Articolul scris ieri trebuie suplimentat cu nişte analize mi amănunţite a evenimentelor ce au precedat acel act idiot al CSAT-ului, dar mai ales o încercare de analiză a evenimentelor ce vor urma. Nu cred că a fost nimic întâmplător şi că toţi actorii implicaţi în desfăşurarea evenimentelor erau la curent cu ce urma să se întâmple, dar, mai ales cu ce va urma să se întâmple de acum încolo.
Recunosc că eu urmăresc emisiunile cu tentă politică de pe toate canalele (inclusiv de pe B1Tv) oricât de mizerabile ar fi personajele ce se produc în aceste emisiuni. Astfel am putut constata că la emisiunea lui Radu Moraru vine oarecum periodic jurnalistul Cristoiu (cel care era cel mai mare contestator al regimului Basescu, până de curând când s-a răzgândit brusc, de ce oare?) cu care discutau starea presei. Ce anume îi califica pe cei doi să poarte o astfel de discuţie, numai Dumnezeu ştie, pentru că dacă Cristoiu înseamnă, totuşi un nume în presa românească, Radu Moraru nu s-a remarcat până acum decât prin faptul că bate toate recordurile de pupincurism al vreunui jurnalist din toate timpurile.
Dacă această discuţie între doi oameni poate fi considerată inofensivă, nu acelaşi lucru se poate spune despre aceeaşi emisiune în care a fost invitat ministrul Videanu, în care Radu Moraru a făcut nişte afirmaţii absolut halucinante, cerând SRI, Parchetului şi altor instituţii ale statului, printre care, atenţie CSAT-ului, să se sesizeze în legătură cu televiziunile de ştiri care nu fac emisiuni în acelaşi mod în care le face Radu Moraru. Deşi putea părea doar rodul unei minţi total lipsite de inteligenţă (ceea ce nu este departe de adevăr) şi mai halucinant este faptul că CSAT-ul chiar a luat în discuţie aşa ceva, introducând printre vulnerabilităţile Romaniei, alături de terorism, evaziune fiscală şi crimă organizată şi presa. Probabil presa care nu este instituţionalizată, prevum B1 Tv sau EVZ, care au pierderi masive dar le plăteşte nababul Păunescu din contractele cu statul.
Dacă luăm în considerare şi puternica reacţie a trompetelor prezidenţiale oficiale şi neoficiale asupra subiectului putem trage concluzia că a fost o mişcare premeditată şi care are nişte ţinte concrete. Oricine i-a urmărit pe consilierii prezidenţiali Fota, Lăzăroiu, purtătorul de cuvânt al preşedenţiei, Turcan (soţul soţiei lui) sau pe gurnaliştii Radu Moraru, Andreea Pora sau Mircea Marean a putut să-şi dea seama că această mişcare le era cunoscută dinainte şi că aveau textele pregătite. Toţi, la unison afirmau aceleaşi lucruri, dădeau aceleaşi exemple şi, în general spuneau aceleaşi aberaţii.
De ce s-a legat Băsescu de un astfel de subiect? Toată lumea ştie că libertatea presei este un subiect extrem de sensibil pentru NATO, deoarece această încercare grosolană de a pune pumnul în gură presei neaservite puterii nu va lăsa fără reacţie oficialităţile statelor occidentale, fiind privită ca un atac la adresa libertăţii de opinie şi la democraţie. De ce şi-a asumat Băsescu o astfel de reacţie internaţională? Poate pentru că pune mai mare preţ pe consolidarea puterii personale în ţară cu orice risc, decât îi pasă de ce zic ţările democratice. Cred că disperarea lui este foarte mare şi este în stare să calce în picioare orice libertate şi pe oricine îi stă în cale. Îi este frică, probabil, că dacă pierde acum puterea vor ieşi în justiţie (că la iveală au ieşit de mult) toate măgăriile făcute de el până acum. Dacă citim modul în care au decurs audierile în cazul Diaconescu, observăm că are şi mijloacele pentru a închide orice jurnalist care îi stă în cale. Are toată procuratura, are suficienţi judecători care să-i ţină la închisoare suficient de mult timp pe toţi cei care mai au curajul să comenteze furăciunile făcute de gaşca lui Băsescu, în frunte cu Udrea.
Şi atunci revin la cuvintele lui Adrian Năstase: „acesta este preţul pe care românii trebuie să-l plătească pentru că au ales în 2004 un preşedinte dovedit corupt”. Îmi asum această vină din 2004 şi regret că nu am putu să fac nimic pentru a o corecta. Sunt ferm convins că Băsescu a pierdut alegerile în 2009 dar a schimbat votul românilor în BEC, bazându-se pe lipsa de reacţie a oamenilor care nu l-au votat şi pe agresivitatea celor care îl susţin.
Lasă un răspuns