Un păcătos la porțile raiului

În sfârșit a venit căldura, iar eu stau fericit ca o șopârlă să-mi încarc bateriile. E frumos în parc și lumea profită de o după amiază de aprilie ca să mai uite de iarna cu ”dinții ei de fier”. Mă simt bine aici, dar o anumită neliniște interioară mă face să mă plictisesc repede. ”Oare să merg spre casă sau să….” în timp ce gândurile astea duceau lupte grele în interiorul minții mele, mâna mea scotocea buzunarul după nelipsita batistă de hârtie, pentru că nasul  încă nu aflase de venirea primăverii. Odată cu batista scot din buzunar și un bilet pe care scria”Vrei să ajungi în împărăția cerurilor?” .

Chiar așa oare eu nu vreau să ajung în împărăția cerurilor? Gata m-am hotărât, e și aproape, cam trebuie să înceapă, probabil că e unul din semnele alea divine despre care se mai povestește.

Ajung la locul cu pricina și mă minunez de cât de nouă și modernă este clădirea ce nu pare a fii o biserică și, așa cum aflu înăuntru nici nu este, ci un fel de sală de întruniri. La intrare mă întâmpină un bărbat la vreo 50 – 60 de ani cu părul aproape alb și cu o figură jovială. Îmi întinde mână și-mi spune:

-Pace, bine ai venit, pentru prima data la noi?

-Da, răspund eu politicos.

-Niciodată nu e prea târziu să afli despre împărăția cerurilor, Tatăl nostru, cel care ne iubește pe toți l-a trimis pe Fiul său pentru a ne ierta păcatele…

N-am apucat să-i mărturisesc cât de tare mă bucură faptul că altcineva mi-a iertat păcatele, pentru că se domnul se scuză și se îndreptă către un pupitru unde, înșfăcând unul dintre microfoane, își continuă tirada despre Dumnezeu, despre Isus, împărăția cerurilor, păcate și altele pe care nu prea am mai reușit să le rețin.

După ce domnul cărunt își termină discursul urmară la prezidiu niște tineri care începură să cânte tot despre Isus care îi iubește pe toți dar pe care ei îl iubesc cel mai tare și care o să pună o vorbă bună la Dumnezeu, care îi este tată să îi primească în Rai și să nu îi judece așa de aspru cum o să-i judece pe cei care nu cred.

Între timp, prin sală se plimbau nevinovați vreo 3 copilași de 4-5 anișori fiecare și care păreau că pricep la fel de multe despre toate aceste taine sfinte pe cât pricepeam și eu și erau la fel de interesați de subiect ca și mine.

După ce au terminat de cântat tinerii a urmat o rugăciune colectiva și individuală în același timp, în care se rugau toți odată dar fiecare pentru el, astfel încât sala se umplu de un zumzet continuu din care nu se distingeau clar decât ”Doamne”, ”Dă-mi”, ”Dă-ne”, ”Facă-se voia ta”, ”ajută-ne”, ”iartă-ne” și altele pe care nu mi le mai amintesc.

Și iară cântece, iar rugăciuni, iar predici și neliniștea mea interioară îmi spunea că e timpul să plec. Pe când căutam cu ochii ieșirea căutând să mă retrag cât mai discret, domnul cărunt anunță fericit terminarea întrunirii și se îndreptă glonț către mine.

-Spuneți stimate domn, ați mai văzut în altă parte atâta iubire și dorință de mântuire ca în aceasta sală. Ați văzut pe acei tineri care în loc să stea pe internet sau să se uite la tot felul de filme păcătoase aleg calea iubirii, aleg să-L iubească pe El, pe Isus, aleg împărăția cerurilor. Aveți o mare șansă, domnul meu, o șansă unică, astăzi pentru dumneavoastră se pot deschide porțile Raiului…

-Am doar o întrebare, îl opresc eu timid pe domnul cărunt, în Rai așa se vor desfășura lucrurile, cam cum a fost azi aici?

-Evident, dragul meu domn, acolo nu va fii decât o slavă continuă a lui Dumnezeu, toți cei din Împarația Cerurilor vor cânta osanale Tatălui și Fiului.

-Atunci cred că eu o să zic pas, nu de alta dar aș prefera să-mi petrec veșnicia, în cazul în care va fii s-o fac, într-un loc în care să-mi pot folosi inteligența.

După ce am spus asta l-am salutat politicos pe domnul cărunt, ce din nu știu ce motiv rămăsese un pic cu gura larg căscată și m-am îndreptat fericit către ieșire.