Omul cu ochii închiși

Era un vânticel abia născut, cel mai probabil din schimbările climatice din ultima vreme. La nașterea lui asistase și Boreus, cel mai bătrân vânt, care îi spuse să nu fie supărat că celelalte vânturi nu veniseră.

– Așa sunt ele, spuse Boreus, pline de importanța misiunii lor planetare. Au uitat timpurile când erau la rândul lor abia născute din tumultul atmosferic. Sau poate s-au săturat de prea multele vânturi efemere, ce s-au nascut și au murit în același an, creând doar probleme vânturilor bătrâne, dereglându-le mersul și firea. Dar tu nu ești efemer, iar nașterea ta are ceva special, pe care eu, ca cel dintâi dintre vânturi l-am sesizat. Ești blând și cald precum Zefirul, dar nu bati doar primavara dinspre apus, jucăuș precum Austrul, dar nu așa uscat ca el. Am să-ți zic Salin.

Îi plăcu numele dat de Boreus, care se grăbi să plece către miazănoapte. Rămas singur începu să alerge printre copaci jucându-se cu frunzele lor. Îi plăcea să aleagă un copac înalt și să coboare în viteză printre crengi, făcând un sunet ca un șuierat. Se luă la întrecere cu vulturii și purtă pe umeri cârduri de rândunici. Sperie de moarte iepurii din poiană și se jucă fericit cu puii de lup. La un moment dat se opri din joacă pentru că văzu o ființă de care toate celelalte viețuitoare păreau să se teamă.

– Ce este asta, întrebă el o bufniță?

– Ăsta este un om, răspunse bufnița în timp ce se îndepărta și ea de el.

Salin privi curios ființa numită om și o urmări în liniște. Acesta era foarte diferit de celelalte ființe pe care le întâlnise până acum. Se mișca cu siguranță pe drum, chiar dacă nu mergea drept, părea că știe încotro trebuie să meargă. Salin se apropie de om și il urmării de aproape. Acesta se opri la o fântână. Pe marginea fântânii era trei vase. Primul era micuț, abia de încăpeau 2-3 guri de apă, dar era din argint, al doilea era din lut ars. Era smălțuit și foarte frumos pictat. Al treilea, cel mai mare dintre toate, era din tablă și avea o gaură prin care se scurgea apa. Spre uimirea lui, omul atinse pe rând cele trei căni și alese, fără să se gândească prea mult, vasul din tablă. Se chinui un pic să-și potolească setea deoarece mai toată apa se scurgea înainte să apuce să o bea, dar într-un final își potoli setea și plecă mai departe. Salin se luă după el și observă tot felul de ciudățenii. La orice răscruce, omul alegea drumul din dreapta, chiar dacă cel din stânga era mai bun. Mergea tot timpul cu soarele în față și nu se uita deloc peste ce călca. Lui Salin i se făcu milă de sutele de furnicuțe zdrobite de nepăsătorul om. Ros de curiozitate, vântul se apropie de om și-l salută.

– Cine e acolo, întrebă nedumerit omul?

– Sunt Salin și vin din nord. Abia atunci îți dădu seama că omul avea ochii închiși. Încotro mergi și de ce ții ochii închiși?

– Cum adică ”țin ochii închiși”, nu vezi ca sunt cu ei larg deschiși?

Salin se mai uita odată mirat la fața omului și pentru el nu era nici o îndoială, acesta ținea ochii strâns închiși, ba chiar avea o grimasă pe față, ca și cum lumina soarelui i-ar fi ranit vederea. Dar omul părea atât de convins că are ochii deschiși încât i se păru inutil să insiste.

– Pot să te întreb ceva?

– Desigur!

– La acea fântână de mai-nainte, de ce ai ales să bei tocmai cu acea cană și nu cu oricare dintre celelalte?

– Prima era foarte mica și ar fi fost dificil să beau pe îndelete din ea, a doua era ceva mai mare, dar era facută din pământ și avea ceva alunecos așa ca un șarpe. Așa că am ales-o pe a treia, care era suficient de mare și era dintr-un material curat…

– Te înșeli, prima cană era din argint, era mică, ce-i drept, dar apa băută din căni de  argint are calități deosebite, era mică pentru că tot ce este valorors este rar și în cantități mici. A doua era din argilă, care este un fel de pământ, dar era smălțuită și foarte frumos pictată, din cauza asta ți s-a părut alunecoasă. A treia era și cea mai urâtă și cea mai proastă dintre toate. Era mare, dar găurită, așa că a trebuit să bei de mai multe ori din ea până să-ți satisfaci setea. Dintre cele trei cea de argint era cea mai valoroasă, cea din argilă era cea mai practică, iar cea de tablă era cea mai mare.

– Habar n-ai ce vorbești, mare înseamnă valoare în lumea noastră. Cana aia, care zici tu că era din argint, era așa de mică încât abia am observat-o. Cealaltă de pământ era un pic mai mare, dar era din pământ, cum ai putea să faci ceva frumos și util dintr-un element așa de comun ca pământul. A treia era și mare și din metal, adică un material mult mai bun decât pământul.

– Dar de ce alegi tot timpul drumul din dreapta la fiecare răscruce?

– Pentru că dreapta este bună, așa cum se zice în religie: ”trebuie să fii drept, pentru a putea sta la dreapta Zeului”, prin urmare drumul din dreapta este tot timpul cel corect.

– Ce este aia ”religie” și de unde știe ea care dintre cărări este cea pe care trebuie să mergi? Nu îți alegi singur drumul în viața?

– Drumul îl alegi în funcție de ”educație” și de ”religie”, deși unii spun că ”religia” face parte din ”educație”, majoritatea cred că ”religia” este altceva, mult mai important pentru că este cea care îți relevă ”misterele vieții”. Oamenii au nevoie de ”educație” ca să știe ce anume doresc de la viață și au nevoie de ”religie” pentru a descifra ”misterele vieții”.

– Cum adică să-ți alegi drumul în funcție de ”educație” și de ”religie”? Deschide ochii și privește încotro vrei să mergi. Cum să-ți spună ceva de ce anume ai nevoie în viață? Nu ești tu singurul în măsură să știi asta? Și ce mistere poate să-ți releve ”religia”? Este viața ta, iar misterele din ea sunt cu tine, deschide doar ochii la ce te face fericit. Nu poate să fie așa greu.

– Habar n-ai despre ce vorbești. ”Educația” și ”religia” sunt rodul înțelepciunii a mii de ani de civilizație. Asta ne-a ajutat să stăpânim natura și să descoperim lucruri și forțe noi. Fără acestea am fi doar niște animale….

– Nu-i adevărat. Ce vă diferențiază de animale este capacitatea de a vedea și de a alege în fiecare moment al existenței voastre. Dar preferați să vă închideți ochii și să alegeți pe baza unor lucruri fără viață. ”Educația” și ”religia” sunt făcute de oameni ca și tine, dar alegerile trebuie să fie ale tale.

– Nu înțeleg de ce mă tot acuzi că am ochii închiși, nu vezi că îi am larg deschiși? Nu are rost să vorbesc cu tine, în fond nici nu știu ce ești…..

Salin plecă fără să mai asculte ultimele cuvinte ale omului. Era contrariat de tot ce auzise. Zbură îngândurat către miazănoapte în căutarea lui Boreus. Când îl întâlni îi povesti experiența lui cu omul.

– Ce nu înțeleg este de ce credea el ca are ochii deschiși?

– Pentru că el se referea la ochii biologici, în timp ce tu te refereai la ochii minții. Oamenii cred că ”a vedea” se referă la a lăsa lumina să pătrundă în ochi, dar noi știm că ”a vedea” se referă la a lăsa lumina să-ți pătrundă în suflet. Alegerile pe care le fac oamenii pe baza ”educației” sau a ”religiei” nu sunt neapărat greșite, dar cu siguranță nu sunt corecte, pentru că nu îi fac fericiți. Doar alegerile făcute cu mintea eliberată de cele două pot aduce alinare sufletului.