Ingerul

In sfarsit acasa. Sunt atat de obosit ca  imi vine sa iau un taxi care sa ma duca pana in bucatarie sa-mi fac un ceai. Incerc sa citesc ceva, dar in ultima vreme nimic nu ma mai multumeste, motiv pentru care Soljenitin mi se pare fad si plictisitor. Pana la urma ma mobilizez si merg in bucatrie unde pun de ceai. Cand ma intorc in sufragerie pasesc, din nou, intr-o alta lume, doar ca de data asta e ceva frumos, un colt de gradina plina cu flori si o bancuta de lemn la umbra unui tei, pe care statea o femeie extraordinar de frumoasa dar cu o privire rece, severa. Probabil, din anumite motive oedipiene asociez tot timpul in mintea mea ochilor reci si severi si o nuanta tampa.

– Buna Alin, imi spuse ea, eu sunt un inger si am venit sa vorbim.

– Buna, ii raspund eu politicos, sa vorbim, despre ce doresti sa vorbim. Recunosc ca am iesit brusc din amorteala, nu de alta dar nu se intampla ca in fiecare zii sa te viziteze un inger, demoni are toata lumea. Oare ce anume ar dori sa discute un inger cu mine, simteam in mine acea stare de febrilitate pe care o simte un licean cand e bagat in seama de un profesor pe care il admira in secret. O studiam cu mare atentie pe femeia din fata mea si…. nu era nimic din ce-mi inchipuisem eu de-a lungul atator ani ca ar fi ingerii. Nu tu aripi, nici armura stralucitoare, offf ce a ajuns din lumea asta daca nici macar o aura de lumina nu razbatea din ea. Era, totusi, ceva ce imi parea extrem de cunoscut la ochii ei. Simteam ca mai vazusem ceva asemanator acum de curand, desi parea imposibil, deoarece nu mai intalnisem cu siguranta nici un inger in ultima vreme.

– Pai, despre iertare as vrea sa vorbim, ma smulse brusc ea din meditatie.

– Iertare, spun si eu in timp ce o anumita banuiala imi incoltii in minte.

– Stii foarte bine la ce ma refer, sau mai bine zis la cine ma refer.

– Sa nu-mi spui ca ai batut atata cale ca sa ma bati la cap cu ea, ii raspund oarecum agasat. Dar pur si simplu mi se parea ireal ca un inger sa bata atat cale doar ca sa-mi spuna ca ar trebui sa o iert pe ea. Oare chiar atat de idioti sunt ingerii incat nu inteleg ca nu este vorba despre iertare, la naiba, demonul parea mai bine informat.

– Nu pentru ea am venit, ci pentru tine. Stii foarte bine ca daca nu-ti gasesti resurse interioare sa o ierti sufletul tau va fii pentru vecie pierdut. Nu crezi ca e mai important sufletul tau decat orgoliu unui ego ranit…..

– Te rog opreste-te, nu de alta dar spui numai prostii. Sunt pur si simplu siderat ca ai venit din Rai doar ca sa bati campii cu gratie despre iertare si vesnicie. Nu crezi ca ar fi trebuit sa te documentezi mai bine inainte sa vii, sau macar sa ma intrebi intai daca am iertat-o sau nu.

– Cum adica daca ai iertat-o sau nu, ma intreaba ingerul mirat. Pai daca ai iertat-o de ce nu ii raspunzi la chemare? De ce nu o lasi sa se apropie din nou de tine? Doar o ……

– Stai, il intrerup din nou brutal pe inger, te rog nu mai spune nimic. In primul rand ca nu imi pare o treaba de ingeri. Nu ar trebui sa mergeti sa salvati lumea sau ceva? De cand am devenit eu asa de important?

– Vin vremuri grele si trebuie sa ne pregatim cat mai bine.

-Vin, intreb eu mirat, nu sunt deja? Ce ar trebui sa se intample ca sa socotiti ca traim niste vremuri tulburi?

-Eu vorbesc despre…

-Lucruri pe care nu le cunosti, o intrerup din nou. Stiu ca sunt nepoliticos, dar nu mai am rabdare cu acest inger, pur si simplu pare aerian, ceea ce, dintr-un anumit punct de vedere si este.

-Nu inteleg de ce esti ata de irascibil, imi raspunde ea, cu aceeasi voce calma si rece.

-Uite cum facem, da si tu o raita printre oameni, afla ce mai gandesc, ce ii bucura si ce ii intristreaza si dupa aia mai vorbim….

Nu am apucat sa mai spun nimic pentru ca ingerul disparu brusc din fata mea iar lucrurile revenira la normal. Ma intorc in bucatarie dupa ceai si ma asezat pe pat cu gandul sa citesc ceva, cand mi-am dat seam ce era cu ochii ingerului, semanau izbitor cu ochii demonului cu care ma intalnisem zilele trecute.