Aripile

Sunt frant. Aș vrea să dorm, dar partea neplăcută a faptului că posed o minte este faptul că ea gândește. Și de cele mai multe ori gândește ce vrea ea. Iar acum se gândește la zborul unei păsări. Esențial pentru acest zbor sunt aripile. Amândouă, pentru că nici o pasăre nu poate zbura cu o singură aripă. Dar ați privit vreodată aripile unei păsări? Dacă sunteți atenți ve-ți vedea că ele nu sunt nici egale, nici neapărat simetrice, dar sunt așa cum trebuie pentru a asigura păsării un zbor frumos.

”Ce este mai important pentru un om, să iubească sau să fie iubit? A fost întrebat odată un înțelept.

Ce este mai important pentru zborul unei păsări, aripa stangă sau cea dreaptă? A răspuns el”

Iubirea este ca o pasăre care zboară, dar ca să poată zbura trebuie ca ambele aripi să bată în același timp. De asta nu am văzut prea multe iubiri, pentru că aripile bat tot în contratimp. Iar dacă pasărea nu zboară nu este iubire, e orice altceva, dar nu iubire.

Aud des: ”ne-am iubit mai demult, dar acum nu ne mai iubim” și de fiecare dată îmi vine să răspund că nu s-au iubit deloc. Să iubești înseamnă să zbori, iar odată ce ai învățat să zbori nu mai poți să uiți. La fel ca păsările. Cele care învață zborul nu-l mai uită, dar mai sunt unele care nu zboară niciodată, pentru că nu pot. Dau șleampete din aripi, se ridică un pic de la sol dar cad înapoi. La fel și ei, au încercat să zboare, s-au ridicat un pic și au căzut o dată, de două ori, iar mai târziu au renunțat. Și așa apare legenda că de fapt nu există iubire. Că tot ce pot face oamenii este să se îndrăgostească pentru perioade scurte de timp și să cadă în tristeți, după ce acestea trec, pentru că o îndrăgosteală trece, tot timpul. Iubirea, pe de altă parte, nu trece, ea crește în timp, pe măsură ce cele două aripi învață să bată în același ritm. Așa că, dacă a trecut ceea ce numeai iubire, fi sigur că nu o mai poți întoarce, pentru că nu a fost niciodată asta. A fost o nebunie a minții, care pentru o perioadă, a văzut în celălalt ce își dorea să vadă, iar când a aflat ce este și iluzia s-a risipit, rămâne o decepție.

Majoritatea nu mai caută, rămân cu decepția, că s-au obișnuit cu ea, sau pentru că au mai avut 2, 3 decepții asemănătoare înainte. Dar mai sunt și copii nebuni, care nu țin cont de ”învățătura lumii” și care caută toată viața. Cad, se ridică, sunt aruncați la pământ și se ridică iar, sunt alungați dintr-o parte, își șterg lacrimile de pe obraz și caută în altă parte. Cu aceștia, soarta se distrează cel mai bine. Cred și eu, cei care abandonează căutarea sunt plictisitori.

Offff, e târziu, tare și aș vrea să dorm, dar mai privesc odată în gând acei ochi. Noapte bună le șoptesc, dar ei nu-mi răspund, dorm deja …..