Recomandare literara

In ultimii doi ani am citit foarte mult dar majoritate lucrari de filosofia stiintei legate de realismul structural, sau lucrari de mecanica cuantica. Am mai reusit sa scap cate o carte pe ici pe colo dar oarecum nesemnificativ, din punctul meu de vedere. Ce consider ca o descoperire a fost faptul ca am gasit scriitori romani care chiar mi-au placut. Probabil ca toti liceeni am dezvoltat o anumita fobie pentru literatura romana, considerand ca nu exista ceva ce sa merite citit. Am reusit sa-l citesc pe Sadoveanu doar dupa ce am terminat liceul si recunosc acum ca romanul Creanga de Aur este una dintre cele mai bune carti citite de mine si fara falsa modestie, am citit destul.

Probabil ca alegerea total neinspirata a textelor in programa de la Limba si Literatura Romana, ii face pe foarte multi sa creada ca literatura romana este una destul de slaba. Daca la aceasta mai adaugi si „vedetele” ultimilor ani, de la Patapievieci la Cartarescu (si culminand cu Cartianu, care a devenit si el scriitor in ultima vreme) senzatia de literatura lipsita de valoare se accentueaza. Ce-i drept acum mai bine de un deceniu purtam o discutie asemanatoare cu un foarte bun prieten care imi recomanda Eliade. Eu eram in perioada in care il studiam pe Eliade din perspectiva istoricului religiilor si dupa ce citisem faimoasa lui Istorie, impreuna cu alte titluri din aceeasi serie (Sacru si profan, Patanjali si Yoga etc) nu credeam ca pot gasi ceva interesant la el din punct de vedere literar.

L-am descoperit de curand pe scriitorul Eliade si mi-a placut mult, ca de altfel si Mihail Sebastian, doar ca povestile lor nu se potrivesc foarte bine pe gustul meu. Dar trebuie sa recunosc frumusetea stilului si desfasurarea intrigii din romanele lor este diferita (in bine) fata de lucrarile de literatura cu care eram obisnuit din liceu, gen Camil Petrescu, Cezar Petrescu, Marin Preda, Liviu Rebreanu etc.

Cea mai frumoasa surpriza pentru mine a fost, insa, Marin Sorescu, cu a carui tetru eram oarecum familiarizat, dar caruia nu-i cunosteam romanele. Am descoperit o carte fabuloasa a lui, in colectia de la Jurnalul National (ce sa-i faci sunt profesor si in ciuda a ceea ce cred unii postaci nu ma plateste nimeni sa scriu pe blogul meu personal), o carte numita Trei dinti din fata. Una dintre cele mai bune romane citite de mine si care m-a facut sa-mi scimb perceptia despre literatura romaneasca, despre care credea ca este una anosta, axata in mare parte pe prezentarea vietii taranilor. Iar daca nu ni se prezentau taranii ni se releva viata romanilor in stilul realismului balzacian de tipul Hortensia Papagad Bengescu sau Cezar Petrescu (nu are rost sa-i mentionez pe H.R.Patapievici, care poate face recenzii foarte bune la carti de filosofie a fizicii dar scrie foarte prost eseuri, sau pe Cartarescu cu ghiuveta lui). Cartea lui Marin Sorescu ne arata ca se poate scrie si cu luminozitate, ca poti citi despre lucruri nu neaparat vesele, cu umor. In timp ce devoram paginile imi aduceam aminte de Maestru si Margareta a lui Bulgakov, doar ca in cartea lui Sorescu registrul parea mult mai serios.

Nu vreau sa va plictisesc cu impresiile mele despre aceasta carte, dar va recomand s-o cititi, deoarece sunt convins ca o sa va faca sa descoperiti o epoca pe care eu am prins-o doar la finalul ei, atunci cand lucrurile intrasera intr-o sfera chiar mai absurda decat o descrie Sorescu in romanului lui.

P.S. Nu inteleg cine face programa la Limba si Literatura Romana in Ministerul Educatie, dar de ani de zile aceasta este poasta si stufoasa. Ea inabusa orice dorinta de citit a copiilor, ucigandu-le creativitatea si imaginatia, adica exact calitatile necesare pentru a putea parcurge un roman. Si atunci mai mira pe cineva ca atunci cand ii intreb pe copii cati dintre ei au citit mai putin de 10 carti in viata lor aproape toate manutele sunt sus?