Am promis această lămurire unui fost elev și încerc să mă țin de cuvânt. Sunt conștient de faptul că cei mai mulți dintre foștii mei elevi mă apreciază, au încredere în judecata mea și sunt convins că am sa le schimb un pic imaginea despre politica românească, imagine pe care, majoritatea dintre ei și-au format-o exclusiv urmărind postările de pe net care sunt ”cool”. În primul rând nu are rost să ne amăgim, partidele politice, mai mari sau mai mici, sunt niște găști organizate astfel încât să extragă din banul public cât mai mult pentru ei, în principal prin contracte cu statul. Nu are rost să ne mințim, nu există o dreaptă adevărată, așa cum nu există stângă adevărată. Nu am să cred că șmecherii care coboară din bolizii de sute de mii de euro pot să-i reprezinte pe profesori (tradițional de stânga), sau pe doctori, ca să nu vorbim de categoriile defavorizate. Toți aceștia, președinți de filiale județene și municipale ar trebui să se retragă undeva în spate, împreună cu progeniturile lor (pe care le bagă acum în față, încercând să schimbe generațiile) și să lase în față pe cei care provin din rândul celor de stânga. Mă rog, nu cred că o să se întâmple asta, cel puțin nu foarte curând.
Revin la tema noastră, de ce Ponta? Face parte din aceleași găști de mai sus (ca și Johannis, de altfel), nu reprezintă cu adevărat stânga, are probleme legate de CV, dar și de participări în guvernări anterioare. De ce el și nu Johannis? Răspunsul este simplu: EDUCAȚIA! Ce-i drept are două componente, de ce nu Johannis și de ce Ponta, iar cele două se leagă în rezultatul votului (cel puțin în cazul meu). Vorbim despre clasa politică, partide, stanga, dreapta, americani, ruși, chinezi, justiție, etc, dar uităm un lucru esențial, anume că atât cei de dreapta cât și cei de stânga sunt foarte slab educați. De fapt, în medie electoratul de stanga este mai educat și mai informat (chiar dacă sursele de informare sunt oarecum viciate), dar în esență discutăm despre lipsa unei educații adecvate. Ori această lipsă evident a educației este exprimată în toate domeniile sociale, nu numai în politică. Sunt suficiente studii care dovedesc creșterea productivității, a speranței medii de viață, scăderea infracționalității, etc, odată cu creșterea nivelului de educație al cetățenilor.
Și acum de ce NU JOHANNIS. Nu pentru că l-aș considera mai rău decât Ponta (e la fel), ci pentru că odată cu alegerea lui ar urma un an (cel puțin) de lupte, trădări, moțiuni de cenzură și așa mai departe în care PDL plus ce a mai rămas din PNL vor face tot ce le va sta în putere să ajungă la guvernare, ori pentru mine guvernarea PDL a fost cea mai dezastruoasă din istoria postdecembristă, la toate capitolele, dar în primul rând la EDUCAȚIE. Cu 2,81 % din PIB alocat acestui capitol, guvernul Boc a stabilit un record negative, greu de egalat (sper), dar asta nu a fost sufficient. Au mai taiat salariile profesorilor cu 25 %, demotivând complet o categoriei care era și așa sub o mare presiune financiară. Iar bomboana de pe colivă a fost Legea Educației, nr. 1/2011, o lege, pur și simplu, imbecilă. Și aici putem să enumerăm: finanțarea per elev, clasa a IX-a la gimnaziu, profesionala începând cu clasa a X, examenele naționale prinse în afara statutului cadrului didactic și multe altele. O lege atât de proastă te duce cu gândul la prostie sau la sabotaj, ambele fiind de neacceptat. Șansa educației (și nu numai) ar fi fost fondurile europene, dar și la acest capitol PDL și-a dat cu stângul în dreptul reușind ca până în iulie 2012 să primească de la UE suspendarea plăților pe aproape toate liniile de finanțare pentru neregulile din 2010 și 2011.
De ce PONTA. Pentru că a devenit premier în mai 2012 și a reușit să repare foarte multe din prostiile făcute de PDL, cel puțin în materie de educație. A fost modificată Legea Educației astfel încât cei care termină clasa a VIII pot să meargă direct la profesională, fără să mai facă un an de liceu și asta a însemnat o reducere cu 30 % a celor care abandonau liceul după ce terminau gimnaziu. Pentru cei de ”dreapta” acei copii sunt neimportanți pentru că provin din familii sărace și singura politică a postacului de dreapta de pe net este: ”să moară toți săracii în chinuri”, dar pentru mine este important fiecare an în plus pe care acei copii îi vor petrece în școală, pentru că asta îi va face mai responsabili și mai pregătiți pentru viitor. Creșterea bugetului nu a fost semnificativă (dar a fost), dar dacă la asta adăugăm aproximativ 1 % din PIB pe care acest guvern le plătește profesorilor banii furați de guvernul BOC, atunci se poate spune că s-a alocat aproape 4 % din PIB pentru educație ceea ce reprezintă un record pozitiv. Se discută, în același timp și despre modificarea costurilor per elev, astfel încât școlile vocaționale și cele tehnologice să se poată încadra în buget (o altă prostie marca Boc), dar asta o trec la capitolul promisiuni așa că nu o contorizăm. În ce privește fondurile europene lucrurile sunt clare, guvernul Ponta a reușit să reia plățile de le UE pe toate liniile de finanțare și este printre primele țări din Europa care are aprobate liniile de finanțare pe 2014 – 2020. În plus s-au făcut eforturi serioase pentru simplificarea lucrului cu organismele intermediare și se încearcă eliminarea art. 34 din legea 284 (cel mai bun exemplu ca cei din PDL nu aveau nici un interes in accesarea de fonduri structurale.
În concluzie, nu voi vota cu Johannis pentru că în spatele lui așteaptă să preia ciolanul puterii acei oameni care au dorit să distrugă educația românească. Îi consider mai proști și mai ticăloși decât cei din PSD, iar PNL nu prea mai există de când a părăsit Crin barca . Voi vota cu Ponta, pentru că, cel puțin pe aceste două segmente educația și fondurile structural a dovedit că este mai interesat să facă lucruri bune. Nu cred în miracole sau oameni providențiali, prin urmare nu aștept prea multe de la Ponta, nici de la Johannis, în cazul în care iese acesta președinte, mai departe voi vedea ce va fi la următoarele alegeri și tot așa, dar în nici un caz nu voi deveni un postac spalat pe creier, precum majoritatea de pe net, fie că sunt de dreapta, fie că sunt de stânga.
Este normal sa-l votati pe cel care va ofera maxim de beneficii… dar socialismul nu poate aduce nimic bun din punctul meu de vedere, ajutoatele sociale ii fac pe oameni sa se multumeasca cu traiul lor la limita subzistentei si implicit sa nu muncesca si sa nu contribuie la progresul colectiv al tarii!
Nu am nimic cu profesorii si medicii dar cred ca si acolo ar fi buna o privatizare a sistemului.
Revenind la Ponta, astept cu nerabdare autostrazile Brasov-Sibiu, Brasov-Ploiesti, Brasov-Bacau, dar pentru ca nu sa concretizat nimic sunt slabe sansele sa primeasca votul meu.
Infine, proiectele astea de dezvoltare tin de guvern si il prefer pe Ponta la guvern ci nu la presedentie. In relatiile externe ale tarii nu ma regasesc in viziunea lui Ponta. Nu am o parere buna despre PSD, cunosc pe multi oameni din PSD Brasov si le sta capul numai la smecherii, la PDL vazusem la un moment dat niste initiative pt plantari de copacei si altelecare m-au incantat… apreciez foarte mult genul asta de initiative in beneficiul comunitatii si cred ca nu sunt singurul.
Nici Iohanis nu ma incanta, iar in disputa cu privire la capitala de regiune chiar m-a suparat cu Sibiul lui cu tot. Ca primar singurul merit al lui este ca a adus investitii, in rest nu a stiu prea bine sa administreze banii sibienilor. Marile realizari ale Sibiului s-au facut cu bani de la guvernul Tariceanu (200 mil euro pt reabilitari si aeroport cu ocazia nominalizari la titlul de capitala culturala), Brasovul nu a beneficiat de un asa sprijin de la guvern si din punctul asta de vedere PDL Brasov are un minus mare pt ca nu stie sa se impuna la nivel central, cu toate acestea sunt multumit de modul cum se administreaza banii in municipiu dar sunt nemultumit ca nu primim mai mult din Bugetul National unde contribuim consistent.
Pe viitor imi doresc sa se realizeze regionalizarea si descentralizarea Romaniei, iar capitala regiunii centru sa fie unde ii este locul adica la Brasov!
Nu consider ca e ok sa sfatuiti pe cineva sa voteze intr-o anumita directie, mai bine il ajutati sa vada programul carui candidat il avantajeaza cel mai mult!
Cu respect al dumneavoastra fost elev, Dan!
Pacat ca suntem pusi sa alegem dintre doi oameni mediocrii…
Niste alegeri parlamentare anticipate ar fi bune, dar cred ca le rezolva DNA-ul si pe astea.
In ultimii ani m-am convins ca Basescu e foarte abil politic si parca l-as mai vota pentru un mandat, pacat totusi ca nu se poate. Cine ii neaga calitatile este inchis la minte, nu ai cum sa nu observi ca omul e abil oricat de mult l-ai detesta.
Abil dar si foarte malefic. A fost, de departe cel mai mare rau care s-a abatut asupra Romaniei. Sper sa rezolve DNA-ul si aceasta poveste pentru ca are multi scheleti in dulap.
Eu am citit si altceva despre realizarile din Sibiu: „De pilda Sibiul si-a luat o teapa uriasa la modernizarea Aeroportului International Sibiu. Johannis nu doar ca a facut lobby intens pe langa Luxemburg ca sa ne primeasca in acel program, dar, mai mult, atunci cand nu au fost bani pentru finalizarea unor proiecte a accesat credite BERD (caci pe vremea aia nu erau fonduri europene, iar Guvernul se facea ca ploua). Multi au marait ca indatoreaza Sibiul dar, peste ani, pariul lui Johannis a fost castigat.” Unde e adevarul? Nu stim. Asta e singurul lucru de care putem fi siguri, ca nicio informatie care ajunge la noi nu e completa, obiectiva sau sigura.
Habar n-aveti politica, nu vedeti dincolo de intereseul personal. Si mai incercati sa le si bagati pe gat elevilor aceste prostii. Intr-un sistem privat de invatamant ati fi fost dat afara imediat. Rusine!
Legea Educatiei Nationale este prima lege care macar incearca sa schimbe sistemul inspre ceva mai bun. Dupa niste modele din vest, deja functionale si productive. Data de legea Marga sau fata de cretinismele lui Andronescu si a urmasilor ei care schimba cateceva de la an la an, cu programe pilot pe fiecare generatie. Poate o data si o data vor nimeri un sistem bun si il vor pastra.
Dar nu, „mi s-a taiat salariul cu 25%”. Adica e important ca s-a taiat salariul, nu calitatea educatiei predata, in argumentele mai sus prezentate. Adica intereseul personal, nu interesul de a crea un sistem mai bun.
Finantarea urmeaza elevul si studentul. E rau? Pai e cum se poate mai bine pentru elevi si studenti. Daca fiecare isi urmeaza interesul, sper ca elevi si studenti sa voteze cu Iohannis, poate vor fi mai multi decat profesori ca dumneavoastra. Insa sper sa fie mai multi, nu pentru interesul personal, ci pentru a crea un sistem mai bun. In care copiii nostri vor invata intr-un sistem mai bun.
Domnule Puie Monta, avand in vedere ca numele dumneavoastra este anagrama unei injuraturi, inclin sa cred ca este foarte posibil sa nu putem avea un dialog civilizat, deoarece civilizatia apare dincolo de injurii. Dar am sa-ti raspund totusi, cel putin deocamdata.
Cei 25% nu au fost taiati ci nationalizati, asa au hotarat si judecatori care au decis ca trebuie sa fie primiti inapoi. Legea Educatiei este foarte proasta pentru ca stabileste lucruri contradictorii. Din finantarea per elev, la numarul maxim de copii in clase, conform legii, scolile nu se pot incadra in buget. Prin urmare sunt obligate sa inghesuie mai multi copii in clasa, ceea ce inseamna un invatamant mai prost si asa mai departe.
Daca vroiau o Lege a educatiei buna, trebuiau sa ia modelele cele mai performante in materie de invatamant, acestea fiind cele asiatice, iar daca tineai neaparat sa fi ca-n vest cele din tarile nordice. Au preferat sa faca un amestec intre modelul francez si cel belgian, iar aceasta strutocamila s-a dovedit falimentara inca de la inceput.
P.S. Esti foarte, foarte departe de a-mi zice mie „rusine” asa ca am sa ignor aceasta prostie, cel putin deocamdata.
Romania nu inseamna doar educatie, si daca va ascundeti in spatele unui argument pe care il priviti subiectiv (fara a-l incadra in context macroeconomic si fara a incerca sa justificati deciziile bune sau rele pe care considerati ca le-au luat guvernele) inseamna ca sunteti ignorant, ca nu va pasa de sutele de milioane de euro care se pierd anual prin coruptie, ca nu va pasa de viitorul pe termen mediu si lung al acestei tari, al acestor copii pentru care sunteti ingrijorati doar in privinta educatiei. Din pacate, consider ca priviti obtuz o tema de importanta majora, considerand ca 1 an de scandaluri este mai daunator decat 5 ani de furturi. Educatia este un aspect important, iar daca o sa cititi programul de campanie al contracandidatului pe care il stimati cu atata abnegatie (si daca veti citi si cv-ul si istoria acestui om) veti constata cu stupoare ca educatia este un element primordial in programul sau iar masurile propuse sunt cat se poate de sanatoase.
Nu pot sustine un om pentru functia de primar doar pentru ca promite ca o sa imi faca un loc de parcare, cand stiu ca toate lucrarile publice le face cu firma de casa sifonand purcoiul de bani publici. Nu pot sa fiu pasiv la toate elementele negative din jurul marionetei pesediste si din jurul baronilor locali si sa zic ca asta e raul cel mai mic. Un rau mai mare decat mafia care isi da legi pentru a se autoproteja de pedepsele pentru furt nu exista, imi pare rau.
Sunt multe argumente anti, iar dvs. v-ati agatat subiectiv de un argument pro, fara a analiza conjuncturile si plecand de la premisa ca sigur celalalt candidat vrea sa distruga educatia (doar a fost profesor si inspector, ce naiba, sigur uraste acest domeniu).
Sunt de acord cu dumneavoastra ca Romania nu inseamna doar educatie, dar pe partea economica lucrurile sunt mai putin clare, iar datele economice pot fi interpretate in functie de interes (vezi comentariu de mai sus).
Pot sa duc o discutie si pe teme economice, dar nu asta am dorit acum. Adevarul este ca din cei 25 de ani drepata a fost la guvernare cam 12 si performantele ei in domeniu au fost mult sub asteptari.
Consider educatia principalul domeniu in care trebuie sa se investeasca, pentru ca oamenii trebuie sa se informeze si sa decida singuri ce aleg dreapta, stanga sau centru. Nu am zis ca Johannis este dusmanul educatiei ci doar ca in spatele lui stau cei care au avut ca scop sa distruga acest domeniu. Johannis va fi presedinte, dar cei care il sustin acuma vor face tot ce le va sta in putere sa schimbe, cu ajutorul lui, puterea. Asta inseamna ca premier si ministrii vor fi taman cei care au produs cel mai mare rau, din punctul meu de vedere, acestei tari prin incercarea de distrugere a sistemului de educatie.
Exista un precedent pe care il salut din toata inima si care sper sa le ramana intiparit in minte politicienilor, anume iarna si primavara lui 2012 cand cetatenii acestei tari au reusit sa rastoarne. Nu este o situatie pe care sa ne-o dorim repetata prea des, dar arata ca daca ei nu vor face ce dormi noi (indiferent de ei, PSD, PNL, PDL) pot oricand sa fie rasturnati si trasi la raspundere.
Partea cu justitia prefer sa o discut altadata pentru ca este mult prea complexa.
Am doua comentarii, ca specialist in formare profesionala, care a lucrat in ultimii ani ca expert in proiecte cu finantare EU, pentru ca mi se pare ca cele doua mari asa-zise succese ale guvernarii Ponta sunt muuult supraapreciate:
1. Scolile profesionale (pe vremea aceea li se spunea „de arte si meserii”) au fost desfiintate de dna Andronescu, Ministrul Educatiei in functie in februarie 2009, pe ideea de a da acces la bacaulareat cat mai multor elevi (in conditiile in care devenise sensibila caderea demografica de la inceputul anilor 90), pentru ca universitatile sa aiba „materie prima”. Trebuia sa fie asigurata si profesionalizarea necesară iesirii directe pe piata muncii la 16 si la 18 ani, pentru cei care o doresc, dar aceasta nu s-a mai intamplat, pentru ca profesionalizarea era greu de realizat in scoala, iar dna ministru avea ideea unor stagii in intreprindere care sa acopere aceasta nevoie, dar… nu s-a gandit si cum poate obliga intreprinderile, entitati private, sa isi bata capul cu realizarea acestor stagii. Asa ca s-a generat somaj in masa al absolventilor care nu si-au putut permite sa plateasca taxele universitatilor private.
Reinfiintarea scolilor profesionale s-a decis in martie 2012, in timpul guvernarii PDL, dar nu ca o initiativa politica a PDL ci ca raspuns la presiunile patronatelor si sindicatelor, incepute inca din toamna 2011. PSD nu a facut decat sa consemneze noua structura in noua lege a educatiei.
2. Guvernul PSD nu a fost in stare de o politica sensibil mai buna in privinta fondurilor europene fata de predecesorii sai. Predecesori care, contrar celor afirmate de dvs, au avut un fel de lozinca de tip ”Sa accesam banii europeni, oricum, numai sa ii accesam”, politica deosebit de paguboasa pentru calitatea proiectelor implementate si efectele lor economice pe termen mediu si lung, si care au dus, printre altele, la acele blocari semnalate de dumneavoastra. Progrese au fost in timpul guvernarii PSD, dar o parte din ele au fost progrese tehnice, derivate din experienta primilor ani si nu dintr-o orientare strategica semnificativ mai buna. PSD s-a preocupat insa de rapoarte care au luat spuma pe eforturile anterioare si au zapacit atat de bine cifrele incat sa dea impresia unei absorbtii mult mai mari decat a fost in realitate (de exemplu, amestecand in rapoartele publice cifrele referitoare la proiectele aprobate cu cele de la contractele semnate si cu cele de la solicitarile de rambursare inaintate la Bruxelles, desi absorbtia reala ne-o dau doar cifele de la rambursarile efectiv incasate). Adevarul ni-l arata incapacitatea guvernelor succesive de a reforma Ministerul de Transporturi si POSul aferent si declaratiile ridicole in legatura cu autostrazile date de guvernul Ponta. Si desigur, statistica generala in care Romania ramane pe ultimul loc in absorbtia fondurilor UE.
Nu stiu daca Romania e chiar primul stat care sa aiba liniile de finantare aprobate, dar ele sunt departe de a fi finalizate. Singurul care a scos primul apel pe noua programare este POS CCE. Foarte avansat este si PNDR, care insa nu e gestionat de Ministerul Fondurilor Europene ci de Ministerul Agriculturii. M-ar interesa insa mai mult sa stiu daca ele sunt intr-adevar mai bine gandite si ca o sa ajungem sa absorbim mai bine acesti bani – atat cantitativ cat si calitativ.
Ce stiu insa sigur este ca guvernul Ponta a taiat banii pentru investitiile pe acest an, din care majoritatea erau destinati acoperirii contributiei Romaniei in absorbtia fondurilor europene (din programarea anterioara, pe rol), ceea ce ne-a privat de o suma de cel putin 3 ori mai mare care trebuia sa vina de la Bruxelles. Romania deja a primit cele mai mici fonduri de coeziune pentru perioada actuala, din cauza prestatiei proaste, care se datoreaza tuturor partidelor la guvernare incepand din 2006 (adica… PSD in primul rand), pentru ca lipsa de profesionalism si atitudinea superficiala, bazata pe obisnuinta coruptiei, au marcat pregatirea, lansarea, implementarea si evaluarea programelor cu finantare europeana.
Nu sunt un simpatizant PDL, dar totusi, paguboasa masura de taiere a salariilor a avut un motiv obiectiv – criza economica globala. Revenirea economica din ultimii ani nu cred ca se datoreaza politicii PSD. Nu doar pentru ca a coincis cu revenirea economica globala si s-a intamplat pe fondul intrarii unor finantari UE, totusi, importante, ci pentru ca eu nu am simtit nici o strategie clara de dezvoltare la aceasta guvernare. Ultima masura – taierea investitiilor pe acest an, pentru a finanta pomenile electorale – impreuna cu atitudinea aroganta si iresponsabila fata de intarzierea publicarii codului fiscal si a bugetului pentru 2015 (pe ideea ca vor fi promovate de noul prim-ministru, Ponta fiind sigur de mandfatul de presedinte) nu arata, in fapt, decat lipsa de interes a acestor guvernanti pentru dezvoltarea economica a tarii si pentru bunastarea/siguranta economica a populatiei, atata cat este ea…
In concluzie, dumneavoastra aveti tot dreptul sa votati cu cine doriti. Dar nu invocati aceste motive, pentru ca ati luat drept buna propaganda abila a PSD, realitatea este cu totul alta 🙂
Stiti doar jumatati de adevarurui, luate din programele de propaganda ale partidelor (in special PDL) pe care le rostogoliti mai departe. Adevarul este ca Andronescu a fost cea care a desfiintat scolile profesionale, dar elevii intrau la liceu, indiferent de nota, prin urmare nu exista problema abandonului scoalr la nivelul la care a fost odata cu introducerea Legii Educatiei. Aceasta stipula ca scoala profesionala incepe dupa clasa a IX de liceu, ceea ce insemna ca elevul trebuia sa faca un an de liceu, sa abandoneze liceul si sa se inscrie in scoala profesionala. Pe fonduri structurale, lucrurile stau un pic diferit decat ati prezentat. Adevarul este ca dupa evaluarea proiectelor, cam pe toate liniile, dar in special cele pe dezvoltare regionala (faimoasele terenuri in panta si caminele culturale transformate in palate ale culturii), s-au sistat platile, incepand cu iunie 2011 si terminand cu iulie 2012 pe toate liniile de finantare. Cei care au negociat redeschiderea acestor linii de finantare si au si obtinut prelungirea lor pana in 31 decembrie 2015 au fost cei de la PSD. Iar in ce priveste deschiderea liniilor pentru 2014 – 2020, datele sunt publice, intrati pe site-urile UE si o sa vedeti cum sta Romania.
P.S. Eu, spre deosebire de dumneavoastra nu sunt formator, ci chiar profesor, asa ca in ce priveste sistemul de educatie sunt mult mai bine informat.
Va grabiti sa trageti concluzii in legatura cu sursele mele de informare si cu profesia mea – eu sunt cercetator specializat pe formare profesionala si am lucrat ca evaluator si expert in mai multe programe europene (POS DRU, PO DCA, PO AT, JOP BS). Am lucrat la mai multe reforme privind invatamantul profesional, inca din 1991, si am pastrat legaturi directe cu sistemul si dupa 2001, cand m-am specializat pe formarea adultilor. Asa incat am informatii dinauntrul sistemului, de la tehnicieni si nu de la partide.
Problema organizarii clasei a noua a fost rezolvata prost tot in timpul mandatului doamnei Andronescu: clasa a noua trebuia sa fie ultima clasa de gimnaziu, dar sistemul s-a opus, asa ca s-a lasat la latitudinea scolilor locul de organizare: fie liceu, fie scoala generala. Urmarea a fost ca in orase ea a fost organizata in special la liceu, desi, principial vorbind, nu era clasa de liceu, ci ultima clasa a scolii obligatorii. Asa a aparut si in lege, ceea ce nu scuza guvernarea PDL ci doar arata ca lipsa de coerenta e valabila pentru toate partidele.
Problema abandonului scolar a devenit o problema vizibila din 1994, situatia inrautatindu-se continuu, dar cu un salt semnificativ in perioada 2009-2010. Care a fost dublat de scaderea performantelor generale ale sistemului, masurate de cateva evaluari periodice ale rezultatelor scolare, cele mai cunoscute fiind TIMSS si Pisa, la care putem adauga si dezastrele de la bac. Aceste efecte negative nu puteau fi, insa, efectul direct si exclusiv al legii, efectele legilor in educatie se vad abia dupa ce cel putin un ciclu scolar complet.
A fost efectul general al scaderii importantei educatiei in societate, al derizoriului cultural promovat in mass media, al dezorientarii generale in conditii de criza, al degradarii statutului social al profesorului, al lipsei de adecvare a actului scolar la nevoile cognitive ale elevilor si la cele de dezvoltare ale societatii (greu de anticipat pentru scoala in lipsa unor politici coerente la nivel national). Nu a fost vina unei singure guvernari sau a unui singur partid politic – ar fi fost simplu. A fost vina guvernarilor succesive proaste si tot mai proaste din 1990 si pana in zilele noastre, coruptia si lipsa de responsabilitate afectand profund tot spectrul politic, de la stanga la dreapta.
Daca nu ati fi vorbit despre succesele PSD in educatie (cu referire directa la scoala profesionala) si in gestionarea fondurilor europene, doua domenii in care eu lucrez zi de zi, nu as fi intervenit. Repet. Puteti vota cu cine doriti, e dreptul dumneavostra. Dar nu pentru buna gestionare de catre dl Ponta a acestor doua domenii.
In primul rand, clasa a IX nu a fost lasata niciodata la latitudinea scolilor si nu s-a pus niciodata, pana la Funeriu, trecerea acesteia la gimnaziu. Pentru cei din sistem, era evident o prostie, ori Andronescu era din sistem si cunostea. Ce-i drept ca ea a fost mai buna tot timpul cat nu a fost ministru a invatamantului.
Abandonul scolar a facut un salt impresionant intre anii 20011 – 2012 cauzat in principal de Legea educatiei, pentru ca principalul segment de copii care abandonau scoala erau cei care treceau din clasa a VIII in clasa a IX.
Sunt de acord ca scaderea importantei educatiei in societate, mass media si toate celelalte au contribuit la acest lucru, dar acordarea a 2,81 % din PIB pentru educatie in 2011 a fost bomboana de pe coliva. Sistemul era si asa subfinantat, ori sa transformi asta intr-o problema cronica este ori semn de prostie, ori de tradare a interesului national, ambele sanctionabile, in opinia mea.
P.S. Va cred ca ati lucrat la foarte multe reforme pe invatamantul profesional, dar toate s-au dovedit a fi proaste. Va invit la Brasov sa studiat Scoala Profesionala Kronstadt, ca exemplu de bune practici.
Nu toate reformele din invatamantul profesional au fost proaste, dar fiecare a avut limitele ei, iar desfiintarea scolilor profesionale de catre dna Andronescu le-a aruncat pe toate la gunoi – peste 100 milioane Euro investiti din 1993 pana in 2009…
Cunosc scoala dumneavoastra, am fost implicata in proiectul PASII FPI 🙂 Lumea e mica. Si va pot da si alte exemple de bune practici in invatamantul profesional: toate cele 11 unitati din reteaua fosta UCECOM, din care eu cunosc mai bine grupurile scolare de la Constanta si Bucuresti; iar pentru formare profesionala dupa model german, de data asta pentru adulti, exista o alta retea, a fundatiilor romano-germane de la Timisoara, Arad si Sibiu.
Ma mir insa ca fiind atasat de modelul german, nu il agreati pe Iohannis…
Nu am nimic cu Johannis, il consider unul dintre cei mai destoinici primari, spre deosebire de primarul Brasovului, dar in spatele lui sta o gasca de oameni care pe langa faptul ca sunt hoti (ca si cei din PSD) sunt si foarte prosti. Si asta a dovedit-o guvernarea 2008 – 2011, care a fost catastrofala din toate punctele de vedere, mai proasta chiar decat cea din 92 – 96.
Sunt de acord ca desfiintarea scolilor profesionale de catre Andronescu a fost, de departe, cea mai mare prostie a dumneaiei, desi motivatii au eexistat.
Nu sunt profesor la Kronstadt, ci la Colegiul Antipa, dar acum lucrez la ISJ si trag din greu sa implementez niste proiecte POSDRU (unul scris de SIVECO ca ei au timpul si resursele sa le scrie), scrise prost si care merg impiedicat din cauza OI-urilor. Incerc sa ajut scolile sa scrie niste grant-uri pentru tot felul de programe „after school”, am mai participat la niste Erasmus plus si altele. Fondurile europene reprezinta o sansa pentru a mai aduce niste bani (dotari, salarii, burse) intr-un sistem foarte, foarte subfinantat.
Stimate domnule Alin, argumentul pe care dumneavoastra il invocati mai sus in privinta alegerii este total absurd. Despre ce educatie vorbiti ? Cum puteti sa aduceti ca exemplu acest argument ? Ce sa inteleg eu, ca parinte, ca elev, ca a plagia este corect ? Ca furtul intelectual trebuie trecut cu vederea ? Sa inteleg ca asta predati dumneavoastra elevilor ? Sa nu-mi aduceti in apararea acestui ins acea comisie infiintata chiar de el, va rog.
Stimate domnule Nick, ati scris vreun doctorat? Stiti ca trebuie sa ai o contributie personala, ceva ce nu a mai fost abordat? Stiti ca aceasta tema este verificata inainte si daca a mai fost se considera plagiat? Stiti care a fost tema doctoratului lui Ponta. Lucrarea lui a avut ca studiu de caz amendamentele pe care el le-a propus cand era reprezentantul Romaniei la ICCJ Europeana. Cu alte cuvinte s-a plagiat pe el insusi. Ma rog, pentru cei care isi iau informatiile doar de la televizor toate lucrurile sunt clare.
Sa stiti ca si eu plagiez cand le predau copiilor, le anliza matematica si nu le prezint toate sursele. Mea culpa.
Pacat ca Senatul Universitatii Bucuresti a avut o alta parere: http://www.gandul.info/stiri/senatul-universitatii-bucuresti-confirma-ca-victor-ponta-a-plagiat-si-ii-cere-ecaterinei-andronescu-sa-ia-masurile-legale-10059269
Scrie si din cine era formata Comisia si in ce partide erau membrii? Pot sa am rezerve legate de comisiile din Romania, ca si despre presa din tara?
Exista monitoare internationale ale doctorateleor, daca studiul lui de caz ar fi fost plagiat ar fi aparut imediat in ele, daca a functionat asta in cazul doctoratului pe care l-am scris eu sunt convins ca ar fi functionat si in cazul lui Ponta.
P.S. asta nu inseamna ca sunt convins de faptul ca Ponta si-a scris singur doctoratul, sau ca acele amendamente propuse de el au venit direct din creierasul sau, dar prefer sa gandesc cu propriul creier si sa nu iau pe nemestecate toate stirile „specialistilor” si deontologilor din presa Romaneasca (si straina, pe alocuri).
Recunosc, nu mi-am dat doctoratul. M-am oprit la licenta. Stiu doar ca proiectul de diploma pe care l-am prezentat mi-a luat sapte luni din viata, trei biblioteci in care-mi luam micul dejun si pranzul, zece capitole in care am mentionat intotdeauna sursele de inspiratie si doua capitole in care mi-am expus parerile proprii. Si era doar un amarat de proiect de diploma. Stiu ca in acest caz nu s-a exprimat doar Academia Romana, ci insusi Victor Ponta. Citez : „Am greşit în urmă cu 16 ani. Dacă omoram pe cineva, eram pus în libertate”. V-am dat citatul din context, dar puteti gasi intreaga declaratie. Daca tot ma acuzati ca sunt manipulat de televiziuni, intr-un mod sarcastic, intrebati-va cum am ajuns pe blogul dumneavoastra. In ianuarie vor fi 3 ani de cand n-am urmarit niciun post de televiziune. Citesc zilnic intre cinci si sase publicatii online. Sunt pasionat de literatura SF, fotografie, pescuit la musca si politica externa, nu ca ati fi interesat :).
Stiti ce este ironic? Faptul ca nu am mai scris politica de 2 ani.
Am scris aseara, dar nu am nici o bucurie sau pasiune legata de aceasta postare. Pot sa-mi argumentez alegerile in toate domeniile, educatie, economie, politica externa, etc, dar nu sunt interesat sa o fac. Imi place sa scriu literatura, am si scris o carte in 2004. De atunci nu prea mi-am mai gasit timp pentru alta, dar am continuat sa scriu. Dar, lumea pare mult mai putin interesata de povestile mele, desi sunt tare mandru de ele. Hahahahahahahahaha!!!!
Poate si un blog in care sa va postati povestile v-ar ajuta 😀
Oricum, eu va doresc succes in viata:). In incheiere, va las citatul meu preferat : „Nu libertatea lipseste, ci oamenii liberi” – Leo Longanesi. Un jurnalist italian care a trait in perioada celui de-al 2-lea razboi mondial. Nu i-am citit vreo carte sau articol, dar am intalnit acest citat intr-un anumit context. Cat adevar in cateva cuvinte. Sa aveti parte de o seara placuta !
Hahahaha!! Ironia merge pana la capat, pai asta este blogul pe care imi postez scrierile, dar lumea prefera sa se isteerizeze cu politica.
O seara placuta si dumneavoastra!
Nu era niciun fel de ironie. Daca asta alegeti sa intelegeti, este problema dumneavoastra. Invatati copiii cum sa faca faca o alegere, cum sa-si foloseasca propriul creier, nu pe cine anume sa aleaga. La revedere !
Nu am zis ca sunteti dumneavoastra ironic, ci situatia. O postare despre politica atrage mult mai mult decat orice altceva. Eu aleg din 92 ba stanga, ba dreapta si nu dau nici unui partid votul in alb si asta le recomand si celor care ma intreaba. Da, am zis ca nu mai stau sa raspund tuturor legat de postarea mea, cine vrea sa inteleaga bine, cine nu, nu. V-am raspuns dumneavoastra pentru ca apreciez o discutie civilizata si fara atacuri la persoana. O zi buna in continuare.
Senatul Universitatii nu este alcatuit din membri de partide. Este Senatul Universitatii Bucuresti, for stiintific, cel care conduce institutia si, printre altele, propune acordarea titlurilor de doctor, pe baza recomandarilor comisiilor de specialitate (numite tot de Senat). Si care are dreptul sa propuna Ministerului retragerea acelor titluri, daca s-au constatat neregularitati. Există și membri de partid în acest Senat, dar comunitatea stiintifica are, totusi, valorile proprii. Vorbim de Universitatea Bucuresti, nu de un SRL de apartament.
In articol scrie clar ca au fost implicate doua comisii la luarea deciziei, una stiintifica si una de etica, iar din cea stiintifica au facut parte 3 specialisti, unul roman si doi francezi. Ambele au ajuns la acelasi rezultat: plagiat masiv (in 115 pagini din 297, in vreo 85 fiind copiate blocuri intregi de text, din mai multe surse din care 3 au fost folosite masiv).
Constat insa ca nu aveti incredere in ceea ce a putut vedea orice om ce a invatat sa citeasca pe internet, negati autoritatea unui for stiintific si, probabil, considerati ca procedura de a desfiinta un Consiliu National numai pentru a-l impiedica sa ia oficial decizia de plagiat, apoi de inventa o noua comisie a la carte, numita de un coleg de partid (ah, tot dna Andronescu, bat-o vina, facem ce facem si dam mereu de ea), este o procedura legitima si credibila.
Iata de ce regret sincer ca v-am deranjat. Alegeri placute.
N-au fost in stare sa termine niste abecedare, ce sa mai vorbesti de educatie. 36 la suta(aprox. )din electorat ce l-au votat au pana-n 10 clase.
Ati laudat aceasta guvernare cum ca a facut lucruri pozitive pentru Educatie si a reparat ce a stricat Boc. Personal si eu cred ca givernarea Boc a fost dezastruoasa. Dar eu va intreb, cum comentati faptul ca anul acesta elevii au inceput scoala fara a avea manuale ? cum comentati ca Ponta vrea sa treaca la manuale pe suport electronic (cu care sunt de acord in mare parte) dar in acelasi timp uita ca sunt o gramada de copii saraci care calatoresc 7 km pe jos sa ajunga la scoala. S-a intrebat oare daca acei copii stiu ce-i acela un smartphone? Si tot vorbind de educatie, cat de educat vi se pare Ponta care nici macar un doctorat pe bune nu are ca sa nu mai spun de engleza de balta pe care o vorbeste. Probabil ca pe viitor nici nu va mai trebui sa vorbeasca engleza, scoate rusa de la naftalina. In momentul in care romanii ca dumneavoastra isi vor schimba mentalitatea si vor incepe sa gandeasca in termenii timpurilor actuale, doar atunci aceasta tara va incepe sa evolueze. Trebuie sa va rupeti de trecut si sa privit catre viitor. Va sfatuiesc sa traiti o perioada de vreme in afara tarii si veti intelege cum functioneaza alte sisteme. Si la final va pun o singura intrebare: De ce credeti ca Marea Britanie are unele din cele mai bune universitati din lume? Cu siguranta nu pentru ca sunt finantate de stat.
Problema manualelor tine de coruptia din sistem si era momentul sa se ocupe cineva de ea. Nu e bine ca s-a inceput scoala fara manuale, dar daca din asta scot la suprafata niste guzgani ce de ani de zile capuseaza Ministerul Educatiei, profitul va fi mai mare.
Faptul ca Ponta este rupt de o mare parte din realuitate este evidant, dar din pacate asa sunt si majoritatea romanilor, care nu au iesit niciodata din orasul lor si nu stiu ce se intampla intr-o localitate la 30 de km de municipiu.
Engleza lui Ponta este mult peste cea a lui Basescu sau Iliescu, dar la ceilalti doi nu a parut sa te deranjeze. (faza cu rusa este o prostie si prefer sa o ignor)
Spre viitor privesc si nu vreau sa-mi cresc copilul in acel sistem de dreapta gandit de Basescu si dus la indeplinire de Boc, Blaga, Anastase, Udrea, Macovei, Igas, Ialomiteanu si lista e lunga. Majoritatea stau acum ascunsi in spatele lui Johannis.
Am fost in Marea Britanie si sistemul lor de educatie nu m-a impresionat, desi sunt pe un loc fruntas, dar in special datorita numarului de tineri cu studii sup[erioare si categorisirii universitatilor. Si da, sunt total de acord ca universitatile sa se finanteze singure, dar sa se asigure un numar suficient de burse de la stat pentru cei care invata foarte bine. si asa sunt mult in urma la capitolul studii superioare la mia de locuitori.
Nu spuneti nimic de faptul ca in Romania poti fi student fara bacalaureat ? Tot prostul sa fie scolit !
Din afirmatia de mai sus reiese ca nu sunteti profesor cum v-ati intitulat. Nu poate nimeni sa intre in facultate fara diploma de bacalaureat. Ce poate insa este sa participe la cursuri asemanatoare celor din vechile scoli de arte si meserii. Va rog sa va mai informati inainte sa postati asemenea aberatii.
Mise pare normal ca votezi cu Ponta din cauza la educatia. Ca doara Pontare doctorat nuca unguru ala de Iohanis. Care nici macar ca nui roman decat cai ungur.
La educatia ta normal ca votezi cu Ponta! :))
Nam inteles astai sargasm din ala carea parut si la noi dupa Revolutie?
Nu vreau sa jignesc pe nimeni, dar ma doare sa vad ca sunteti profesor..de fapt, imi pare rau ca sunteti profesor, deoarece un om care isi da votul lui Ponta, nu cred ca are ce sa ii invete pe elevi..din cate am inteles , ati promis aceasta lamurire unui elev..ma bucur sa vad ca sunt elevi in stare sa va contrazica si sunt in stare sa gandeasca mai bine decat dascalul/profesorul luo
Doamna Adriana, ideea este urmatoarea: in acest moment dreapta este reprezentata de un singur mega-partid condus de Johannis dar care are in primele randuri pe Blaga, Anastase, Vass, Boagiu, Orban, Igas, Ialomiteanu, Scripcaru si lista e lunga. Oamenii astia sunt responsabili pentru cea mai proasta guvernare din istoria postdecembrista in Romania dupa cum se vede si in acest articol http://www.romanialibera.ro/opinii/comentarii/vocile-lumii–germania-conduce-europa-spre-dezastru-economic-356115
Nu au nici un program de guvernare si tot ce pot in acest moment este sa jigneasca cu aroganta si autosuficienta lor, atitudine pe care o aveti si dumneavoastra si, in general, toti votantii de dreapta. Sunteti agresivi, dornici sa jigniti si fara nici un fel de argumente. Este dreptul dumneavoastra sa votati cum credeti de cuviinta, iar eu nu am dreptul sa va consider inferioara pentru ca votati altfel decat mine. Aceasta este o lectie de civilizatie pe care o merita cam toti cei care au comentat aici.
Din 90 incoace eu mi-am alternat votul stanga – dreapta, in functie de programul de guvernare si de actiunile precedente ale partidelor. Nu sunt un votant traditional al nimanui, partidele trebuie sa ma convinga ca merita votul meu si votez de fiecare data. Nu sunt foarte sigur de dumneavoastra. Din postare trag concluzia ca ati votat tot timpul cu drepata numai si numai pentru ca sunt de dreapta, indiferent cat de corupti sau de prost au guvernat.
In concluzie nu aveti nici caderea morala, nici capacitatea intelectuala sa ma judecati pe mine ca profesor sau ca om, sau sa dati lectii cuiva, oricui. Sunteti pe blogul in care eu imi exprim opiniile si nu ati citit nimic altceva decat aceasta postare.
P.S. Elevul mi-a cerut o explicatie, i-am oferit-o, a parcurs-o, mi-a multumit politicos si va vota cum crede el de cuviinta. Mi-am invatat elevii sa alterneze votul dat celor de la putere in functioe de propriul lor interes si de prestatia celor care guverneaza.
P.S.S. Cam 70% dintre profesorii pe care ii cunosc eu (si sunt foarte multi) vor vota cu Ponta in turul 2, sunt convins ca dumneavoastra, ca si ceilalti care ati comentat in acest mod pe blog aveti toata caderea sa ii judecati si pe ei (poate chiar sa ii omorati cu pietre in piata publica.
Domnule alinbeta va rog sa imi raspundeti la cateva intrebari:
1. Ce a facut PSD-ul bun pentru dumneavoastra?
2. Ce v-au facut rau celelalte partide?
3. Cum are de gand PSD sa incurajeze munca?
4. Cu ce va deranjeaza daca Iohanis devine presedinte? (am inteles ca nu mai vreti conflicte, as tine sa precizez ca marile progrese ale omenirii s-au realizat tocmai datorita marilor conflicte)
Rasapunsul la primele 3 intrebari il gasiti in articol.
In ce priveste punctul 4, nu am nimic cu Johannis, nu este nici mai bun, nici mai rau decat Ponta si consider ca daca dreapta se curata un pic si isi gaseste un program de guvernare coerent, Johannis ar putea fi premierul perfect in 2016.
O sa fiti surprins dar cele mai mari realizari au fost facute in perioade de pace, nu de razboi. Romania are nevoie de masuri de dreapta si de o dreapta puternica si coerenta, una care sa nu jigneasca tot timpul stanga si sa o acuze de dezastru din tara, in conditiile in care 12 ani din 25 a fost la guvernare.
P.S. poate nu am fost suficient de clar in articol, dar trebuie sa subliniez: EDUCATIA reprezinta speranta Romaniei din toate punctele de vedere. Dreapta acuza ca stanga este votata de oamenii needucati, dar in momentul in care a fost la guvernare a subfinantat criminal acest domeniu, cand logic ar fi fost sa faca invers, pentru ca orice om mai bine educat ar fi insemnat un votant in plus. Consider ca nu au facut asta pentru ca si ei se bazeaza tot pe cei needucati si daca priviti postarile de pe retelele de socializare o sa vedeti ca e greu de decis care manipuleaza mai grosolan si care e mai tare in jigniri, stanga sau dreapta.
Tot educatia inseamna si un plus de productivitate, orice an in plus petrecut in scoala de un copil inseamna un plus de pregatire pentru viata.
Si, in fine, un popor educat este mult mai greu de manipulat. El va cere argumente si va judeca guvernarile si nu va mai oferii voturi in alb.
A vorbit cineva despre cat de pregatiti suntem noi pentru o societate moderna? Despre faptul ca schimbarea nu incepe cu presedintele ci cu fiecare dintre noi? Mi se pare important votul meu pentru Romania, dar mi se pare mai important ca ma trezesc maine dimineata la 06:00 ca sa am grija de micuta mea afacere. Si asa in fiecare zi. Nu presedintii si politicenii creaza locuri de munca ci noi…
sincer imi pare rau, foarte rau de tara asta cand citesc printre randurile insiruite mai sus cat si printre comentarile/raspunsurile date. La fel ca altii, tind sa cred ca e doar interes personal toata relatare(plus o tentativa de „a da bine pe langa un PSD-ist” bine/sus pus; din anturaj, de la locul de munca sau localitatea in care sunteti profesor; in vederea obtinerii unor beneficii)(daca nu este cazul, imi pare sincer rau pt „acuza”)
„A modificat legea educatiei” = o mizerie, nu avea nici unul din noi nevoie de ea(probabil dumneavoastra, mai multi elevi/studenti = nu stati acasa din lipsa lor), ne-am transformat intr-un natiune de rahat unde nici unul din elevi nu mai invata, toti sunt lenesi, iar dupa/din „profesionala” aia care o mentionati acolo, oamenii parca ajung mai „handicapati” decat au fost. Incepe sa fie pe cale de disparitie „romanul” ala ce face tot si „detoate”. O tara de nemultumiti, unde nimeni nu face nimic nici macar pt el.
Trebuie sa incercam sa schimbam vointa populatiei si a elevilor pentru ca asta este cel mai important aspect momentan. Vointa care cu siguranta nu o vom schimba cu un conducator ca Ponta, care ne invata si ii invata pe copii ca in tara asta poti sa ajungi presedinte daca:
-„copiezi” la examenele vietii
-iti schimbi frecvent afirmatiile si deciziile(ca si religia „le zicem si noi la astia ce vor sa auda”). Doar in ultima saptamana personajul asta a facut asta de cel putin 10 ori; schimbandusi afirmatiile de la o zi la alta, o data de doua ori de trei ori, de fiecare data cand Iliescu, Nastase sau stiu eu ce alt comunist ii mai tragea de „o sfoara” la marioneta asta de viitor fost presedinte.
-te folosesti de influenta politica pt favorizarea diferitelor probleme atat ale tale cat si ale apropiatilor tai. Ba se mai se si sinucide cate unul din cauza ta si a presiunilor tale
-imparti faina, ulei, pixuri, ceasuri, 50, 100 de lei
-blochezi voit dreptul oamenilor de a vota
-incurajezi/sponsorizezi „turismul” electoral
-te limitezi la afirmatii penibile la adresa contracandidatului
-imparti fluturasi in care le sugerezi oamenilor taierea pensiilor(sau a salariilor profesorilor) din partea contracandidatului
-iti faci o campanie mincinoasa imparti fluturasi si intinzi bannere de miliarde(cand le puteai da pt educatie)
-recunosti ca ai fraudat tu si partidul tau voturile(cu asta sincer nu stiu cum au scapat in 2009, dar lumea cred ca uitat…)
Si as mai putea enumera o multime de alte chestii, dar nu mai am nici chef nici timp. Oricum cea mai deranjanta problema la Ponta e faptul ca se vede ca minte si ca e „atarnat de niste ate”.
Am mai citit in acelasi articol „dar în nici un caz nu voi deveni un postac spalat pe creier”. Tocmai ati fost un postac cu tot articolul; Iar spalatii astia pe creier de pe net de care vorbiti, sunt oamenii care au acces la informatii, pot viziona stirile/informatiile din 3 zile diferite(sa vada 3 afirmatii diferite despre acelasi subiect, ale lui Ponta), pot viziona stiriile de acum 2, 3, 4, 100 de ani. Si nu sunt votantii lui ponta, spalatii pe creier de televiziunile detinute politic, de televiziunile influentate polititc si televiziunile „daca iasa asta presedinte”(mai bine nu zicem nimic), de campaniile bolsevice, de faina, ulei, shamd(daca nu erau toate astea nici macar nu mai discutam sau discutati dumneavoastra despre „Ponta” asta ca era la acelasi nivel cu diaspora si in tara(14-15% din voturi…))
Nu doresc sa influentez pe nimeni, dar sincer cred ca nici dumneavoastra nu mai puteti spune ceva semnificativ/realizari ale marionetei dupa 2012.
mi-ar face placer sa mai scriu, dar nu sunt blogger nu sunt „postac”, nu am timp, dar uneori mi se face sila de ceea ce vad.
Ca si un „bio” al meu(asta ca sa stiti ce parere au si alti oameni care nu sunt cadre didactice)… am 30 de ani, lucrez de pe la 14(cam in toate domeniile posibile), antreprenor(cateva firme) multi angajati(platiti occidental). Nu am furat nimic in viata mea, am platiti taxe, nu am pus oameni la munca la negru si toata viata am spus ca o sa fac si o sa platesc taxe cat nu pot sa fure ei(si probabil la un moment dat se vor simti prost de cat au furat si se vor opri). Dar daca omul asta o sa iasa presedinte si pana la 25 decembrie nu mai facem o revolutie, cu siguranta o sa parasesc tara, fara nici o remuscare fata de angajatii mei si oamenii care traiesc in aceasta tara
Ati scris mult si fara o anumita noima, inafara faptului ca il urati pe Ponta pentru ca….si enumerati tot ce se spune despre el prin anumite ziare si la anumite televiziuni, ceea ce ma face sa cred ca sunteti un anumit tip de postac. Argumetele pe care eu le-am dat sunt de ordin tehnic, insiruite ca fapte, considerate de mine bune. Am explicat si de ce consider ca educatia este cea care trebuie sa primeze in intentia de dezvoltare a unie societati, pentru ca ar ajuta si oameni ca dumneavoastra, extrem de ocupati si de importanti, sa inteleaga un text.
Nu am intentia sa conving pe nimeni sa-si schimbe votul, cred ca am lamurit si de ce am scris acest articol, iar faptul ca dumneavoastra credeti ca:”tind sa cred ca e doar interes personal toata relatare(plus o tentativa de “a da bine pe langa un PSD-ist” bine/sus pus; din anturaj, de la locul de munca sau localitatea in care sunteti profesor; in vederea obtinerii unor beneficii”, ma face sa cred ca sunteti extrem de superficial in a judeca oamenii.
eram chiar foarte obosit la ora care am scris mesajul… am cam „sarit din lac in put” cu fiecare subiect :)…
„extrem de ocupati si de importanti”, extrem de important niciodata si nici nu imi doresc; extrem de ocupat, da ca si dupa ora la care am scris mesajul inca mai lucram.
In privinta mesajului din primele randuri, mi-am cerut scuze anticpat si sincer nici nu prea am vrut sa il scriu(l-am sters, rescris etc). Imi pare si acum rau ca l-am scris, dar din pacate este un adevar printre profesori si nu cred ca puteti nega asta(am vazut de prea multe ori fenomenul); rectori/directori, toti numiti in functie politic(care mergeau in functie cu primarul la vot si nu aveau nici cel mai mic drept sa ocupe postul care il aveau…). Inca odata, va rog sa nu va ofenseze si imi cer scuze daca v-am jignit sau ofensat in vreun fel.
Sincer am doar 2 problem cu candidatul Ponta una e ca minte si alta ca fura(PS: in 2008-2009 il doream presedinte si eram sigur ca el urma sa fie candidatul PSD in 2014…). Doar pt aceste afirmatii si nici o alta https://www.youtube.com/watch?v=Tz-jgVjSH5U eu nu mai intorc capul dupa individul asta… si vad doar partea rea a lucrurilor. Au fost niste afirmatii care mi-au ramas intiparite de 5 ani incoace.
Nu il admir deloc pe Iohannis si partidele lui sustinatoare, dar in cazul marionetei nu am incotro.
Dupa ce l-am votat emotional pe Basescu in dauna lui Nastase in 2004, desi stiam ca este la fel de corupt si ticalos, doar ca mult mai prost si needucat, dar am facut-o ca sa scap de „ciuma rosie” cum se spune, am renuntat in a mai face asta si de atunci votez rational. Imi este greu sa estimez cum ar fi fost cu Nastase, dar 10 ani cu Basescu au insemnat un dezastru in absolut toate domeniile, inclusiv in justitia pe care o clameaza postacii portoicalii. Banuiesc ca stiti ca in 2004, Nastase prin Diaconescu care era ministru al justitiei atunci a transferat catre CSM numirea procurorilor sefi si judecatorilor, adica a incercat o depolitizare a sistemului, dar Monica Macovei a trasnsferat din nou catre presedinte toate astea, ducand inca 10 ani justitia sub control politic.
Ca presedinte, dreapta a avut 14 ani din 25 aceasta functie, iar ca guvern 12 ani, asa ca sa spui ca stanga este devina pentru dezastru economic este o aberatie. Ultima guvernare de dreapta a fost catastrofala.
Personal agreez ideea de monarhie si pentru a scapa de astfel de porcarii odata la 5 ani, dar si pentru ca un rege are sanse mult mai mari sa fie apolitic decat un presedinte, asa cum scrie in Constitutie.
Nu am nici o problema cu dumneavoastra daca votati cu Johannis, indiferent care va sunt motivele, este dreptul dumneavoastra si vi-l respect. Sunt convins ca este reciproc sentimentul.
Un elev educat dupa terminarea a 12 clase cu BAC va pleca din tara sau va termina o facultate si tot va pleca din tara..Dupa ce am primit rezultatele la BAC am plecat in Germania..momentam sunt inscris la o scoala de meseri (Berufschule) asta este cea mai eficienta metoda de a invata..4 zile de munca pe saptaman si o zi de scoala timp de 3 ani jumate..si dupa esti automat angajat la o firma si platit ca tot omul
Buna ziua
Nu l-am votat si nu-l voi vota pe Ponta din motive pe care nu le voi enumera aici. Apreciez însă faptul că, într-un climat electoral din ce in ce mai isteric, marcat de luări de poziție din ce in ce mai pasionale si mai lipsite de logică elementară, vă motivati rational optiunea politică și o apărati cu mult bun simt si umor.
Cu stima
Bun, înțeleg problema cu educația. Poate că este așa cum spuneți.. Dar în ce privește justiția, nu e nimic de spus? Toate indiciile arată că Ponta pregătește un mare ”Undo” la cam tot ce s-a făcut până acum în justiție. Să dea Domnul să mă înșel …
Daca indiciile dumneavoastra sunt luate din presa sau de pe net va sfatuiti sa le mai parcurgeti odata, cine stie, poate descoperiti sincope de logica.
La ce folosesc proiectele de autostrăzi, dacă bani în fără PSD-ul și oamenii tot saraci și fără locuri de muncă, la ce ne folosește educația dacă nu avem bani sa – i purtăm pe copii la școală, în primul rând Iohannis a dovedit ca se pot crea locuri de muncă,. Eu personal nu pot să votez cu Ponta pt a promis și na făcut ba mai mult a vândut bogățiile României, nu ma pot asocia cu un mincinos, căci cine se aseamănă se adună, Iohannis nu știm încă dacă minte sau nu, dar știu ca Sibiul și satele de împrejur au dus-o mai bine.
Domnul Ponta a avut la dispozitie cativa ani buni in care sa demonstreze ce poate sa faca in calitate de prim ministru. Nu a impresionat pe nimeni. In conditiile acestea, ma indoiesc sincer ca ar face mai mult ca presedinte. Am convingerea ca la formarea Guvernului domnul Iohannis va alege persoane care sunt ca dansul: tac si fac. Pentru mine ca alegator, un ultim argument (si cel mai important, din moment ce vorbim de alegerea Presedintelui) e acela ca Iohannis este mai bine vazut in strainatate decat Ponta, iar eu doresc sa ne reprezinte un om care are o imagine buna. M-am saturat sa fim aratati cu degetul, iar votandu-l pe Ponta nu am face altceva decat sa adaugam la parerea proasta pe care deja o au strainii despre noi.
Marturisesc ca m-ati dezamagit cu alegerea dumneavoastra. M-as fi asteptat sa fiti de partea tinerilor care cauta un motiv sa ramana in tara. Daca aveti speranta ca cineva o sa va plateasca peste 20 de ani pensia, ar trebui sa va ganditi foarte bine la ce i-ar tine in Romania.
In primul rand sunt dezamagit ca va considerati „nimeni”, pentru ca inteleg ca pe dumneavoastra nu va impresionat Ponta, ca despre altii nu aveti caderea sa vorbiti. Este dreptul dumneavoastra sa votati cu Johannis si avand in vedere suma de clisee pe care le folositi marturisesc ca sunt multumit de faptul ca v-am dezamagit. Nu stiu daca o sa-mi plateasca cineva pensia peste 20 de ani, dar ma gandesc ca pana una alta iti platesc dumitale scolarizarea si tot e ceva.
Domnule bugetar, nu stiu cine pe cine plateste 😉 … poate noi, studentii, mai si lucram si prin asta contribuim la bugetul de stat in loc sa luam din bugetul de stat ca dumneavoastra …
M-as fi bucurat sa nu fiu deloc impozitat la salariu si sa-mi platesc scolarizarea
Am tot stat pe ganduri daca sa trimit la gunoi acest comentariu, dar, gandindu-ma ca esti foarte tanar, probabil un copil inca, ai tot timpul sa inveti ceva. Cum ar fi rolul intr-o societate al catorva institutii, cum ar fi SCOALA, de exemplu. Inainte sa preiei un mesaj pagubos si imbecil, pe care Basescu si pupincuristii lui l-au tot rostogolit in timp, cauta un pic rolul si importanta acestei institutii in cele mai civilizate tari ale lumii si dupa aia mai discutam, poate.
1.Cam asta e tupeul PSD-istilor… dupa ce ca sunt platiti din taxele pe care tu le platesti statului mai au si tupeu sa te faca prost…
2.Singurul lucru pe care l-am invatat la scoala a fost cum sa fentez sistemul pentru a avea beneficii maxime cu costuri minime…
3.In atatia ani de scoala si nenumarate cadre didactice intalnite nu am gasit decat vreo 7 profesori competenti din aproximativ 20.
4.Nu vi se pare nimic anormal in faptul ca toata lumea care posteaza aici are ceva impotriva dumneavoastra?!… veti avea un real succes in carciumile de prin Teleorman, dar aici nu cred ca veti gasi prea multi sa fie de acord cu dumneavoastra…
Asta este ultimul raspuns pe care ti-l dau
1) Nu PSD-istii te-au facut prost ci natura, in cazul tau este, evident, ceva genetic.
2) Nu ai fentat nimic inafara limbii romane, mai „decat” semianalfabet.
3) Daca ai fi mers pe la scoala poate ai fi intalnit mai mult decat cei 7 profesori care se chinuiau sa te pescuiasca din carciumile din Teleorman pe care se pare ca le cunosti foarte bine.
4) Sunt 13 000 de vizualizari si „decat” vreo 30 au postat (am incercat sa vorbesc pe limba ta ca sa poti intelege).
P.S. Nu mai vorbi despre elevii mei. Sunt oameni inteligenti si cu bun simt, indiferent cu cine voteaza. Ieri m-au intrebat, asa cum fac in fiecare an, daca ii primesc cu colindul de Craciun. Din nefericire tu cunosti „decat” 7 profesori competenti.
Bună seara!
În primul rând vreau să precizez că v-am citit articolul cu mare interes, deși nu îmi este drag nici măcar unul dintre cei doi candidați. Am votat în turul întâi și voi vota și în cel de-al doilea. Dar nu țin partea nimănui.
Acum să analizăm niște lucruri.
Nu mă miră că ne spuneți în comentarii că 70% dintre colegii dumneavoastră vor vota cu domnul Ponta. Nu este nicio noutate în faptul că mare parte din bugetari votează în acest sens, iar în turul întâi au ales între Ponta și Tăriceanu. Nu de alta, dar amândoi au dat impresia de prosperitate a României. Domnul Tăriceanu (îl analizăm și pe dânsul, fiind – se pare – viitorul premier) a aruncat cu banii în stânga și în dreapta de-a lungul guvernării sale, profitând de boom-ul economic și lăsând economiile țării spre 0. Pentru că, nu-i așa, criza e pentru proști, nu are cum să ne atingă pe noi. Domnul Ponta spune pe jumătate din bannere că este singurul care nu a tăiat pensiile. Omită să ne informeze că încă de acum câțiva ani tăierea pensiilor este neconstituțională, deci EVIDENT că nu a tăiat pensiile!
De asemenea, domnul premier (țin să vă atrag atenția asupra funcției sale: premier, adică executiv, da?) omite să ne informeze despre cele peste 30 taxe noi introduse sau majorate în timpul guvernării sale. Omite să ne informeze despre faptul că noi, bugetari ori ba, plătim acciza mult disputată. Plătim și vignete. Și apoi sperăm căci ne pricepem să sperăm. Sperăm că CEL PUȚIN porțiunea de autostradă între Sebeș și Deva o să fie reparată. Mai sperăm și că autostrada vă ajunge cândva la Arad. Înspre sud și Moldova nu mai sper de mult timp.
Domnul premier omite să ne spună că deși puterea legislativă există (și încă cum?! Dublă așa cum am votat la referendum. 600 parlamentari, două camere), dânsul s-a îndrăgostit iremediabil de ordonanțele de urgență, folosindu-le în mod abuziv, în momente în care 1.urgența nu exista, 2.nu ar fi putut invoca faptul că „șleata lui Băsescu” s-ar opune măsurilor extraordinare pe care el le dorește pentru țară și popor, pentru simplu fapt că șleata este minoritară parlamentarilor PSD.
Domnul premier omite să ne explice de ce prețul la combustibil nu vrea să scadă în același timp și raport cu prețul din celelalte state europene, care, pe cuvânt că nu au fost scăldate în lapte dulce să fie mai cu moț ca noi!
Mai presus de toate, domnul premier și-a pierdut orice șansă în fața mea când pe 2 noiembrie ora 23 acesta îndrăznea cu o nerușinare aparte să declare la un post de televiziune mult îndrăgit de el că sora mea, frații voștri, copiii bătrânilor din cele mai îndepărtate sate, toți tinerii frumoși din străinătate au fost aduși cu autobuze să „facă scandal”. Domnule, probabil cunoașteți și respectați cel puțin o persoană aflată în diaspora. Domnule, nu vă vine să intrați în pământ de rușine pentru acea persoană? Că mie da, domnule. Eu am plâns pentru sora mea, pentru prietenii mei, pentru toții oamenii care au prins pe 2 noiembrie un singur autobuz: acela al ambiției și al dorului de țară! Am plâns, domnule, pentru că toți (și credeți-mă nu sunt puțini!) postau încă de la prânz filmulețe cu acele cozi imense. Toți voiau un singur lucru: să voteze pentru mine, pentru dumneavoastră și pentru ei…dacă s-ar putea întoarce în țară. Știți cum e să vi se spună de persoana dragă „nu înțelegi! Noi aveam speranță în alegerile astea. Credeam că este primul pas spre viitorul meu înapoi acasă. Speram că la anul sau cel mult în 2 ani mă pot întoarce la copilul meu!”?! Domnule, dacă nu știți, nu îndrăzniți să îmi vorbiți despre educație. Pentru că oamenii ăștia sunt ingineri, doctori și doctoranzi (la modul real, nu cum știm că se poate). Și, domnule, oamenii ăștia nu sunt tâmpiți cu toții de vin de la zeci, sute de kilometri distanță nu să ia ulei și făină, ci să voteze!
Și vă mai spun un singur lucru. Aveți conștiința să vă aduceți aminte de ce ați scris în acest articol și când copilul dumneavoastră nu va fi bugetar (cum, recunosc, sunt și eu), ci va dori să se dezvolte într-un mediu economic propice pieței concurențiale și va da cu capul de măsuri populiste, de susținere fără fundament a mii de bugetari și pensionari din fonduri imaginare. Pentru că să fim serioși. Nu eu îi plătesc pensia mamei mele, din contribuția mea către stat, dintr-un salariu de 2000 lei, ci privatul, căruia i se dă în cap cu fiecare măsură de susținere doar a instituțiilor statului! Știți că 8 oameni (capital de muncă, forță de muncă) sunt corespondentul a 10 pensionari? Domnule, până ajungem să ne educăm (așa cum considerați că o va face domnul Ponta, iar domnul Iohannis nu), murim de foame.
Dar noi nu vom ști asta niciodată. Doar suntem bugetari, iar luna trece, salariul vine și cu 25% în plus în minus nu suntem dați afară.
Din păcate lumea reală este dincolo de pensionari și bugetari. Deși se pare că aceste două categorii ne conduc.
Un comentariu lung, pe care l-am citit cu stoicism pana la capat si din care am aflat ca dumneavoastra votati Johannis pentru ca nu votati cu Ponta, ceea ce esste intr-adevar remarcabil. Cu toate astea nu am sa mai repet de ce consider educatia importanta si de ce consider ca cei din spatele lui Johannis au vru sa o distruga, stiti de ce?
Pentru ca am explicat asta in articol, cu cifre concrete si articole de legi concrete pe care le gasiti pe net si le puteti studia.
Dacă din tot comentariul meu lung citit cu…stoicism, îmi spuneți ceva ce am citit deja, îmi dovediți o putere analitică de invidiat. Vă rog din toată inima să îmi spuneți de ce un popor care are nevoie de: economie, sănătate, mediu privat și concurențial, educație, asistență socială, investiții, infrastructură și multe altele ar vota cu un om care – după părerea dumneavoastră – nu ne asigură o educație aleasă, ci una mai puțin dezastruoasă decât cea oferită de echipa contracandidatului (vă reamintesc din nou că președintele nu propune și nu emite legi, ci parlamentul, care va fi reprezentat până în 2016 de puterea dragului dumneavoastră Ponta).
Vă rog să veniți cu argumente solide pentru fiecare lucru pe care vi l-am prezentat, cu răbdare, fără să câștig nimic. Nici măcar 25% la salariu.
Vă rog să nu îmi spuneți că totul pornește de la educație. Totul pornește de la TOT. De la banii de a-ți permite educația, de la sănătatea de a-ți permite să naști un copil pe care mai apoi să îl educi, de la ajutorul pe care mi-l dă statul ca eu să îmi întemeiez o familie educată.
Domnule, priviți în perspectivă.
În orice caz, succesul lui iohannis vă însemna doar o altă coabitare și în niciun caz câștigul unei puteri. În 2016 vorbim despre o putere!
Va ganditi doar la educatie, interes personal, se vede clar 🙂 Daca cumva nu mai reusiti sa faceti fata cheltuielilor si sa locuiti in casa de carton, mergand la „munca” cu trotineta in plina iarna, si multe altele, amintiti-va ca dumneavoastra l-ati votat pe Po(a)nta!
Da, suna cunoscut ce spuneti dumneavoastra doar ca erau amintiri din vremea lui Boc. Si nu erau doar bugetari atunci ci si multi privati, ca „decat” vreo 300 000 de firme au intrat in faliment din cauza TVA-ului si a impozitului forfetar.
Cum adica „not for dumb people”? E o gluma , da?
Pai da, incercam sa tin departe de blog-ul meu pe cei ca tine.
P.S. Ai incercat sa mai citesti si altceva de pe blog in afara de articolul asta?
tot respectul pentru acest post. au uitat romanii cand daca ziceai „hai basescU” acum 3-4 ani, iti luai un scuipat in ochi. acum vor oamenii din spatele lui. multi sunt prosti si cam pe asta se bazeaza campaniile electorale
Articol obtuz, in opinia mea, intrucat nu prezinta situatia decat din punctul de vedere al profesorilor si atat. Restul nu mai conteaza pentru autor, egoismul il orbeste. Iata si un contraarticol:
http://m.adevarul.ro/news/politica/60-motive-nu-votez-victor-ponta-1_545b53450d133766a8973e5a/index.html
Nu este un contraarticol ci doar un fel de „biblie” a postacilor anti Ponta, spalati pe creier.
Domnule, chiar v-am rugat să mă convingeți dumneavoastră cum eu sunt spălată pe creier. V-am înşirat nişte fraze, am pierdut timp preţios, tocmai pentru că, uitaţi, am o îndoială. Poate dumneavoastră vedeţi lucrurile din alt unghi decât mine. Eu sunt absolut dispusă să văd acest unghi. Arătaţi-mi-l! Luaţi fiecare argument al meu şi spuneţi-mi că sunt tâmpită sau că vorbesc fără fundament. Daţi-mi dovezi că greşesc în ce spun, iar eu duminică îl voi vota pe domnul Ponta. Ca şi dumneavoastră, care susţineţi un om „pentru educaţie”. Nu pentru 25% la salariu propriu şi personal, ci pentru educaţie.
Sunt lucruri pe care le-am explicat si daca ati fi dorit sa le intelegeti ati fi stat sa judecati asupra lor. Nu faceti asta pentru ca aveti deja o parere si nu doriti sa reveniti asupra ei. Votati cu cine va place, nu este scopul meu sa va schimb votul. Daca doriti cu adevarat o explicatie, pentru ca pur si simplu nu ati inteles nimic din ce am spus, atunci faceti o vizita la Brasov si va explic la un ceai, dar nu o sa mai faca asta pe acest blog. Este locul in care imi mai scriu gandurile, iar povestea asata politica mi se pare ca depaseste cu mult orice urma de logica. Oamenii voteaza emotional si sunt gata sa se sfasie intre ei fara ca macar sa stie de ce. Astazi la Brasov au fost cat pe ce sa se incaiere cei ai lui Ponta cu cei ai lui Johannis. Le spune cineva acelor oameni ca cei pentru care ies in fata stau in spatele lor si-si freaca mainile de bucurie.
P.S. Am avut aproape 14 000 de vizualizari pe acest articol si in medie cei care au intrat pe blog s-au uitat la 1,16 articole, asta inseamna ca tot ce i-a interesat a fost politica. Sincer, mi se pare tare trist acest lucru.
Eu nu am votat in primul tur din cauza repulsiei fata de clasa politica. M-am gandit sa ma duc sa desenez un penis pe buletinul de vot in semn de protest, dar aveam lucruri mai bune de facut. Totusi, cand ma uit la programele celor 2 candidati, parca imi vine sa ma duc in turul 2 sa-l votez pe Iohannis. Nu pentru ca am impresia ca o sa faca din Romania o tara mai buna, dar pentru ca mi se pare ca, cel putin pe hartie pare un om mult mai capabil si integru decat Ponta. M-am uitat in treacat pe programele politice ale celor doi, nu pot sa zic ca al lui Iohannis m-a impresionat, dar e un program de bun-simt si se vede ca e scris de un om care intelege cum functioneaza economia, politica si intelege care e starea Romaniei la momentul actual si cum ar putea fi imbunatatita. In schimb al lui Ponta imi aminteste exact de eseurile pe care le faceam in liceu la materiile care nu ma interesau, in care aberezi pagini intregi pe langa subiect fara sa spui nimic concret.
De exemplu, cand vine vorba de educatie Ponta spune ca o sa se consolideze cei 3 piloni pe care se bazeaza sistemul ( profesori, manuale si infrastructura). Adica nimic, pentru ca astia se dezvolta in functie de resursele pe care le pui la dispozitie, daca ai bani cresc, daca nu, nu. Singura imbunatatire pe care ar putea sa o aduca e sa opreasca „reformele” astea continue si inutile.
Iohannis vrea sa scape de sistemul actual bazat pe acumularea de informatii si sa se axeze pe o formula care imbina teoria cu practica. De asemenea urmareste corelarea educatiei cu cercetarea. Lucruri care intr-un stat dezvoltat sunt banele si de bun-simt, dar la noi nu se practica.
Sa nu mai vorbim de faptul ca Ponta are un trecut oarecum dubios. Da, nu pot sa spun ca asta ar fi argumentul pentru care nu trebuie votat, dar totusi, sa ai un presedinte care a trecut prin genul asta de scandaluri spune ceva despre tine, ca tara.
Spui ca principalul motiv pentru care ar fi rau ca Iohannis sa fie ales e ca ar urma niste „lupte politice” si PDLul va ajunge la guvernare. Da, au fost trist cat au fost ei la putere. Dar chiar crezi ca ar fi fost mult mai bine daca ar fi fost altcineva? Nu ca le-as lua apararea, eu am impresia ca toti sunt la fel de incompetenti, dar gandeste-te si ca perioada aia in care au fost ei la guvernare a fost fix aia in care Romania a fost cel mai rau afectata de criza.
Si cred ca ar fi si mai urat daca PSDul ar avea presedintele. In cea mai mare parte pentru ca deja e cel mai mare partid si are cea mai mare putere politica, iar la noi cu cat conducerea are mai putina opozitie cu atat se axeaza mai mult pe urmarea propriilor interese si ne incalca drepturile mai des.
Macar cu Iohannis avem o sansa sa fie declarat incompatibil si sa avem alte alegeri, oricum nu merita nici unul din cei doi sa devina presedinte
Motivele tale sunt bine argumentate. Am sa adaug si motivele mele. Consider ca Seful Statului trebuie sa aiba urmatoarele calitati, sau cel putin o combinatie intre ele:
bun jurist, bun economist, diplomat de cariera, militar/ofiter de informatii, sef al unui partid important, experienta in politica, reprezentant al oamenilor din Romania. Iohannis nu are nici macar o singura calitate din cele esentiale unui sef de stat- nu e nici jurist de meserie, nici diplomat de cariera, nici economist de valoare, nu reprezinta nici un partid politic din Romania, nu e reprezentativ pentru oamenii din Romania, nici etnic, nici religios etc. Din primar de oras, a ajuns peste noapte, si contra tuturor uzantelor, candidat la presedentie, in locul sefului unui partid reprezentativ. Nu reprezinta pe nimeni, este- va fi deci, marionetat docila. Nu se poate impotrivi presiunilor/cererilor externe, pentru ca la primul semn de neascultare, va fi dat jos rapid, neavand pe nimeni care sa il sustina.
Ponta in schimb e seful celui mai mare si mai bine organizat partid politic din Romania, cu cel mai stabil electorat, are experienta in politica. El poate da semne de neascultare, pentru ca are un electorat fidel care sa il sustina. Tocmai din acest motiv s-a cerut indepartarea lui- ca sa nu se intample in Romania ca in Ungaria, ca nu cumva sa ajunga la conducerea tarii cineva care sa aiba o bruma de putere reala si sa nu faca jocurile ….