Nu se poartă nici în politică, nici în economie nici pe proiecte sau pe programe şi în nici un caz pe faptele cuiva. Războiul se poartă doar la televizor între trusturile anti putere si cele pro Băsescu. Dacă mă uit pe Antena 3 sau pe Realitatea vad o multime de sinistrati cu problemele lor, de mi se rupe inima de ei, iar vina este, evident a autorităţilor. În partea cealalta, la B1Tv se încearcă scoaterea preşedintelui din rahatul în care a intrat singur şi se aruncă toată vina pe sinistrati.
În tot acest război mare există mai multe bătălii mici, purtate individual sau în grupuri. De exemplu Dan Andronic are un război personal cu Realitatea TV, dar şi cu Antonescu (deoarece este cel ce l-a detronat pe Tăriceanu, pentru care lucrase el). Badea are o problemă cu cei de la EVZ (de cele mai multe ori pe bună dreptate), Radu Moraru se bagă şi el în seamă cu Ciutacu şi aşa mai departe.
Ajung să cred că toată ţara stă şi se uită la televizor, urmărind acest conflict între trusturile de presă, dar cu interese financiare mari. Cei din spatele televiziunilor şi ziarelor sunt de cele mai multe ori oameni cu mulţi bani, făcuţi în condiţii suspecte şi de facturi intelectuale şi morale mult inferioare.
Te întrebi de ce un Dan Andronic, un băiat citit şi inteligent îl apără cu atâta vehemenţă pe Băsescu un personaj mârşav şi fără caracter, sau de ce îl omagiază Mircea Marean pe Boc, sau de ce îl protejează Badea pe Voiculescu (chiar dacă nu practică linguşeala celor de la B1Tv sau EVZ). Răspunsul este simplu, pentru bani, oamenii vor să trăiască şi să trăiască bine, ori dacă asta înseamnă să mai perie câte un pesonaj penal, asta e…
De pierdut, cred că pierd cei care se vând aşa de ieftin. Sunt curios ce o să facă toţi pupincuriştii lui Băsescu, atunci când acesta nu o să mai fie preşedinte, probabil o să-şi găsească alt fund de pupat, poate chiar unul pe care l-au înjurat până atunci. Sunt frecvente aceste lucruri în lumea presei.
Între timp cei mai înverşunaţi sunt oamenii de rând care din cauza mediatizării excesive a acstor personaje mediocre şi stupide ajung să urască tot ce ţine de aceşti indivizi. Eu, de exemplu, l-am dispreţuit şi încă îl mai dispreţuiesc pe Iliescu pentru setea lui de putere şi cred că din cauza lui România a ratat foarte multe şanse, dar dacă aş putea să-l ajut, dacă l-aş vedea întins pe jos, i-aş da o mână de ajutor, pentru că nu-l urăsc. În schimb dacă l-aş vedea pe Băsescu întins pe jos cerându-mi ajutorul cred că m-aş abţine cu greu să nu-i dau una în mufarină şi să trec pe lângă el prefăcându-mă ca am văzut doar un câine mort. Iar acelaşi lucru şi legat de Udrea, Videanu, Boc sau oricare din gaşca acestor nenorociţi care nu s-au mulţumit să fure din ce produceau românii ci s-au împrumutat cu 20 mld. euro ca să poată fura mai bine.
Daca-mi permiteti am sa ma exprin in continuare cu Dl. Primar, pentru mine ati castigat campania de atunci.
Dl. Primar, in majoritate sunt de acorc cu dvs. dar din alta perspectiva. Cum ca Mr. Mirciulica Badea il pupa-n Fundeni sau BaiCoi pe Voiculescu, cum ca Zoso-l pupa-n Cucuruz pe Basescu, cum Trustul Mix il pupa-n fund pe Cancescu s.a.m.d
Defapt toate televiziunile au un lider politic.
Iar Iliescu este cel mai mare pupincurist pentru mine… la pupat in fund pe Ceausescu, apoi la muscat tot de fund, apoi a pupat in fund poporul roman ca mai apoi sa ii ingroape-n saracie.
Eu unul cred ca Ms. Udrea face treaba buna… desi guverul Boc… este Poc
Si eu cred ca-i face treaba buna lui Basescu
[…] Alin Beta Blog […]
Bati campii, taticu’!
1) Romania s-a imprumutat cca 13 mld si nu 20!
2) Badea nu e lingusitor! m-ai facut sa rad in dimineata asta
3) Basescu= marsav si fara caracter! Il cunosti personal? sau doar ce aivazut in presa?
=)))
4) e usor sa injuri in stanga si in dreapta! Esti, cumva, un om care nu agresit niciodata? Care nu a facut rau nimanui? Suferi de vreun IQ de min. 160? Atunci, daca indeplinesti toate aceste conditii, candideza ptr postul de „Sf. Alin”!
Scuteste-ne!
Nu are nici un rost sa-ti raspund punctual pentru ca nu cred ca ai capacitatea intelectuala ca sa intelegi raspunsurile. Studiaza-mi un pic CV-ul, mai citeste articole mai vechi si mai discutam (sau mai citeste si tu o carte, care sa nu fie de colorat). In ce priveste IQ-ul putem sa ne intalnim oricand sa facem un test serios.
P.S. Daca esti atat de orbit de maretia carmaciului Basescu, de ai ajuns sa scrii mesaje idioate pe bloguri, care sunt site-uri de opinie s-ar putea sa ai o problema la mansarda, cred ca ti-ar fi util un control.
…prietene , omul ti-a raspuns cu argumente , tu il jignesti….decat sa faci blogul asta asa doar ca sa ai cu cine sa te injuri mai bine faceai ceva folositor in timpul asta ….
stiu , acum imi vei pune si mie la indoiala IQ doar pentru ca avem pareri diferite….!!
multumesc
Catalin, a argumenta inseamna mai mult decat o insiruire de pareri propri. Poate sa nu-ti placa Mircea Badea sau se poate sa-l iubesti sincer pe Basescu, dar inainte de a te repezi la celalat astepti un raspuns. Lui nu avea rost sa il dau, fie pentru ca omul era platiti sa scrie prosti fie pentru ca oricum nu ar fi inteles ce-i spun.
Tu s-ar putea sa ai o sansa, asa ca am sa raspund unui singur punct, restul sunt prostii. Romania s-a imprumutat 13 mld. euro de la FMI si UE, dar a luat de pe piata libera cate un mld. in fiecare luna, numai anul acesta. Fa si tu socoteala.