O mânuţă ruptă şi ceva metafizică

Evenimentele ce se succed zilele acestea parcă vor să demonstreze că legile lui Murphy sunt adevarate, în specila cea cu: „dacă ceva poate să meargă prost, va merge”.

Bucuros să petrec ceva timp cu băieţelul meu l-am dus duminică de dimineaţă la un loc de joacă special amenajat din incinta My Place. albert a fost in al nouălea cer, mai ales că la scurt timp au venit şi alţi copii cu care a început să se joace. Dar cum el nu poate să stea locului o clipă, atunci când a ieşit din trambulina pentru copii a căzut şi a început să se plângă că-l doare mânuţa. L-a luat repede şi l-am dus la urgenţe la spitalul de copii, unde, după 2 ore de aşteptare, am aflat că are mânuţa ruptă şi că trebuie pusă în gips, ceea ce s-a şi făcut.

Lăsând la o parte aiureala angajaţilor din acel loc de joacă de la My Place, care nu m-au lasat să stau cu Albert înăuntru dar nici nu au putut să aibă grijă de el, lucru care, ar fi meritat, într-adevăr o reclamaţie la OPC, acest fapt obişnuit din viaţa oricărui copil este generator de întâlniri.

Din păcate personajul cu care m-am întâlnit în urma acestui eveniment mă urăşte pentru că exist. Mă urăşte, cu toate că declară că nu îl interesează existenţa mea deloc. Şi mă urăşte pentru că din punct de vedere moral şi etic existenţa mea stă în calea capriciilor lui, pe care le numeşte fericire. Iar eu nu am ce să fac. Nu pot să şterg tot cu buretele tot ce am făcut pentru el aşa cum nu pot să şterg cu buretelele faptele lui. Toate acestea vor rămâne şi îşi va aduce aminte de ele ori de câte ori ne vom întâlni.

Nu reuşesc să-mi dau seama, însă, dacă această înverşunare mai mult, decât ură, cu care mă priveşte de fiecare dată când ne întâlnim este generată de faptul că undeva, pitită bine, mai există un dram de conştiinţă. Sau face toate acestea instinctiv, precum o fiară care se simte încolţită.

Eu recunosc că sunt un prost cititor de oameni. Am o încredere aproape neţărmuită în toţi pe care îi consider prieteni, iar, unii dintre aceştia, nu s-au dezis de acest lucru şi mi-au administrat cele mai severe şi dureroase decepţii. În acelaşi timp, ei sunt şi cei care m-au ajutata sau mă ajută să trec peste momente dificile, prin urmare balanţa pare că se echilibrează.