Intră în casă și respiră ușurată când vazu că el se dusese deja la culcare. Nu era în dispoziție să îi suporte crizele de gelozie acuma. La început i se păru drăguț când îi mai făcea vreo scenă, dar acum o sufoca posesivitatea lui.
Dormii neașteptat de profund, iar dimineața era veselă. Se hotărî, ca de obicei, să nu facă nimic în privința ciudatei întâmplări. Nu știa ce înseamnă și atunci când ceva ieșea din zona ei de confort, prefera să nu știe nimic. Viața ei era și așa destul de încurcată.
Trecură câteva luni de la evenimentul respectiv , aproape că uită de el, când, pe neașteptate, o colegă o rugă să o însoțească la un fel de ghicitor. Ea nu credea în prostiile astea, îi plăcea să creadă că este cu picioarele pe pământ, pragmatică, dar atâta insistă prietena încât acceptă. Sună acasă să spună că o să întârzie, nu-i plăcea să dea de fiecare dată raporul pe unde umblă, dar macar așa preîntânpina o parte din reproșurile ce oricum urmau să vină.
Pe drum se chinui să își liniștească prietena ce părea foarte surescitată. De obicei nu era așa, ce-i drept nici nu și-o închipuise vreodată mergînd la un ghicitor. Și de ce un ghicitor și nu o ghicitoare cum părea mai normal?
Casa ghicitorului era undeva la țară dar nu foarte departe. Îi întampină o doamnă în vârstă, dar care părea foarte sprintenă. Aceasta se uită în ochii ei și îi spuse:
– Stăpânul e în spate, te așteaptă.
– Nu, nu, zise ea, prietena mea a venit să îl vadă pe ghicitor, eu doar o însoțesc. Dacă nu vă e cu supărare o sa aștept în curte.
– Cum vrei, mormăi bătrâna, dar tu ai mai multă nevoie de ajutor decât ea.
Se plimbă prin grădina din fața case, grădină în care nu erau decât trei stejari bătrâni, iar între ei se găsea o bancă de piatră pe care crescuse niște mușchi de pădure. Se uită cu atenție și realiză că cei trei copaci erau așezați astfel încât formau un triunghi echilateral și, deși matematica nu era punctul ei forte, i se păru ca banca se găsește chiar în centrul de greutate al triunghiului. Mai mult, crengile stejarilor crescuseră tare ciudat, privit mai dedeparte pareau ca formează o sferă, ca și cum ar fi protejat pe orcine s-ar fi așezat acolo.
Deși era rece se așeză, totuși, pe bancă și o liniște ciudată o pătrunse. Se ridică speriată. Nu mai fusese niciodată așa de liniștită. Se mai plimbă un pic prin grădină, încercând să-și așeze gândurile.
Se auzi strigată de prietena ei, ceea ce i se păru tare ciudat. Doar nu ieșise deja, ca abia intrase la ghicitor.
– A fost fenomenal, incepu să turuie aceasta, ghicitorul ăsta este nemaipomenit, trebuie neaparat să-l vezi și tu. Am stat acolo 2 ore și nu-mi mai venea să ies. Doamne, ce nebunie….
– 2 ore, stai, vrei să spui că au trecut 2 ore?
– Mai bine de 2 ore, e nemaipomenit, hai sa-l vezi și tu. I-am povestit de tine și a zis că poți să intri și tu, deși nu te-ai programat. Ai mare noroc……..
– Stai, stai, nu se poate să fi trecut deja 2 ore, abia ce ai intrat și eu………
– Hai fată, calmează-te, hai că suntem deja înăuntru.
Fără să mai apuce să protesteze, un pic prea buimacă din cauza timpului ce se scursese atât de ciudat, se trezi împinsă de prietena ei în camera ghicitorului. Camera era luminată doar de o lumînare aflată pe o măsuță în mijlocul ei, de fapt măsuța și două scaune reprezentau toată mobila din cameră. Pe un scaun stătea ghicitorul. Era un barbat cu trăsături ferme, undeva pe la 40 – 45 de ani, îmbrăcat îngrijit, cu cămașa albă și care mirosea a flori de câmp. Se așeză pe scaunul din fața lui și atunci îî văzu ochii de un alb la fel de imaculat precum cămașa lui bine călcată. Omul acestă era orb.
– Cum poți să îmi ghicești ceva, orice cînd ești orb, fură primele cuvinte care îi ieșiră din gură și își mușcă inciudată buzele, nu era în firea ei să fie așa nepoliticoasă.
– Adevărată privire nu se bazează pe ochi, îi răspunse blând ghicitorul. Hmm, a trecut mult timp de când am întâlnit pe cineva atins de un Zburător.
– Vrei să spui, de un Zmeu, întrebă tulburată.
– Îți pot răspunde doar la 3 întrebări, așa că alegele cu atenție, îi spuse ghicitorul. Nu trebuie să le pui pe toate azi.
– Numai 3 întrebări? Dar am atâtea să întreb……
– Doar 3, nici una în plus.
Ochii albi ai ghicitorului o tulburară peste măsură. Gândurile îi zbura prin cap cu viteze amețitoare, iar prin corp simtea trecând fiori. Nu, în nici un caz nu putea să întrebe nimic acum. Partea ei rațională preluă controlul. Dacă doar la 3 întrebări va primi răspuns, va trebui să cântărească bine acele întrebări.
– O să vin altă dată, trebuie să vin, înțelegeți? Nu pot acum, sunt prea multe, mult prea multe…
– Bine, spuse ghicitorul, te aștept altă dată. Poți să vi oricând, nu mai trebuie să te programezi. Când ești pregătită vino să vorbim.
Prietena ei o aștepta în curte, povestind veselă cu bătrâna servitoare. Se urcă în mașină și mai privi odată cei trei stejari. În crepuscul păreau ceva magic, iar banca de piatră avea ceva etern în ea.
Alin Beta 
Lasă un răspuns