Din cauza evenimentelor ce se desfasoară în viaţa mea în acest moment, descopăr noi culmi ale suferinţei. Odată cu aceasta suferinţă, care este fecundă pentru orice om inteligent, descopăr cât de inutilă este cultura unui om atunci când se loveşte de o problemă practică şi dureroasă precum cea prin care trec eu acum.
În „Elogiu prostiei”, Erasmus de Rotherdam spune, de fapt, un singur adevăr, anume că gândirea este o povară pentru societate. Cu cât gândeşzi mai mult, cu atât greşeşti mai des, în relaţiile cu oamenii. Sau, cum spunea Eminescu: „În zadar gândeşti, căci gândul”/”Zău, nimica-n lume schimbă”.
Omenirea este constituită în proporţie covârşitor de mare din animale, nu din oameni, iar animalele nu se ghidează dupa principii, care necesită un minim efort de gândire, ci după instincte. Prin urmare, principalul motto al omului obişnuit este: eu vreau asta, chiar daca din punct de vedere moral sau etic nu ar avea voie . Numai că morala şi etica funcţionează tot pe bază de gândire, prin urmare…
Ce poţi face, însă, dacă eşti un om, prin urmare gândeşti şi te confrunţi cu faptele unuia sau mai multor animale, din jurul tău, care te calcă în picioare (nu numai pe tine), pentru că ei vor ceva, acum, pentru că mâine poate nu mai vor asta, sau se plictisesc şi vor altceva? Să încerci să provoci animalele la un efort de gândire este o prostie, vorbim despre fiinţe dotate cu gândire care aleg de bună voie să renunţe la aceasta, pentru că li se pare mai comodă postura de animal. Şi atunci?
Şi atunci nimic. Rămân doar sentimente, unele urâte, pe care omul inteligent va încerca să le sublimeze, pentru a nu face lumea în care trăim un loc mai urât de cât este deja. Tone de cărţi şi sute de filosofi nu îţi vor alina deloc durerea, dar pot oferii o soluţie pentru a alina tu durerea altora.
Unii îţi vor zice că ai fost un prost, pentru că ai încasat-o aşa de rău şi poate au dreptate, inteligenţa şi cultura nu exclud în nici un fel prostia, dar prefer de mii de ori suferinţa izvorâtă din efortul de a fii om, decât amalgamul de sentimente instinctuale pe care îşi bazează existenţa, cei care m-au rănit.
Alin Beta 
Crezand ca totul este dupa forma si „asemanarea” mea, chiar si acum – in cel mai ciudat amalgam de furie si toleranta – provenita din educatie – fata de calaii inocentei copiilor mei, pot spune ca am gasit cumva „inteligenta” minima necesara de a nu ma amesteca … in ceea ce se numeste – ingrat de altfel, iubirea fara limite si inteles logic,,, numai ca,,, stii , uneori vertcalitatea si moralitatea nu sunt indeajuns sa-ti poti salva si sufletul,,,,
Am cativa prieteni musulmani, care m-au ajutat sa-mi deschid inima,,, si gandul catre tot ce este real si adevarat in orice religie, in orice crez,,,, iubirea, oricat de imorala ar fi, poate avea un sambure de frumos, care poate trebuie „respectat”,,,, numai ca,,, „tradatorii vor sfarsi prin a fi tradati!”
Si atunci nu le mai ramane nimic altceva de facut, decat sa-si traiasca „efemera fericire”,,,, chiar de aceasta ar dura mai mult decat insasi ,,,viata noastra,,,