Religie sau credinţă

Deoarece am fost tras de urechi că nu înţeleg nimic din ce înseamnă religie şi, într-un anume fel am fost fost făcut frustrat, încerc să răspund acestor acuzaţii în acest articol, în care am să vorbesc despre religie în general dar şi despre experienţele mele religioase, în particular.

În primul rând ce înseamnă religie? Conform DEX, aceasta reprezintă un ansamblu de credinţe (dogme) şi practici (rituri) legate de sentimentul divinităţii pe care îl au oamenii. Cred că se observă diferenţa dintre religie şi biserica, despre care a fost articolul unde am fost certat de un internaut. Cu alte cuvinte pot să ader la o religie sau la alta, fără neapara să fac parte din Biserica respectivă. Mai mult riturile multor religii sunt asemanatoare, prin urmare nu iti negi credinta daca participi la slujba de la catolici, desi tu esti ortodox sau protestant. Sau daca tu crezi in existenta divina a lui Isus, asta inseamnă că aderi la mai multe credinţe comune religiilor creştine.

Există şi diferenţe dogmatice între religiile ce fac parte din aceeaşi familie religioasa, de exemplu existenţa purgatoriului la catolici, spre deosebire de ortodocşi care nu cred în existenţa acestuia. Dar aceste diferenţe sunt totuşi minore, deoarece mesajul central al creştinismului este comun tuturor curentelor şi are la bază Biblia şi în special mesajul lui Isus, transmis prin noul testament. Mai mult, dacă parcurgi credinţele de bază ale tuturor religiilor constaţi că există un filon comun, acesta având la bază idea de comunicare într-un anume fel cu divinitatea. Cu toate astea credinţele religioase ale oamenilor pot fi atât de puternice, încât sute de mii de oameni s-au măcelărit de-a lungul istoriei pentru o mică nuanţă în credinţa lor, pentru cine are memorie scurtă aduc aminte masacru din noaptea sfantului Bartolomeu, când zece mii de hughenoţi au fost măcelăriţi de catolici pentru că doreau ca slujba în biserici să se ţină în limba franceză şi nu în latină.

Trecând acum la sfera personală a religiei, deoarece sunt român am fost botezat în credinţa părinţilor mei, fără ca eu să pot alege acest lucru. Mai târziu am fost cărat la tot felul de ritualuri, gen slujbe, împărtăşanii etc, pe care nu le înţelegeam atunci şi care mi se păreau foarte supărătoare. Îmi aduc aminte de o iarnă în care m-a cărat mama ca să luăm aghiazmă de bobotează, pe un ger cumplit. am fost atât de îngheţat şi mirat că am suferit atât pentru o sticlă cu apă încât m-am hotărât să aflu ce înseamnă aceste credinţe şi m-am apucat să fac ceea ce nu mulţi fac, adică am citit Biblia. Mintea mea necoaptă nu a putut să înţeleagă toate aspectele din carte, iar cultura mea limitată nu cunoştea toate aspectele istorice ale scrierii acestei cărţi. Mai târziu mama mea şi-a schimbat credinţa, trecând la martorii lui Iehova, iar dialogurile dintre noi s-au accentuat. După terminarea liceului mi-am schimbat mult lecturile, trecând pe filosofie, religie, psihologie şi metafizică. În acelaşi timp prietena mea de atunci făcea parte din organizaţia ce practica yoga cu Bivolaru, iar pentru a avea o bază de discuţie corectă, am citit cărţile elementare de yoga dar am şi practicat meditaţia, întâi cu prietena mea după care individual. Experienţele trăite nu pot fi explicate şi nici nu am să încerc să fac asta, ideea este că în acea perioadă am studiat multe religii, am recitit Biblia, cu alţi ochi, am parcurs şi sfinţii părinţi, am citit Filocalia, Tom de Aquino, Venerabilul Beda, sfântul Augustin, Aristotel, Platon, Patanjali, Lau Tse şi mulţi alţii. În acelaşi timp am parcurs mai multe etape de practică a meditaţiei, dar nu m-am băgat pe nici un fel de practică a mantrelor sau pe rugăciunea inimii a isihaştilor. Încă odată, experienţele trăite de mine sunt personale şi nu pot fi reproduse în cuvinte, dar mi-au conferit o altă perspectivă asupra lumii, perspectivă pe care am încercat s-o redau simbolic într-o carte pe care m-am chinuit s-o editez şi am reuşit să fac asta în 2004. Pentru cine este interesat mai am acasă vreo câteva zeci de exemplare.

Concluziile mele în urma acestor experienţe sunt următoarele. În primul rând există un sens al existenţei noastre, iar acest sens poate fi înţeles doar de cei care îşi doresc asta şi practică  ceva în acest sens. Cu alte cuvinte nu dă iluminarea peste nici un indiferent, oricât de frumos sună satorii la budiştii zen. Pe de altă parte efortul pentru a obţine iluminarea trebuie să fie individual şi nu colectiv, adică nu ai nici o şansă să te iluminezi (am folosit termenul de iluminare dar el poate fi înlocuit cu mântuire, eliberare etc.) indiferent din ce comunitate religioasă ai face parte, fie ea şi cea mai tare din parcare, dacă nu ai interesul pentru iluminare şi parcurgi riturile doar de complezenţă. În fine drumul până la iluminare este lung, dar este presărat cu o sumedenie de experienţe spirituale personale pe care trebuie să doreşti să le descifreză, iar beneficiile sunt numeroase, cu alte cuvinte o viaţă este cu atât mai bogată cu cât experienţele spirituale sunt mai numeroase şi mai variate.

P.S. Aş putea să pun cartea în format pdf, pe blog, dar având în vedere că nu am avut bani pentru un corector este plină de greşeli şi mă cam ruşinez cu asta, iar pe de altă parte nu ştiu care este interesul în această direcţie. Mai aştept semnale de la voi.