Copilul și Orgoliu

Zefirul călduț de primăvară zbura vesel peste copaci când îl văzu într-o poieniță pe Copil. Se apropie bucuros de acesta și îi suflă în joacă părul de pe frunte.

– Hai să ne jucăm îi spuse el Copilului.

– Nu am chef de joacă, răspunse trist Copilul.

– Dar ce ai pățit, de ce ești trist?

– Mi-a spus Orgoliu că nu sunt matur.

– Și ce dacă? Vrei să fii matur?

– Nuuu! Vreau să fiu ceea ce sunt, dar nu-l înțeleg pe Orgoliu, de ce nu mă lasă în pace.

– Pentru că este Orgoliu și pentru că asta îl face nefericit și el vrea ca toți oamenii să sufere odată cu el.

– Dar cum poate cineva să fie Orgoliu? Eu sunt copil dar nu sunt iresponsabil. Îmi place să mă joc dar nu vreau să rănesc pe nimeni. El însă rănește pe toată lumea și ucide orice bucurie.

– Dar ce înseamnă Orgoliu pentru tine, de ce îți pasă de ce zice el?

– A fost partenerul meu de joacă, foarte mult timp.

– Orgoliu? Partenerul tău de joacă? Cum a fost asta posibil, se miră Zefirul?

– Nici eu nu știu, răspunse Copilul, dar la început nu știam că este Orgoliu, părea un copil ca și mine, după un timp a devenit tot mai rău și mai urât. A început să mintă și să trișeze iar când i-am atras atenția că greșește a început să țipe la mine și m-a rănit rău de tot. Am plâns, dar l-am iertat și am încercat să ne jucăm din nou dar m-a rănit din nou, de data asta mult mai tare iar eu nu am mai vrut să vorbesc deloc cu el, pentru că mi-e frică. Mi-e teamă că de fiecare dată când o să ne jucăm sau, chiar și numai când o să vorbim, o să mă rănească, așa cum a făcut și acuma.

– Dă-l încolo de Orgoliu zise zglobiul Zefir. Alungă-ți tristețea și hai să ne jucăm.

Copilul se înveseli și alergă fericit toată ziua cu Zefirul peste copacii ce dădeau să înmugurească.

Seara înainte să se despartă, Zefirul îl întrebă pe Copil:

– Dar totuși de ce te-ai întristat la o prostie spusă de Orgoliu.

– Nu de aia eram trist, ci pentru că fiecare dintre noi alege ce să fie, iar eu nu pot să înțeleg cum poți să alegi să fii Orgoliu. Cum poți alege să calci în picioare visul unui copil. Cum poți trăi după aia cu gândul că ai făcut asta și să nu-ți pese decât de vanitatea ta. Eram trist de tristețea lui.