Sunt atât de trist încât nu-mi aduc aminte decât vreo două momente în viaţa mea când am mai suferit atât de mult. Şi nu mă refer la suferinţe copilăroase, produse de faptul că mama nu îmi cumpără ceva, ci la o suferinţă profundă, izvorâtă din adâncul minţii mele. Sunt trist, pentru că şi copilul meu este trist, şi ştiu că această tristeţe îl va bântui toată viaţa.
Suferinţa lui nu este la fel cu a mea, ele nu se suprapun. A lui este mai sinceră şi mai vie, a mea este mai profundă şi mai complicată. Aş fi vrut să iau asupra mea şi suferinţa lui, dar nu pot, iar asta mă face să sufăr şi mai tare.
-Tati, dară hai să mergem să-i spunem că….
-Nu putem, puiule.
-De ce?
-Nu se poate, iubirea mea, îi raspund eu?
-De ce tati, tati, dar de ce?
Aş vrea să-ţi spun copilul meu de ce, dar asta îţi va produce şi mai multă suferinţă. Vei afla singur, de ce şi vei suferi mai mult, dar poate voi fi acolo să te ajut să treci peste ea mai uşor. Vei suferi, iubirea mea când vei afla că există oameni care suferă pentru ce nu au, iar aceştia sunt extrem de periculoşi, pentru că fac tot ce le stă în putere ca să obţină ceea ce îşi doresc, chiar dacă asta înseamnă că distrug vieţi. Una două aici, încă trei în altă parte şi ce-i mai rău este că nu le pasă. Nu contează cine suferă, dacă ei obţin ce şi-au dorit.
La aceşti oameni, fericirea se contorizează în general în bani, sau oricum în ceea ce banii pot cumpăra. A vrea, este un verb care are legătură cu posesia. Ei posedă, nu iubesc (indiferent ce ar putea să însemne iubirea, ea nu poate fi tot una cu posesia). Dar sunt şi ipocriţi, pentru că uită tot timpul să menţioneze că nu îi interesează decât banii. Invocă alte motive, nepotrivire, nu se aliniază planetele, soarta, oricine este de vină, numai pofta lor nemăsurată nu.
Mai rău este că cred că pot cumpăra afecţiunea şi aprecierea celorlalţi cu bani. Nu ştiu, pentru că sunt mult prea orbi să vadă, că afecţiunea este gratis, iar aprecierea provine din cunoaşterea faptelor. Oamenii te pot admira pentru ceea ce ai, te pot şi invidia, dar nu te pot aprecia decât pentru ceea ce faci, pentru că ceea ce faci este generat de ceea ce eşti. Cu alte cuvinte, un om care face rău şi produce suferinţă în jurul său prin faptele lui nu poate fi decât rău. Poţi, cel mult să prosteşti un copil mic, cumpărându-i lucruri şi zicându-i că asta este o dovadă că îl iubeşti, dar vine o vreme când darurile nu te mai ajută, iar copilul se întoarce la tine cu aceeaşi întrebare:
-De ce?
Dar puiul meu, tu să nu întrebi niciodată pe un astfel de om de ce, pentru că o să-l transformi în cel mai mare duşman. Nimic nu-i deranjează mai tare pe aceşti oameni decât să le expui mizeria şi goliciunea sufletească. Dacă vrei să nu suferi şi mai tare nu-i întreba nimic, dacă poţi să le întorci spatele, pleacă, oricât de greu ţi-ar fi, iar dacă nu poţi, pentru că îi iubeşti, păstrează-ţi suferinţa ascunsă de ochii lor, pentru că aceşti oameni au o voluptoasă plăcere în a-i rănii pe cei apropiaţi lor. Dar caută, măcar să te detaşezi de ei, pentru că aceşti oameni îi rănesc cel mai tare şi cu cea mai mare plăcere, pe cei mai apropiaţi de ei.
Deocamdată nu pot să-i zic astea copilului meu, pentru că nu ar înţelege toate cuvintele, dar pot să-ţi promit că voi sta alături de tine, ajutându-te să le înţeleagă şi am scris aceste gânduri pentru ca tu să nu treci prin aceeaşi tristeţe într-o anumită zi, atunci când, poate, va ştii chiar mai bine decât mine sensul acestor cuvinte.
Alin Beta 
Domn` diriginte…? 😦 Ce sa intamplat cu Dvs? 😐
Citeste Cararea Imparatiei – a Parintelui Arsenie Boca, acolo sta scris de 50 de ani tot ce trebuie sa stim pentru a razbi si intelege tot chinul si durerea. Si mai sunt si alte scrieri ale lui ce merita luate in seama. Doamne Ajuta !
Si eu am fost cuprins de acest chin si pana nu am vazut lucrurile duhovniceste, cu ajutorul duhovnicului la Taina Sfintei Spovedanii mergeam din rau in mai rau. Un singur lucru pot sa spun dupa ce am gasit un duhovnic si am citit cartile Despre durerile oamenilor am vazut ca toata tristetea si neputinta era din mine, din cauza ca nu l-am cautat pe Dumnezeu asa cum ne-a spus El (prin Tainele Ortodoxiei) ci dupa cum ma taia pe mine mintea cea slaba. Sper sa va fi fost de folos. Totul va fi bine daca mergem pe caile Domnului, dar ce e mai greu acu vine daca nu se intampla vreo minune…
Imi pare foarte rau domn’ profesor pentru perioada prin care treceti, si pentru ca va vad des macinat de ganduri.
Nu cred ca sunt in masura sa judec sau sa va dau sfaturi insa vroiam si eu sa imi exprim gandurile umile.
Sper ca atmosfera din orele de matematica sa fie ca inainte, atunci cand erati vesel indiferent de felul in care se purtau ceilalti elevi si reuseasti de fiecare data sa transformati ora intr-una placuta si plina de energie,in care discutam despre diferite lucuri (si acuma nu ma refer la fotbal sau barfe despre ce stiu eu ce vedeta) care consider ca au intrat bine in cap celor care v-au ascultat.
Am ramas foarte uimit si nu mi-a venit sa cred ca pot sa prind in liceu un profesor ca dumneavoastra care nu se rezuma numai la munca de a-si preda materia, ci care pe langa ca isi preda materia cu foarte mult drag reuseste sa duca orele de matematica la un nivel mult mai inalt, un profesor care intradevar este apropiat de elevi si interesat de soarta lor, un profesor iubit de catre elevi. Asa ar trebui sa fie toti profesorii sa imbine materia lor si cu etica morala daca pot sa ii spun asa si cu alte invataturi care se potrivesc cu materia, sa imparta cu alti cunostintele net superioara noastre,elevilor, care pot sa prinda bine in viata. Si bineinteles si cu cate un banc sau discutii scurte despre jocuri, filme s.a.m.d care sunt bine venite pentru nu a tine ora in tensiune.
Pentru mine si pentru alti colegi de ai mei sunteti mai mult decat un profesor banal.Sunteti un om care m-a impresionat cu adevarat si am toata stima pentru dumneavoastra, lucru care se castiga greu in zilele de astazi si sunt sigur ca si alti colegi de ai mei gandesc la fel.
Nu cred ca cineva ar trebui sa treaca prin asa ceva, insa viata ne rezerva multe surprize si se pare ca multe nu sunt prea reusite.Sunt sigur ca pana la urma o sa treceti cu bine peste aceste dificultati, nu va dati batut si sa nu va pierdeti speranta deoarece consider ca este una dintre armele puternice ale mintii umane. Cel mai important este sa nu va luptati prea mult cu problema si sa uitati sa fiti alaturi fiului dumneavoastra intotdeauna.
Multumesc
Domn`profesor…trebuie sa recunosc ca am citit cu lacrimi in ochii ce a-ti scris…nimeni nu poate intelege ce simtiti pana nu trece prin ce treceti dumneavoastra,insa noi toti suntem langa dumneavoastra.
ne este dor de entuziasmul dumneavoastra,de orele in care ne invatati diferentaa diintre bine si rau,in care ne indrumati pasii spre o lume mai buna…stiti dumneavoastra ati facut ca noi sa privim lumea altfel ,sa coborm de pe norisoru nostru de naivitate si sa luam viata in piept pentru ca nimeni nu o sa lupte pentru visele noastre inafara de noi,dumneavoastra ,ati facut matematica mai usoara,ne`ati facut sa privim matematica usor de rezolvat,si cel mai important ne`ati invatat ca orice are rezolvare.
Suntem langa dumneavoastra si langa Albert.suntem convinsi ca dragostea dumneavoastra pentru el il va proteja de oamenii ipocriti si meschini,suntem convinsi ca sfaturile dumnevoastra il vor ajuta foarte mult,pentru ca pe noi ne`au ajutat….pentru noi ati fost ca un tata care ne` indrumat si ne`a ascultat,ne`a sfatut si ne`a acceptat asa cum suntem.
Acum a venit si randu nostru sa va ascultam,sa va schitam macar un mic zambet in locul tristeti ce v`a inundat viata!
>:D<
Domn’ profesor nu inteleg ce se intampla cu dumneavoastra nici nu vreau sa stiu pt ca nu e treaba mea dar vreau sa stiti ca aceste ganduri scrise de dumneavoastra le-am citit cu lacrimi in ochii pt ca aceste ganduri m-au rascolit si pe mn si imi vad trecutu si prezentu care sunt destul de triste dar totusi incerc sa vad in viitor.imi pare rau ca treceti printr-o perioada foarte grea pt dumneavoastra.Vreau sa stiti ca noi toti ne dorim sa va vedem zambind.
😦
Si pe mine m-au facut sa plang aceste randuri…am trecut si eu prin suferinte si mai grele..si nu e placut…nu am cuvinte acum..sa spun ce simt…:(
Alin, am voie s-ti spun simplu si sincer, ca te iubesc?!
Da, pentru ca, intamplator sau nu, chiar am citit aici, acum dupa mai mult de jumatate de an decand nu am mai „putut” deschide subiectul Beta, nici aici, nici altundeva, ceea ce eu am trait, traiesc si simt si ma face sa ma topesc ,,,,,,,,,,,,,,, si am „spus” acestea, identic, doar acelor ce au vrut „sa ma asculte” si sa ma sustina ,,,, de departe, de cat mai departe de aici, pentru a nu-i mai face pe ei sa sufere,,,,
Exact aceleasi cuvinte si chinuri,,, doar ca in alta parte! Intr-o alta „lume”, traditii, facandu-mi alti „prieteni” sau chiar,,,,PRIETENI!
Si da, iubirea poate fi si sincera si simpla, asa cum te poate iubi un copil, un prieten!
Si as dori sa-ti pot spune, inca o data, chiar TE IUBESC, PRIETENE NECUNOCUT!
Copilul te oglindeste…
Daca esti deprimat, il deprimi…Tu iti dai seama ce faci aici cu blogul asta?
Ii deprimi pe cititori, ii intristezi…Se pare ca esti profesor si diriginte…
CE FEL DE EXEMPLU vrei sa fii pentru acesti elevi??
SHAPE UP, DEAR ALIN…Desi nu te cunosc, incep sa ma satur de prostiile astea de pe blog…
Cred ca ar trebui sa faci o pauza acum ca e vacanta…sa mergi undeva la aer curat si sa te regasesti, ca pe bune nu e bine ceea ce faci…
1. pt copilul tau
2. pt tine
3. pt cititori…
daca nu doresti MILA, ci ceri AJUTOR…ok, sunt dispusa sa te ajut, iti dau din timpul meu…filozofam cateva ore impreuna la inceputul lui august…Ma gasesti pe sentimente, mi-ai cerut prietenia….
In blogul de aici pari a cere ajutor, si asa, ca o necunoscuta care se recunoaste dar nu se mai regaseste intr-o vale, te voi trage in sus daca vrei…ok?
Hai pe varf omule, sa vezi soarele si sa fii peste nori…ca iti tot ploua vad pe blog aici…
Am fost trist, dar mi-a trecut. Inca nu pot fi vesel pentru ca nu stiu cum voi rezolva problema fiului meu. Sunt sanse sa ramana cu mine, dar sunt sanse si sa ramana la mama lui, dar asta se va intampla doar dupa ce eu voi pierde toate bataliile.
P.S. Nu vreau sa-l obtin pe Albert doar ca un capriciu sau din orgoilu ranit, ci pentru ca pana acuma eu m-am ocupat de el cam in toate aspectele. Este si va ramane cea mai importanta fiinta din viata mea si incerc sa-l cresc cat mai corect. Sunt multe de spus, dar nu cred ca mai are rost. O mama parasita intelege mai putin prin ce trece un tata care doreste sa-si creasca fiul. Stiu ca este posibil sa nu pot face asta si incerc sa ma obisnuiesc si cu acest gand. Adevarul este ca mi-ar fi foarte usor sa-mi bag picioarele si sa alerg dupa toate fustele, dar avand in vedere ca de 4 ani incerc sa fiu si mama si tata pentru Albert sa fac asta imi da senzatia ca l-as parasi.
Ce religie sunteti daca se poate? Toate chinurile, divorturile, tristeturile sunt provocate de diavol pentru ca noi ii lasam loc in viata noastra prin pacate si mai ales prin lipsa spovedaniei, participarii la Sfanta Liturghie si Sfantul Maslu. Vorbesc din proprie experienta, una chinuitoare de altfel, si pana nu am aflat esenta durerii dar si alinarea ei nu am priceput lumea rotund, asa cum trebuie. Dumnezeu este dragoste, originea ei, noi prin pacate ne taiem accesul la Dragoste, ba chiar tindem sa o negam. Dragoste fiintiala, linistea, nu dragostea ca si patima. Cel mai important pentru dvs. ca si pentru intreaga tara ba lume chiar este induhovnicirea ei pe calea cea dreapta, Ortodoxia. Departarea de Dumnezeu duce la toate rautatile cu care avem de a face zi de zi. Sunt niste brosurele „Despre durerile oamenilor” a Parintelui Arsenie Boca, e scris acolo tot. De fiecare dintre noi depinde sa fim fericiti, iar fericirea fiecaruia dintre noi se reflecta in mii de suflete. Si linistirea. Uneori suntem prea mandri sa ne smerim catre Dumnezeu iar asta e cea mai grea boala.