de discuţii. Deoarece am avut unele contre cu unii susţinători ai trustului de presă al PDL, anume B1 TV şi EVZ, m-am gândit să prezint un scenariu, foarte probabil, plecând de la anumite fapte. Invit pe cei care mai cred în cinstea, deontologia şi profesionalismul lui Radu Morar sau a ziariştilor de la EVZ să spună dacă un astfel de scenariu este real şi în cazul în care ar fi real dacă le-ar afecta imaginea pe care o au despre gaşca preşedintelui.
Pentru început putem să ne uităm la unele cifre ale audienţelor şi la pierderile sau câştigurile televiziunilor în anul care a trecut. Aveţi aici un link de unde să vă informaţi: http://www.mediafax.ro/cultura-media/cine-a-castigat-si-cine-a-pierdut-pe-piata-radio-tv-din-romania-in-2008-4788617. Ce concluzii putem trage de aici? Că Antenele lui Voiculescu au avut profit, în timp ce Realitatea lui Vântu şi B1 TV a lui Morar şi Bobby Păunescu au avut pierderi masive. Reţinem acest fapt şi ne uităm la EVZ. Deoarece nu avem nici o informaţie mai proaspătă plecăm de la faptul că Ringier a vândut EVZ anul trecut deoarece avea pierderi foarte mari, informaţia o găsiţi aici: http://www.zf.ro/companii/pierderi-de-14-milioane-de-euro-pentru-ringier-editorul-tabloidului-libertatea-6067968/. În concluzie: atât B1 TV cât şi EVZ nu au produs bani în 2009, având pierderi cumulate de câteva zeci de milioane de euro.
Atât televiziunea cât şi ziarul au fost cumpărate de omul de afaceri Bobby Păunescu, evident în numele familiei Păunescu, de numele căreia se leagă o mulţime de afaceri dubioase cu statul român. Găsiţi chiar pe oficina prezidenţială un scurt istoric al afacerilor familiei Păunescu: http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-6902767-cum-vazut-familia-paunescu-evz-rechinii-bancorex-noii-miliardari-romaniei.htm. Din aceste informaţii tregem concluzia că fraţii Păunescu au făcut afaceri cu iz penal în perioada când PSD era la guvernare, plecând din ţară în perioada CDR, pentru a-şi relua afacerile după 2000, iar după 2005 au sărit în barca lui Băsescu, care i-a protejat, iar afacerile lor au explodat mai ales în 2009, adică după ce Tăriceanu a fost dat jos din fruntea guvernului. Găsiţi şi aici indicii ale fraudelor produse de familia Păunescu şi ale influenţei acesteia în actualul guvern: http://www.ancheteonline.ro/content/familia-paunescu-controleaza-ministerul-condus-de-udrea. Reţinem de aici că fraţii Păunescu au avut afaceri oneroase cu statul român şi continuă să facă astfel de afaceri deoarece sunt protejaţi de preşedintele Băsescu.
Şi ajungem la Radu Morar, faimosul „deontolog” de la B1 TV. După cum vedeţi aici: http://www.financiarul.com/articol_17823/radu-moraru-nu-a-fost-sunat-de-doamna-camelia-voiculescu-asa-cum-pretinde.html şi afacerile lui au prosperat în perioada Băsescu. Am putea să-l încadrăm în acea categorie foarte largă de ziarişti mult mai prosperi decât le-ar fi permis salariile, prosperitatea lor venind, mai mult ca sigur din cu totul alte surse decât jurnalismul, este cazul lui Bogdan Chiriac, Roşca Stănescu şi alţii.
Şi acum hai să punem cap la cap toate informaţiile adunate până acum şi să construim un scenariu, fără să avem pretenţia că el ar acoperii în întregime realitatea. Pierderile trustului de presă al fraţilor Păunescu ne sugerează că ziariştii din el nu-şi iau salariile din ce produc, deoarece ei produc pierderi. Patronul lor îi plăteşte, destul de gras dacă ne uităm la învârtelile lui Radu Morar, deşi sunt pe minus rău de tot. Este nebun Păunescu, adică lui îi convine să arunce zeci de milioane de euro anual pe salariile unor jurnalişti? Nu, pentru că nici el nu-i plăteşte din banii lui, ci din ce produce el oneros din afacerile cu statul român. Cu alte cuvinte Băsescu şi gaşca lui îi dau lui Păunescu tot felul de afaceri grase, protejându-l de pârnaie, iar acesta le întoarce serviciu punându-şi lacheii din trust să-l proslăvească pe Băsescu şi pe acoliţii lui. Cel mai bun lacheu, în speţă Radu Morar, primeşte bonusuri de milioane de euro, acesta fiind şi motivul pentru care competiţia în cadrul trustului este foarte acerbă, vezi şi Mircea Marean, Ioana Lupea sau Horia Chibuţiu.
Vă aduc aminte, din nou, că acesta este doar un scenariu construit de la faptele prezentate mai sus, dacă este sau nu adevărat, judecaţi şi voi. Sunt de acord că acest scenariu poate fi extins şi la alte televiziuni care au pierderi, dar este clar că nu funcţionează în cazul Trustului Intact, care este pe profit. Nu vreau să le fiu apărător talibanilor de la Antene, dar până una alta ăsta este adevărul, lumea doreşte să vadă astfel de comportamente, altfel Antenele nu ar avea profit.
P.S. Atunci când a preluat Păunescu EVZ i-a concediat pe toţi cei care nu corespundeau cu fişa postului, vezi cazul lui Oana Dobre.
[…] Alin Beta Blog […]
las’o jos ca macane.In ce hal a ajuns presa nu-ti da de gandit?
Mai afirm încă o dată că este doar un scenariu, dar nu-i aşa că pare foarte plauzibil. Şi încă ceva, la nivel local se întâmplă aşa de ani buni.
Preferabil ar fi sa ai proprietatea termenilor cind te apuci sa spui/scrii ceva. ”Deontologie profesionala” este un pleonasm de toata frumusetea, cita vreme ”deontologie” singur include ideea de ”etica profesionala” (v. mai jos).
DEONTOLOGÍE s.f. 1. Parte a eticii care studiază normele și obligațiile specifice unei activități profesionale. ♢ Deontologie medicală = totalitatea regulilor și uzanțelor care reglementează relațiile dintre medici sau dintre aceștia și bolnavii lor; etică medicală. 2. Teorie despre datorie, despre originea, caracterul și normele obligației morale în general. [Gen. -iei. / < fr. déontologie, cf. gr. deon – ceea ce trebuie făcut, logos – studiu].
Sursa: DN | Adăugată de LauraGellner | Greșeală de tipar | Permalink
Este posibil să fie un pleonasm, deşi l-am căutat în toate cărţile şi Dex-urile de specialitate şi nu l-am găsit. Cel mai adesea se asociază cuvântului deontologie, profesia, de exemplu deontologie medicală, sau deontologie jurnalistică etc. Am să mă mai documentez, dar până una alta nu cred că am greşit. În cazul în care am greşit îmi fac de pe acuma mea culpa.
Inainte de a expune tot felul de scenarii cred ca mai degraba ar trebui sa ne procupe calitatea presei. Din punctul meu de vedere scenariul tau cam pica din cauza ca aceleasi motive le-ai fi putut aduce si trustului Realitatea-Catavencu si eu cred ca e exclus faptul ca Vantu sa faca afaceri cu statul si sa fie protejat.
Am zis şi eu că acelaşi scenariu se poate aplica şi trustului Realitatea – Caţavencu. Nu am pretenţia că acest scenariu acoperă în totalitate realitatea, dar lucrurile se întâmplă asemănător în teritoriu, unde primarul sau preşedintele de consiliu judeţean deţine exact în modul în care am prezentat tot felul de trusturi locale de presă şi le foloseşte pentru a-şi proslăvi realizările şi de a-i ataca pe inamicii politici, iar de finanţat îl finanţează din tot felul de contracte dubioase. Îţi sună cunoscut?
Si inca o completare. Faptul ca Antenele lui Felix inca au profit are o explicatie foarte simplu: toate posturile de televiziune isi desfasoare activitate in 3 studiouri (cate unul pentru fiecare Antena), ceea ce inseamna cheltuieli minime. Personal nu vad legatura dintre situatie financiara a grupului B1-EVZ cu afacerile lui Morar. A facut el afaceri cu statul? A „rupt” vreodata B1 audientele ? Sau emisiunea realizata de Morar? Iar faptul ca Antenele sau mai bine sa ne referim la Antena 3 (ca vorbim de un anumit tip de emisiuni) a avut audienta urmata de profit se datoreaza si faptului ca ce fac ei acolo nu prea poate fi catalogat drept emisiune de analiza, emisiune politica ci mai degraba maimutareala. Drept urmarea Realitatea a inceput sa le calce pe urma.
Oricum presa din Romania, in mare parte, incapa toata sub aceiasi problema. Intr-o tara de lumea a treia avem o presa (daca o putem numi asa) de lumea a treia
Sunt de acord cu faptul că presa românească are probleme foarte mari, care încep de la lucrurile povestite de mine. În ce priveşte calitatea programelor Antenele şi B1TV sunt asemănătoare, doar că se adresează fiecare talibanilor proprii. Antenele se adresează celor care îl urăsc pe Băsescu, din cvasi-motive, nu de alta dar a şi oferit motive suficiente, iar B1Tv se adresează talibanilor portocalii. Până una alta Antenele câştigă, asta însemnând că sunt mult mai mulţi care-l urăsc pe Băse decât cei care doresc să-l vadă lins pe dos de Radu Morar. Şi eu sunt curios cum o să se descurce Antenele atunci când o să dispară Băse, iar PSD şi PC ajung la guvernare. O să mai fie la fel de răi cu guvernul?
Ha! Sa fie la fel de rai cu guvernul? Asta cred ca era o intrebare atat ironica cat si retorica. Atat timp cat ei il proslavesc pe Motanul Securist si partidul de il pastoreste anuntand cu surle si trambite ca au gasit solutie magica de redresa economia dar pe care nu vor sa o dezvaluie la ce te astepti daca ar fi la guvernare? Probabil ca la aceiasi manipulare pe care o practica TVR-ul in timpul si dupa Revolutie.
Argumentatia ta vis-a-vis de audientele Antenei nu tine din punctul meu de vedere pentru ca, asa cum ziceam, ce fac ei acolo nu se pot numi emisiuni politice sau de analiza. Hai sa fiu generos si sa zic ca as putea sa numesc emisiunile respective de divertisment.
Da, dar măcar din punct de vedere economic sunt scutiţi de astfel de atacuri. Audienţa lor este foarte mare din cauza ipocriziei poporului român care votează cu cel mai puternic dar îl sapă pe la spate. De ce m-am apucat să mă lansez în spaţiul virtual, pentru că dacă mai rămân în ţară, măcar să lupt să educ pe cei din jurul meu atât cât îmi permite autoritatea mea limitată şi cultura şi inteligenţa mea atăta căt posed, din ambele.
Doar faptul ca articolul legat de afacerile prospere pe care le desfasoare Morar apartine unui ziar din trustul Intact, trust care stie tot romanul ca e anti-Basescu ar trebui sa iti puna un semn de intrebare.
Am ales un articol din multe asemănătoare. Încă o dată nimeni nu zice că terebuie să crezi acest scenariu, am zis şi în articol., dar dacă dorim să fim consideraţi oameni care gândesc, am putea să ne punem nişte semne de întrebare asupra prosperităţii unor jurnalişti deşi posturile unde activează au pierderi masive. Întrebare care se pune este cine-i plăteşte şi mai ales de ce?
Nu e vorba de a crede sau nu acest scenariu, ci e vorba de sursa pe care o folosesti ca exemplu. La ce fel de atitudinea te-ai fi asteptat din partea trustului care e anti-Basescu vis-a-vis de un sustinator al lui? Sa il dea model pe prima pagina drept exemplu de corectitudine si inventivitate in afaceri?
La modul în care se prezintă presa românească nu mai cred pe nimeni, dar nişte întrebări pot să-mi pun că doar nu sunt trepanat.
Faptul ca iti pui intrebari mi se pare normal. Eu doar iti atrageam atentia asupra faptului ca nu poti sa gasesti o opinie obiectiva despre Morar si afacerile lui intr-un ziar care face parte din trustul Intact. De unde au bani? Pai raspunsul corect e probabil foarte simplu si de la sine inteles: de la mine, de la tine, de la populatia tarisoarei
Există un motiv pentru care am abordat acest subiect, anume faptul că foarte mulţi talibani portocalii mă iau la rost deoarece cred orbeşte ceea ce le spune Radu Morar în fiecare seară. Oricât le-aş atrage atenţia că mai bine s-ar baza pe propria inteligenţă şi propriu discernământ, ei refuză să folosească ceea ce le-a dat statul. Programele Antenelor au devenit mult prea absurde, nepermis, după părerea mea. Obişnuiam să mă uit la Gâdea încă de pe vremea când venea Paler la emisiune. Nu-mi place ce a ajuns, dar se pare că românilor le place această otv-izare. Pentru a nu fi părtinitor, chiar dacă am propria mea părere legată de un subiect urmăresc toate emisiunile chiar şi cele care nu-mi plac, pentru că altfel nu am de ce să critic.
Pai acum ca sa fi corect pana la capat ar trebui sa le atragi atentia si celorlalti talibani (cui ii numesti tu) sa nu creada orbeste ce se „canta” seara de seara la Antene. Da, romanilor le place otv-izare si asta e unul din motivele pentru care am ajuns in situatia in care am ajuns. Asta e unul din motivele serioase din cauza caruia Romania va continua sa involueze.
Ca sa iti mai dau un exemplu de ipocrizie: am dat recent peste un articol (numai stiu in care ziar) in care se blama presa pentru faptul ca am ajuns un popor de cocalari si pitipoance. Asta dupa ce tot presa i-a scos mereu in fata si le-a servit drept modele.
Aşa este, nu vreau să fac propagandă televiziunilor, dar cele ale lui Voiculescu se pot scoate cu scuza că măcar ei critică guvernul, ceea ce este de datoria oricărui jurnalist. Din acest motiv am întrebat (şi retoric şi ironic) dacă atunci când vor ajunge la guvernare, dar singuri ca să nu poată da vina pe alţii, vor fi la fel de critici. Pe de altă parte să nu confundăm critică cu atacurile violente. Episodul cu Firea şi cu Boureanu este regretabil din toate punctele de vedere. Sunt de condamnat atât ţăţismele lui Firea cât mai ales mitocănia imbecilă a unui demnitar român.
scenariul asta il da spagatistul de trei ori pe seara la antena lui felix!! nu e o noutate ce spui,de aici si spumele veninoase de la antene!
Pot să înţeleg din partea talibanilor portocalii faptul că Vântu şi Voiculescu sunt ticăloşi, nu am nici o problemă să accept asta, dar la fel de ticăloşi sunt Păuneştii. Talibanismul şi extremele de orice fel sunt nocive în orice activitate, deci şi în presă. Sunt la fel de reprobabile şi atacurile violente de la Antene pe cât sunt limbile lascive pe care le dau cei de la B1 şi EVZ găştii lui Băsescu.
totusi sint de preferat limbile lascive,decit spumele si veninul de la itv si antene! eu una evit pe cit posibil aceste posturi tv!
Depinde. Se pare ca unora le place mai mult circul. Personal nu urmaresc nici Antenele nici B1 tocmai din aceste motive dar mi se pare mult mai grav ceea ce fac cei de la Antene si Realitatea. Mi se pare penibil ca intr-o tara membra a UE (doar membra pentru ca alte capitole nu ne putem nimi tara europeana, decat geografic) presa sa instige la manifestari de strada, al greve. De parca poporul, fata de care ar trebui sa aiba o anumita responsbilitate, ar avea ceva de castigat din aceaste lucruri. Pe tema asta ar fi multe de zis si chiar se zic multe dar din pacate nimeni nu prea face nimic. La fel ca si in celelalte domenii.
Adevărul este că nu presa trebuie să te trimită în stradă ci propria ta conştiinţă. Nu cred că ai nevoie să-ţi zică vreun jurnalist să faci grevă atunci când statul îţi bagă mâna abuziv în buzunar. Din păcate românii şi-au pierdut orice urmă de simţ civic la 20 de ani de la revoluţie. Ei trebuie să înveţe să protesteze, pentru că este singurul mod în care îi poţi obliga pe guvernanţi să facă ce trebuie. Aşa se întâmplă peste tot în lume şi aşa este normal. Dacă guvernul te calcă pe picior şi tu nu protestezi, data viitoare te calcă pe cap, iar asta nu poate conduce decât la finaluri sângeroase care nu sunt deloc de dorit.
Tocmai, pentru ca romanii numai au simt civic, pentru ca oricum suntem un popor in care spiritul de turma ne conduce, un popor care inghite orice „pasarica” mi se pare indamisibil ca presa care totusi intr-o democratie este o putere in stat, sa instige la proteste si greve. In loc sa incerce sa educe masele, sa le deschida ochii mai mult profita de pe urma neputintei unora (ca sa nu fiu nesimtit si sa folosesc alte cuvinte).
Cred că este mai degrabă laşitate decât neputinţă. Uită-te şi la emisiunile mele şi o să înţelegi mai bine poziţia mea.
Din contra cred că sunt mai dăunătoare, mie îmi aduc aminte de vremuri trecute când toată lumea îl proslăvea pe conducătorul suprem. Sunt de acord că atacurile violente sunt regretabile, dar linguşirea demnitarilor statului este anti-presă. Nu ştiu câţi ani ai trăit pe vremea lui Ceauşescu, eu aveam 17 ani la revoluţie şi cunosc destul de multe despre comportamentul lui Radu Morar, Mircea Marean sau alţii care se dau cu puterea pentru tot felul de beneficii. Cum ar fi dacă toată presa ar ridica osanale lui Băse, Boc, Udrea and company? Ţi-ar plăcea?
Am mai spicuit si eu printre articolele si comentariile tale. Si mi se pare ca ai aceiasi atitudine ca 9 din 10 oameni: ma intereseaza ce e azi, ce a fost ieri numai conteaza, maine ma descurc eu cumva. Eu nu as putea sa zic ca Guvernul condamna la infometare pe unii sau pe altii dar nici nu pot sa fiu de acord in totalitate cu masurile luate. Asta e alt motiv care din punctul meu de vedere a distrus tara asta: atitudinea partinitoare si lipsa de obiectivism. Vezi efectul, te uiti putin in urma si vezi care e cauza apoi cauti solutia sau solutiile. Nu sunt de acord cu cei care spun ca bugetarii traiesc din banii lor dar nu sunt de acord nici cu bugetarii care nu vor sa accepte o reducere a salariilor (nu sunt de acord cu reducerea salariilor si pensiilor obtinut corect sub valoare de 1000 de lei). Avand in vedere realitatea economica in care se afla tarisoara asta e una din masurile care trebuiesc luate. Mi se pare penibil sa vad in strada politistii care iau spaga, politisti comunitari care plang de foame si conduc masini de 7-8000 de euro, nu sunt de acord cu protestul medicilor care iau spaga, nu sunt de acord cu profesorii care nu platesc impozite pe veniturile obtinute din meditatii…traim in penibil.
As fi vrut sa vad astfel de proteste organizate si cand prin presa erau prezentate jafurile din banii publici: pretul unui kilometru de autostrada, sumele alocate pentru renovarea scolilor si spitalelor, etc. Alta discutie lunga…
O să încerc să scriu zilele viitoare un articol în care să arăt că se pot face reforme fără să-i afectezi pe cei care muncesc, indiferent că sunt bugetari sau lucrează la privat. Citeşte şi articolul Criza şi bugetarii în lume şi o să înţelegi ce vreau să spun. Să tai tuturor 25% fie că merită fie că nu este o măsură comunistă. Nu înţeleg cine îi împiedică să îi dea afară pe cei care nu fac nimic? Iar problema pensiilor, chiar şi a celor nesimţite este mult mai spinoasă decât pare la prima vedere. Sunt ferm convins că Boc se aşteaptă să piardă procesele cu pensionarii, dar ceea ce vrea să câştige este timp, aşa cum s-a întâmplat în cazul salariilor profesorilor, amânate pentru 2012. Nu de alta, dar poate pică mălăiaţa pe alt guvern.
Problema pensiilor este abia la inceput. Ne paste a criza mondiala a sistemelor de pensii dintr-un simplu motiv: imbatranirea populatiei. Legat de angajatii din sistemul bugetar faptul ca avem 1,4 milioane de bugetari dintre care aproximativ 750.000 sunt functionari publici spune multe. Problema reala sta la baza societati. Nu poti sa ai o constructie solida cu o fundatie slaba. Sustin in continuare faptul ca actuala clasa politica este oglinda societatii pe care o conduce. Si ei au primit aceiasi educatie ca si noi, au crescut cu aceiasi mentalitate ca si noi…asa ca…
Problema pensiilor nu stă în îmbătrânirea populaţiei, deoarece pensiile ar trebui plătite din fondurile de pensie depuse de oameni de-a lungul vieţii, problema este că peste tot în lume s-a băgat mâna în aceste fonduri de pensie, iar la noi au fost furate cu totul. Gândeşte-te că din criza financiară din SUa cele mai mari pierderi le-au avut, tocmai fondurile de pensii. În ce-i priveşte pe funcţionari, nu cred că numărul lor reprezintă o problemă ci calitatea lor. Deoarece, mulţi dintre ei, au fost numiţi politic sunt de o incompetenţă crasă.
Tu, eu si restul care cotizam la fondul de pensi de stat nu depunem nimic ci platim pensiile actualilor pensionari. De depus se depune la fondul privat de pensie. Problema sta in imbatranirea populatiei si documentarul „Iarna demografica” te va lamuri de ce este asa. Il gasesti pe youtube daca vrei sa afli motivele.
Fondurile ede pensii, teoretic nu sunt constituite pentru a plăti acum pensiile, ci ele reprezintă depunerile celor care muncesc. Că mai toate ţările au ajuns să folosească banii de pensii abuziv asta este altă problemă. Fondurile private de pensii înseamnă acelaşi lucr ca cele de la stat, doar că sunt administrate de privaţi. Aşa cum am spus şi acestea au fost atacate de „băieţi deştepţi”, iar pierderile fondurilor de pierderi, din cauza „crizei” sunt imense. Cu alte cuvinte aceeaşi Mărie cu altă pălărie. Doar că, din punct de vedere legal, pensionarul nu este interesat de modul în care statul sau privatul îi administrează banii, el trebuie doa să şi primească înapoi integral, aşa zice CEDO.
Dar n-ai demonstrat nimic! Postul B1 nu poate avea audienta celor cu care il compari tocmai din motivul ca este evident mai sarac si este clar ca in Antena si in RTv s-a investit mult mai mult.
In al doile rand, dai ca argument in disputa dintre Moraru si Camelia exact ziarul Cameliei???
Nu pentru Radu Morar pledez, cred ca are destule „bube”, ci pentru ideea de demonstratie !!!
Mai explic odata ceea ce am mai zis, anume că aceasta nu este o demonstraţie deoarece nu am nici o dată sigură, tot ceeea ce am sunt informaţii din diferite canale media, alese anume diferite pentru a nu fi suspectat că dau o singură sursă. Poţi să cauţi şi tu alte surse care să confirme sau să infirme ce zice ziarul Cameliei Voiculescu şi oricum nu faptul că l-a sunat sau nu mă interesa din acea ştire. Eu am prezentat un scenariu, din păcate suficient de plauzibil pentru presa românească. Nu cred în imparţialitatea nici a unui trust de presă sau ziarist, dar cea mai gravă problemă a jurnalismului românesc este cointeresarea în alegerea subiectelor. Adică aleg să-l perii toată ziua pe Băsescu pentru că patronul meu face afaceri cu statul şi prin urmare primesc bonusuri grase. În cazul celor care îl înjură toată ziua pe Băsescu nu se poate invoca acest lucru, deoarece patronul este în conflict cu puterea şi nu poate primii contracte de la stat, dar dacă jurnaliştii din trust aleg să-l înjure pe Băse ca să-i facă plăcere lui Voiculescu, lucrurile sunt la fel de greţoase.
Deontologia e un moft pentru ziaristii de azi , si nu ma refer doar la Morar ! Si cei din tabara adversa sint idem .La ei morala trece prin stomac ,asa ca danseaza exact cum li se cinta . Hai sa fim seriosi , e un razboi din care ei cistiga intotdeauna stind pe margine si noi pierdem intotdeauna indiferent sub ce steag am lupta .Nu merita deranjul …
Asa este, dar incercam sa explic mai jos ca eu am niste experiente neplacute privind jurnalismul practicat inainte de revolutie. Din aceasta cauza devin extrem de suspicios si circumspect atunci cand un jurnalist ridica osanale puterii. Ma trec fiorii „Epocii de Aur”.
Revin din nou: omule, e dreptul fiecarui in fond si la urma urmei dosul cui il linge. Antenistii il ling pe al motanului securist, Morar pe al marinarului. Dar cand aud replici de genul ” Ma trec fiorii Epocii de Aur pentru ca un jurnalist e de acord cu marinarul” e penibila. Crezi ca doar la noi se practica genul asta de jurnalism? In SUA, Franta sau oricare alta tara crezi ca nu exista jurnalistii de parte Puterii? Aia se gandesc la comunism din cauza asta? Partea nasoala e ca la noi nimeni nu isi asuma tabara din care face parte in schimb ce alte parti lucrurile stau altfel. Dar sa zici ca te trec fiorii comunismului pentru ca cineva nu e de acord cu tine? Doar faptul ca vezi maimutele alea de Antene in fiecare seara sta proba ca in nici un caz nu te indrepti acolo unde crezi tu.
În toată lumea ziarele sunt părtinitoare, dar nu o să vezi nicăieri supunere necondiţionată din partea unui treust de presă pentru cei aflati la putere, deoarece rolul presei este să critice nu să pupe în fund. În SUA, canalul FOX era pro Bush pe faţă, dar după ce s-a terminat invazia din Irak au fost primii care i-au cerut dovezi legate de existenţa armelor chimice ale lui Sadham. În Marea Britanie a trecut chiar la opoziţie pe faţă împotreiva lui Tony Blayer, după ce acesta a recunoscut că a minţit în legătură cu armele respective. La noi jurnaliştii de la B1Tv îşi fac titlu de glorie că preşedintele ţării îi minte şi recunoaşte asta public, este mitocan, sau fură telefoane. Cred că este mare diferenţa. Şi da, Radu Morar şi cei de la EVZ se poarte precum TVR1 şi Scânteia pe vremea lui Ceauşescu, ridicând osanale continue preşedintelui iubit şi găştii lui. Cred că am suficiente motive să-mi fie teamă de o reântoarcere la „Epoca de Aur”.
P.S. Tu câţi ani aveai la revoluţie?
Şi încă ceva, maimuţele de la Antene se pot lăuda cu faptul că respectă regula nescrisă a jurnalismului, anume criticarea puterii, până una alta şeful lor nu este la putere. Cei care se dau cu puterea, în principal pentru motive personale materiale sunt însă mult mai josnici.
Dar nu vreau să transform acest blog într-o platformă de confruntări între iubitorii Antenelor şi cei ai B1Tv şi EVZ. Dacă tu consideri că Radu Morar şi Jurnaliştii de la trustul lui Păunescu reprezintă idealul în materie de deontologie, îţi doresc să trăieşti măcar un an într-o ţară în care toţi jurnaliştii îi ridică osanale conducătorului iubit.
Eu nu citesc EVZ, B1 nu il vizionez. Aici e vorba de comparatiile stupide, din punctul meu de vedere, pe care le faci. Traim in 2010. Nu in 1989, nu in 1999. Daca tu in anul de gratie 2010 te gandesti la intoarcerea la comunism in timp ce alte state au preocupari ce privesc progresul si nu regresul nu am motive sa ma astept ca guvernantii si toata clasa politica sa fie peste acest nivel si implicit numai am motive sa ma mir de situatie din tara.
Ceea ce faci tu aici se cheama regres, sa chemi oamenii in strada mi se pare pe cat de penibil pe atat de prostesc.
Exista in anul de gratie 2010, in Europa, tari autocratice? De ce ti se pare imposibil sa ne intoarcem la epoci dictatoriale? Eu nu comparam, oricum epocile, ci situatiile. Pe vremea lui Ceausescu toti jurnalistii se comportau asa cum se comporta Radu Morar astazi, adica pupau puterea in fund si muscau din dusmanii „poporului”, imperialistii, capitalistii, etc.
Pe de alta parte, daca oamenii nu ieseau in strada sa protesteze, ziua de lucru avea si astazi 12 ore, iar copiii erau exploatati in uzine. Nu dragul meu, iesitul in strada nu inseamna si nu a insemnat niciodata regres, ba din contra.
O mica observatie: persoana in chestiune se numeste Radu Moraru din cate stiu eu, nu Radu Morar, asa cum e scris in tot articolul. Printre multiplele date despre persoana acestuia pe care le invocati, cred ca numele este o informatie oarecum de baza 😉
Personajul nu ma intereseaza cihar ata de mult, ceea ce doream sa scot in evidenta era un scenariu posibil, prin care banii contribuabililor ajung la anumiti jurnalisti care canta in struna puterea, dar care afirma despre ei ca sunt campioni ai cinstei.
De acord, scenariile pot fi interesante, adevarate sau mai putin, insa daca ideea este ca scenariul sa beneficieze de un pic de credibilitate, este bine ca anumite date de baza sa fie corecte.
Spuneti ca personajul nu va intereseaza chiar atat de mult, dar in articol scrieti despre „cinstea, deontologia şi profesionalismul lui Radu Morar”, „învârtelile lui Radu Morar”, „Radu Morar, faimosul ”deontolog””, „Cel mai bun lacheu, în speţă Radu Morar” care cica „primeşte bonusuri de milioane de euro”, chiar titlul fiind „Radu Morar şi deontologia profesională”.
In conditiile in care exista atat de multe, variate, pe alocuri vagi si slab sustinute cu trimiteri („bonusuri de milioane de euro”) si in general contondente referinte la o persoana, al carei nume apare si in titlul postarii, a gresi numele persoanei ridica mari semne de intrebare chiar despre acuratetea „faptelor” prezentate, nemaivorbind de cea a posibilelor scenarii construite pe baza acestora. De multe, ori o critica slab argumentata si cu erori faptice evidente, ca in acest caz, poate deveni chiar un serviciu facut entitatii criticate (care, ca sa fiu clar, cred ca este deosebit de criticabila in cazul acesta).
Daca era doar un scenariu generic, atunci putea fi formulat un pic altfel, cu un pic alt titlu poate, de exemplu, bazat pe ce ati scris in raspunsul catre mine „Cum ajung banii contribuabililor la jurnalisti care canta in struna puterii”. In acest caz, greseala ar fi ramas, dar ar fi fost totusi una marginala, nu ar fi decredibilizat intreaga constructie imaginata de dumneavoastra.
Pentru mine lucrurile sunt cât se poate de clare, acest pesonaj ca multe altele din peisajul jurnalistic românesc îşi face avere folosindu-se de credulitatea proştilor. Pe de o parte este cu o mână în buzunarul lor, deoarece este plătit din banii făcuţi cu contracte groase cu statul, iar el ştie acest lucru, iar pe de altă parte se autodefineşte ca fiind eroul cinstei şi al anticorupţiei. Dacă tu vrei să-l crezi bine, doar am prezentat un mecanism prin care jurnaliştii sunt făcuţi să uite de datoria lor de a critica puterea.
OK, vad ca nu am reusit sa ma fac inteles. Eu nu am opinii mult diferite de ale dumneavoastra despre Radu Moraru, am scris treaba asta in mesaj. Asa ca nu se pune problema sa „vreau sa il cred”, ipocrizia, oportunismul si forma fara fond fiind evidente in acest caz si din punctul meu de vedere. Am scris doar ca si daca e o critica legitima (cum ar putea fi acest articol), trebuie o rigoare cat de cat in aceasta critica (daca e vizata in principal o anumita persoana, sa fie clar cum se numeste persoana, exemplu), pentru ca atlfel e aproape un serviciu facut celui criticat si exista riscul caderii in ridicol. Cat de ilar este, de exemplu, sa insir tot felul de dedesubturi despre comportamentul si motivele lui „Mircea Bade” si cu toate astea sa nu reusesc sa ii nimeresc macar numele: „Mircea Badea”?
Ca sa fiu si mai clar, daca eu as prezenta o teorie de-a mea despre cum putem trimite o misiune spatiala pe Marte, plina de date tehnice, astronomice si speculatii construite pe baza lor, dar as scrie peste tot „Martie” in loc de „Marte”, cam cat de credibila ar parea teoria mea (chiar daca, prin absurd, ar fi corecta)?
Nu cred ca mica mea demonstratie intra in capitolul rachete spatiale, pastrez rigurozitatea atunci cand consider ca este necesar, de exemplu in articolele cu tenta economica. Dar e OK, am inteles ce vrei sa spui.