Verbe existențiale

S-a oprit ploaia, dar soarele își ascunde fața de iulie în spatele norilor, lăsând locul unei brize reci, pe care ți-ai dori-o mai degrabă în noiembrie decât în mijlocul verii. În fapt, anul acesta solstițiul de vară a venit la pachet cu cea mai răcoroasă zi de vară din ultima jumatate de secol, ceea ce pare paradoxal pe fondul discuțiilor legate de încălzirea globală. Mai privesc odată cerul inourat și mă întorc la gândurile mele legate de verbele existențiale.

Într-o primă fază, am gândit că sunt patru verbe care definesc tipologii de oameni. Primul verb, a arăta, definește acele persoane pentru care imaginea fizică, dar și socială este cea care le guvernează existența. Practic, sunt acele persoane care există pentru a arăta bine. Al doilea verb, a avea, definește acele persoane care se identifică cu acumulările lor materiale. Sunt cei care încep orice discuție cu ”eu am”. Al treilea verb, a cunoaște, se referă la curioșii care vor să știe tot. Sunt cei care citesc mii de pagini pe an și devorează toate documentarele de National Geografic sau alte posturi asemănătoare. Și ultimul verb, a controla, îi reprezintă pe acei oameni care își construiesc existența controlându-i pe ceilalți.

 

Dar, după ce am analizat mai în profunzime lucrurile, am realizat că, în esență, discutăm despre un singur verb, a avea, dar care se raportează la o construcție exterioară sinelui, în speță, ego-ul. A avea imagine, bani, cunoștințe sau control definesc, de fapt, aceeași mască goală a sinelui nostru, iar faptul că unii sunt mai atașați de bani decât de cunoștințe sau de imagine în dauna controlului, de exemplu, este pentru că fiecare încearcă să se identifice cu principală lui calitate și să facă din asta calea spre succes. Iar prin succes în viață se înțelege faptul de a avea toate cele patru deodată. Evident, dintre toate, banii sunt cei care par a le include și pe celelalte. Adică, dacă ai bani, poți să-ți cumperi și frumusețe și control asupra celorlalți, că doar nu pleacă câinele de la măcelărie, iar în ce privește cunoștințele reale, ce mai contează, când ești bogat îți poți permite să crezi că ești atoateștiutor. În plus, banii par a fii mai la îndemână de obținut pentru oricine, important este să fii cât mai lipsit de morală și etică. Să fii în stare să minți cu zâmbetul pe buze, să-ți însușești fără să clipești ceea ce nu e al tău și, mai ales, să trâmbițezi cât poți de tare, cât de important ești ca om pentru că deții atât de multe lucruri, chiar dacă unii, mai invidioși, vor spune că asta este țopârlănism și prostie în forma ei cea mai pură. Mai mult, acele persoane care sunt preocupate să aibă o imagine frumoasă sunt atrase, cumva inevitabil, de persoanele care au bani și, așa cum toată lumea știe, sărutul frumuseții îl transformă pe orice broscoi, oricât de scund, gras și chel într-un Făt Frumos, nu de alta dar frumusețea eroului modern este inevitabil legată de calul pe care îl conduce, cu cât este mai mare și mai puternic cu atât eroul este mai frumos.

Și uite așa oamenii construiesc o frumoasă pânză de paianjen din care nu mai reușesc să scape. Se atașează și se identifică cu lucruri lipsite de suflet, uitând că ei înșiși au unul, a carui strigăte le ignoră ani în șir. Iar atunci când, într-un final, toate lucrurile după care au alergat o viață întreagă își relevă adevărata valoare este prea târziu. De unde să mai iei acea persoană care îți făcea ochii să zâmbească de fiecare dată când o întâlneai, după ce ai alungat-o cu mult timp în urmă. Poate nu era bogată și nici cea mai frumoasa sau cea mai deșteaptă, dar cu ea părea că timpul se oprea în loc. Inima ți se strângea la gândul că va pleca dar ……

O să mi se atragă atenția că vorbesc prea mult despre ce se întâmplă între doi oameni atunci când ei formează un cuplu, în fond, fiecare dintre noi a venit singur pe lume și la fel o să plece. Iubirea dintre doi oameni a fost maltratată în filmele siropoase americane sau în telenovele, astfel încât ea este identificată cu pasiunea trecătoare acum, așa că pentru majoritatea nu mai este decât un moft. Dar adevărul este că dacă natura a creat un bărbat și o femeie pentru procreere, divinitatea a construit legături între anumiți oameni. Pot să-ți placă mulți dintr-o multitudine de motive: că-i bogat/bogată, frumos/frumoasă, deștept/deșteaptă, etc, dar, doar anumite persoane reușesc să-ți pătrundă în sulfet. Celelalte devin enervante, agasante și plictisitoare. Rămâi cu ele la început, dar după ce dispare frumusețea și inteligența lui devine redundantă, toți banii din lume nu mai pot să cumpere sentimente pentru el/ea. Așa că ultimi zeci de ani din viață, oamenii îi trăiesc urât și monoton, acesta fiind și motivul pentru care nu vedem, nu neapărat bătrâni ținându-se de mână fericiți, dar nici oameni în floarea vârstei.

Privesc norii ce par a pierde lupta cu soarele, măcar acum la final de zi și închei cu ce spunea Paler: ”Ce nu trăim la timp, nu mai trăim niciodată”.