Cuvintele Alzei cazură ca un trăznet peste Alme. Prima dată avu impresia că este vorba de o glumă, dar uitându-se în ochii ei descoperii o negură urâtă care îi dădu fiori reci și înțelese că vorbea cât se poate de serios.
– Dar care este motivul pentru care vrei să ne despărțim, întrebă Alme care simțea cum confuzia îi intunecă mintea.
– Tu nu vezi că ne-am îndepărtat unul de celălalt, răspunse rece Alza, noi doi nu ne mai iubim, așa că nu are nici un rost să continuam așa.
– Cum adică ”nu ne mai iubim”, dar tu ce crezi că iubirea vine și pleacă așa…
– Știi ce, nu am chef să intru în polemică cu tine, vreau să ne despărțim și cu asta basta. Pe Alme îl miră nespus tonul dur și impertinent al Alzei așa că o bănuială îi încolții in minte. Cu inima strânsă o întrebă pe Alza:
– Tu ai pe altcineva?
Alza se schimbă brusc la față dar negă cu înverșunare. Cu toate astea Alme înțelese totul și se întristă brusc. Încercă să-i explice Alzei că acuma știe că are pe altcineva, doar că nu putea să înțeleagă de când, Albe era așa de mic și în tot acest timp Alza fusese…. Într-un final aceasta recunoscu că se vedea cu cineva dinainte să rămână gravidă, doar că era ceva nevinovat, sau cel puțin așa vroia ea să creadă că este. Lui Alme îi miji un zâmbet amar în colțul gurii știind că această situație putea să fie oricum dar nu nevinovată.
– Dar la Albe te-ai gândit? Ce o să se întâmple cu el, întrebă Alme.
– O să avem amândoi grijă de el și gata, nu suntem nici primii nici ultimii care se despart și au un copil, îi răspunse rece Alza.
– Dar de ce ai ales să-l faci cu mine, dacă tot începusei să ai indoieli legate de relația noastră, puteai să alegi să faci un copil cu cel cu care vrei să pleci acuma, sau nu îl iubești?
– Ba da îl iubesc din toată inima, este adevărata mea dragoste, spuse Alza hotărâtă.
Pe Alme îl miră nespus ușurința cu care vorbea Alza despre iubire, dar gustul amar pe care i-l lăsase discuția îl făcu aproape să renunțe, când își adu aminte că este totuși unul dintre cei mai buni alchimiști, așa că privi cu atenție în profunzimea lui Alza și ce descoperii acolo îl miră nespus. Iubirea lui Alza pentru el nu se diminuase deloc, doar că era acoperită de tot felul de gânduri și dorințe meschine. Atunci devenea mai de neînțeles gestul ei, poate era doar confuză, cine știe ce temeri nebănuite s-au declanșat în ea atunci când se hotarâse să devină mamă. Poate era doar o nebunie temporară, cauzată de aceste temeri.
– Alza, am privit adânc în tine și am văzut că iubirea ta nu s-a schimbat deloc, de ce faci asta? Poate ar fi bine să te gândești mai bine, nu are rost să pleci de lângă cineva pe care îl iubești doar pentru că ai inima acoperită de gânduri urâte, mai bine curăță-ți inima de toată mizeria asta pentru că altfel oricum nu vei putea fi fericită vreodată.
Alza se lasă cu greu convinsă, dar într-un final acceptă ca Alme are dreptate.
– Va trebui, totuși să înțelegi un lucru, îi mai spuse Alme.
– Ce anume?
– Lucrurile între noi vor fi la fel ca mai-nainte sau chiar mai bune doar dacă îți vei cere iertare, altfel….
– Nu am pentru ce să-mi cer iertare, spuse cu aroganță Alza, tu ești la fel de vinovat ca și mine pentru tot ce s-a întâmplat.
Orgoliu Alzei îi dădu din nou fiori lui Alme, dar acesta rămăsese optimist în puterea iubirii de a schmba natura lucrurilor.
În scurt timp Alza nu-și mai amintea nici numele celui cu care vroise să plece și recunoscu că fusese pe cale să facă o mare prostie, dar cu toate că stia cât de mult îl rănise pe Alme cu gestul ei nu-și ceruse niciodată iertare pentru faptele și vorbele ei de atunci. Acest lucru îl întristă pe Alme mult, dar copilul îi înlătura orice nefericire. Era un băiețel frumos și deștept iar Alme se bucura de fiecare clipă petrecută împreună. Ce îl nedumerea foarte tare era modul foarte rece și distant în care se purta Alza cu Albe. Nu înțelegea cum de aceasta nu se putea bucura de visul ei, copilul.
Trecură câțiva ani așa iar în ciuda eforturilor depuse de Alme care încerca din greu s-o facă pe Alza să se poarte altfel cu copilul lucrurile nu se schimbaseră în mai bine, ba din contra Alza deveni tot mai rece și mai insensibilă, părea că nimic nu o mai mulțumește iar toate eforturile lui Alme de a înțelege ce se întâmplă se loveau de un zid de gheață. Acest lucru îl întunecă de tot pe Alme.
Atunci când Alza veni într-o dimineață să-i spună că pleacă din nou nu îl mai miră pe Alme, așa cum nu îl mai miră nici faptul că umbla cu altcineva de ceva timp. Curiozitatea nativă îl făcu să întrebe câteva lucruri legate despre cel cu care vroia să plece Alza și află că era vorba de un individ abject si ticălos, un om laș și de nimic, dar care îi oferea Alzei ce avea aceasta nevoie, lingușire.
Alza știa că este o ființă slabă și că dădu-se greș în tot ce făcuse până atunci, dar orgoliu ce crescuse în ea o făcuse incapabilă să-și accepte greșelile, așa că preferă să arunce vină eșecurilor ei pe umerii altora iar asta o făcea să greșească tot mai mult.
Cu toate că se așteptase la asta Alme se simți dintr-o dată distrus. Atâta amar de timp în care încercase să-i deschidă ochii lui Alza iar ea ….
Totul părea că se prăbușește în jurul lui și cu un ultim efort o rugă pe Alza să-l lase pe Albe cu el, să nu-l tărască cu ea în toată mizeria în care se băga. Încercă să-i arate cât de mult însemna pentru el și cât de puțin pentru ea, dar orgoliu o făcu din nou pe aceasta să nu accepte adevărul. Alme simțea furia ce creștea în adâncul lui și se străduia din toate puterile să nu lase iubirea din el să se transforme în ură.
– Ființă nefericită, îi strigă el, de ce îți sacrifici copilul pe altarul orgoliului și vanității tale nemăsurate. Lasă ipocrizia la o parte și judecă ce este cel mai bun lucru pentru copil și nu pentru imaginea ta de mamă.
Dar Alza rămăsese neînduplecată, iar disperarea lui Alme creștea pe măsură ce aceasta se încăpățâna și îl târa pe Albe în aventurile ei alături de individul mizerabil cu care plecase.
– Frumoasă poveste, spuse primul meteorit, dar cam tristă și cam banală, de milioane de ani ființele din univers pățesc așa…
– Stai că ea nu se termină aicea, spuse și al doilea.
La scurt timp după ce plecă, Alza se întoarse la Alme și îi spuse că tot ceea ce făcuse fusese doar ca să-i atragă atenția pentru că el devenise foarte distant cu ea și că își dorește ca ei trei să devină din nou o familie, dar ca să se întâmple asta trebuie ca Alme să o lase să pătrundă până adânc în inimă lui. Alme făcu și acest ultim efort și adună toate sentimentele de iubire pentru Alza și pentru copil și reuși să topească învelișul de titan din jurul inimii lui.
Dar reacția Alzei fu năucitoare. Privi cu nepăsare tot efortul lui Alme și plecă din nou. Stăpânindu-și cu greu furia Alme reuși să o facă pe Alza să înțeleagă câtă nevoie avea copilul lui de el și aceasta acceptă că jumatate dintr-o lună Albe să o petreacă alături de tatăl lui. Era mult mai mult decât putuse spera până atunci.
Dar nu putea înțelege nimic din ce se întâmplase în viața lui. Greșise undeva? Când și cum? Ar fi putut face ceva să nu se ajungă aici? Mai contau toate astea acuma?
Mii de întrebări îi zburau încă prin cap, odată cu multe din cuvintele ei spuse chiar înainte de a se despărții definitiv.
– Câteodată iubirea nu este deajuns, zise Alza.
Cuvintele erau pe dos de ce spusese Alza cu mult timp în urmă, oare când își abandonase visul și speranțele si….
Se trezi din nou în fața copacului din curtea Laboratorului și se așeză lângă el, închizând ochii.
– Am încercat să-ți spun și eu asta, îi zise spiritul copacului. De cele mai multe ori iubirea nu este deajuns pentru oamenii slabi, nu este deajuns să acopere orgolii și dorințe meschine. Știai de la început că Alza este o ființă slabă, iar tu nu poți să dai nimănui din forța ta. Sunt lucruri pe care oamenii trebuie să le facă singuri. Ai crezut că tu singur poți înfrânge monștri din inima ta dar și din a ei și te-ai înșelat. Ești un alchimist foarte talentat care știe multe lucruri, știai că albul zăpeții nu rămâne niciodată așa…
– Știu copacule, dar a trebuit să încerc. Nu a fost eșecul meu, eu voi continua să iubesc de acum înainte pentru că asta îmi va aduce mie fericirea. Ea va continua să fie nefericită pentru că și-a acoperit inima cu orgoliu și vanitate.
– Până la urmă a dovedit un pic de înțelepciune acest om de metal, zise primul meteorit,
dar erau și alte căi să descopere asta…
– Nu și pentru el, zise al doilea meteorit, nu și pentru el…….
Alin Beta 
Lasă un răspuns