De ceva timp am impresia că trăiesc o telenovelă a cărui scenarist este beat criţă. Cu toată confuzia în care mă scald şi în care reuşesc cu greu să păstrez o brumă de luciditate, constat că par mai normal decât cei care par a avea o existenţă liniştită.
Poate pentru că liniştea este doar în aparenţă, deoarece, deşi multă lume blamează minciuna şi goana după aparenţe în care se scaldă membrii societăţii noastre nu văd pe prea multă lume dornică să iasă din superficialitate. Este uşor să scrii câteva mesaje despre lume, dar mai greu este să-ţi însuşeşti şi să conştientizezi aceste mesaje.
Adevărul este că, în esenţă, toţi avem aceleaşi temeri şi cam aceleaşi aspiraţii, doar că ne e teamă să le recunoaştem, iar din această teamă se naşte ipocrizia şi, evident alegem aparenţele în locul profunzimii. Este dificil să recunoşti că îţi doreşti pe cineva sincer şi cald lângă tine, pe cineva pe care să te poţi baza atunci când îţi este greu, dar câţi dintre noi putem să fim ceea ce ne dorim de la celălalt. Câţi dintre noi suportă să audă adevărul, mai ales atunci când el nu ne este favorabil? Este mult mai uşor să asculţi o linguşeală „prietenească” decât un adevăr dureros, care poate suna ca o dojană.
Aşa este cum zicea o prietenă, este mai uşor să construim împreună decât separat, dar, din păcate, chiar şi atunci când suntem împreună tot separat construim. De ce? Pentru că pare mai uşor. Este atât de dificil să-ţi deschizi sufletul către cineva, să-i spui toate dorinţele tale şi visele chiar şi atunci când ele par a fi comune.
Există vreo soluţie? Nu ştiu şi oricum nu cred că este colectivă. Ţine de fiecare să-şi recunoască limitele şi să încerce să şi le depăşească. Oare merită efortul? Eu cred că da, dar asta ţine de fiecare.
Alin Beta 
…. Si cred ca merita efortul, acela de a incerca sa-ti asumi „ipocriziile” si sa construiesti, sa construiesti,,,,,pana ajungi la final. Doar sa merite, la final, sa privesti constructia si inginerul din apropiere, dragul meu Alin! Un sfarsit de saptamana lluminos si clar!