O prietenă mi-a spus acum de curând că divorţul i se pare distractiv, iar la răspunsul meu că nu este nimic distractiv într-un divorţ mi-a dat o replică ce m-a lăsat fără grai: „este distractiv, dacă ţie iţi este mai bine”.
În această logică este permis orice, pentru că totul este distractiv, cel puţin pentru tine. Nu contează nefericirea pe care deciziile tale o produc în ceilalţi, contează doar ca ţie să-ţi fie mai bine. Ajung să cred că în această lume angajamentele şi responsabilităţile pe care ar trebui să ţi le asumi într-o relaţie nu mai contează deloc. Şi nu mă refer neapărat la căsătorie aici, ci la orice tip de angajament. De exemplu, soţul sau prietenul tău cade grav bolnav, o boala de lunga durată, în aceste condiţii este distractiv să-l părăseşti pentru că ţie îţi este mai bine fără o povară pe cap.
Dar ce te faci dacă el a stat alături de tine când ţi-a fost ţie greu? Ai vreo datorie faţă de el? În această logică, probabil că nu? Adevărul, este că prietena mea nu a dus discuţia atât de departe, ea s-a oprit doar la cât de distractiv este divorţul atunci când scapi de o povară. Din păcate când mă uit în ochii copilului meu ştiu că am acceptat povara fără remuşcări timp de aproape 4 ani şi dacă ar fi să pot să mă întorc în timp aş face exact la fel, pentru că i-am dăruit copilului meu încă 3 ani şi jumătate de normalitate şi de fericirea de a fi complet.
Poate acestea sunt lucrurile care mă fac pe mine să nu înţeleg această lume. Eu aleg în fiecare moment soluţia care produce cât mai puţin rău , asta în cazul în care nu produce bine, chiar dacă asta înseamnă câteodată să-mi sacrific dorinţele şi chiar aspiraţiile mele. De asta profită mulţi oameni, iar unii, mai ticăloşi se folosesc de mine, dar aşa cum am spus, nu regret nici o decizie din cele din trecut, iar dacă ar fi să mai fac lucrurile încă odată le-aş face exact la fel, pentru că altfel nu aş mai fi EU.
Alin Beta 
„…fericirea de a fi complet”,,, se transforma precum fumul, in nimic, pe masura ce urca,,, si atunci te intrebi, cel putin eu o fac inca, daca cel care a aprins focul nu este vinovat de iluzoria fericire, de prematura durere ce-i va lua locul…
Si daca ar fi sa o iau de la inceput,,, as schimba doar persoana, nu si faptele, tocmai pentru a nu purta, inca o data, vina fumului ce va sa urce.
Dar de unde putem stii, inca dinainte cu certitudine, ca maine nu vom fi noi vinovati,,, de alegerile gresite.
Si intrebarea, acea intrebare inca persista in ochii copilului…. DE CE?
Raspunsul cade greu, ceva mai greu ca o condamnare pe viata: ASA, de DISTRACTIE!
Anca
Eu nu as schimba nici macar omul, pentru ca nu stiu daca ar mai aparea acest Albert care doarme acum fericit in patul lui, stiind ca macar in dimineata asta cand se va trezi tatal lui va fi langa el. Iar in ce priveste faptele asemanatoare de care as putea sa ma fac vinovat in viitor, nu cred. Furia, durerea chiar ura incep sa dispara si sa ramana acolo inauntru doar ceea ce a fost inca de la inceput si am uitat, doar, ca este.
Copiii in general sunt mult mai puternici decat noi , sunt mult mai transanti si desi nu par ..sunt mai realisti ! Prin simplitatea lor …se adapteaza mult mai repede , gasesc solutii si sunt plini de iubire neconditionata si dezinteresati de castig, indiferent de natura lui. E singurul lucru ce astapta de la noi …sa facem pentru ei ..spre binele lor …totul neconditionat! Dupa ploaie …vine mereu ..soare ..
….nu problema faptelor similare se ridica,, doar simplul fapt ca multe alte alegeri viitoare pot creea suferinta celor din jur,,, si atunci ,,, aproape ca te intrebi, ce este mai bine,,, sa ramai TU, cel care esti, sau sa devii cel care TREBUIE SA FII pentru cei din jur,,, eu cel putin mi-am pus problema,,, inca ma intreb cand ochii lor sunt inlacrimati si intrebatori, cu acelasi DE CE? UNDE ESTE?….
Recunosc ca nu il conosc pe el deloc si nici nu vreau, dar inca de cand am aflat ca s-a angajat sa le fie tata acestor 2 copii care au fost abandonati odata doar ca sa-i abandoneze si el a doua oara am inteles ca el cu ea sunt asemanatori in ticalosie. Suferinta din ochii copiilor nostri va fi constanta si tine doar de noi ca ea sa fie mai mica sau mai mare. In cazul tau copiii au ramas cu tine, in cazul meu lucrurile sunt mult mai grave pentru ca, desi este de o iresponsabilitate crunta si, mai ales de o indiferenta criminala la suferinta lui Albert nu este de acord sa il lase pe acesta in seama mea doar ca sa mai imi faca un pic de rau. Acesta este modelul celor doi si sunt ferm convins ca, mai devreme sau mai tarziu se vor trada si intre ei pentru ca asta le este natura. Sunt curios cat vor dormi linistiti unul cu celalalt stiind amandoi cat de mincinosi si de ticalosi sunt, dar asta este o problema care nu mai priveste pe nici unul dintre noi.
P.S. Sti ca ei a inceput sa-i pese de Albert doar de cateva luni? Copilul meu isi suge degetul si la 4 ani pentru ca ea nu a putut sa-i fie mama pana la varsta asta asa cum nu o sa-i fie nici pe viitor, dar daca tot poate sa imi ea singurul lucru care o mai tine legata de mine, de ce nu…
Asa cum ti-am zis, acesti oameni nu merita nimic din partea noastra, cu atat mai putin suferinta noastra, pentru ca atat timp cat nu o sa fim noi insine nu o sa ne putem ajuta nici copiii.
P.P.S. Daca vrei putem vorbi mai usor pe mess, adresa mea este alinbeta@yahoo.com.
Intr-un divort sufera doar cine vrea. Nu sinteti primii nici ultimii care divortati. Copii vostrii nu sint primii nici ultimii care trec printr-un divort. Tot ceea ce trebuie sa intelegeti este ca acest capitol al vietii s-a incheiat si trebuie sa mergeti mai departe. Fara suferinte, dureri sau mai stiu eu ce. Iar daca cei mici nu inteleg, mergeti la un psiholog de copii. Nu improvizati, cereti parerea specialistilor.
Altii au trecut prin divorturi mult mai grele.
Limitati pagubele si treceti mai departe.
Draga Alin…esti plin de negativitate. Un divort este un esec, dorit se unii, recunoscut de altii…Tu inca mai esti atat de negativ, nu poti accepta esecul. Ca orice munca de echipa, o casatorie functioneaza doar daca oamenii muncesc in aceeasi directie, pentru implinirea scopurilor comune…
Un divort poate distractiv daca nu sunt copii la mijloc, daca doi oameni recunosc ca e mai bine fara acea legatura. Deci, daca recunosc esecul in comun, da, poate fi distractiv, unii pot chiar sa celebree divortul si inceputul unei noi ere…
Eu nu sunt de acord cu tine in privinta copilului, el este la fel de intreg, implinit, minunat, indiferent daca provine dintr-un divort, dintr-o concubinare, dintr-o eprubeta, etc…
Normalitate…ce este normal intr-un loc este abnormal intr-altul…Totul este realtiv. Copii din clasa pustiul lui meu de la scoala nu au esenta casatoriei, putini au parinti care sunt casatoriti unul cu altul…Sunt mai putini normali? Poate pentru Romania, da, e poate abnormal. Aici e abnormal ca doi oameni sa fie impreuna doar de dragul copiilor…
De dragul copiilor gasesc solutii ca sa asigure copilului prezenta parinteasca, dar nu neaparat in acelasi timp amandoi…
Acesta este cel de-al doi articol pe care il citesc…Ce citesc? Amaraciune? Victima lovita in orgoliul propiu?
Nu iti cunosc povestea, dar felul in care o prezinti tu este jalnica…Pari a fi un barbat parasit care simte nevoia sa isi povesteasca oful tuturor de pe internet…
Bine ca copilul tau nu stie sa citeasca inca…Ce vrei sa il inveti tu din aceste articole? Ca esti un „looser”…
Casatoria ta nu a durat…Sfarsitul lumii? NU CRED…Fii bucuros ca ai posibilitatea sa iti gasesti o persoana mai potrivita tie acum…Ai pecit-o odata cu fosta, ok, MOVE ON…
Poate ca sunt dura, dar m-am ars…am plans…si mi-am dat seama ca e o prostie…Viata este FANTASTICA…si ceea ce trebuie sa ii inspir pustiului meu este DORINTA si PUTIINTA de a isi continua viata, de a fi fericit si fara o persoana, odata, iubita…
Dragostea cu sila nu se poate… Daca cea de langa tine nu te-a mai vrut…ok, plangi un pic, isi lingi ranile, si TRAIESTI, esti FERICIT in viitorul apropiat…NU CREZI ca e mai bine asa?
Eu prefer sa am un divort distractiv decat o casatorie jalnica, nefericita, plina de frustrari….
Si pe bune, daca tot continui cu asemenea articole pe net, esti si tu jalnic…
Ridica-te-n picioare si devii barbat…asta e sfatul meu…Carei femei ii plac barbatii-muiere de isi plang de mila pe internet??
hmmm
Nu cred ca ai inteles, nici atunci cand am scris acel articol si nici acuma nu plang dupa ea si nici nu cred ca voi plange vreodata dupa ea, pentru ca nu am pierdut nimic, dar te inseli amarnic, in legatura cu familia si copilul. As putea sa-ti explic mai multe lucruri legate de un copil crescut cu parintii divortati, dar mai bine cauta pe net articolele legate de acest subiect si o sa vezi unde gresesti. Tot ceea ce caut acuma este sa minimalizez cat mai mult traumele emotionale pe care copilul meu le traverseaza in aceasta perioada si sa incerc sa obtin custodia copilului pentru ca el sa creasca macar cu un singur model corect.
P.S. Stii ce este distractiv? Faptul ca acesata postare a plecat chiar de la o replica de acest tip spusa de o prietena. Articolul, in sine nu are prea multe lucruri in comun cu povestea mea. Acolo lucrurile sunt mult mai simple.