Castelul Negru

Adal se mai uită odată la zidurile negre ale castelului, parcă încercând să se convingă că asta are cu adevărat de făcut. Privi și în direcția opusă, acolo unde drumul șerpuia către orizont ca o invitație. Oftă adânc privind descumpănit în jur. Oare ce căuta aici? Mda, ea l-a adus aici, scoțându-l din întunericul în care se retrăsese. Crina, un nume obisnuit dar care pentru el avea o rezonanță aparte. Era înaltă, cu ochi căprui și părul roșu, frumusețea ei venea în primul rând din blândețea vocii și disticția comportamentului. Nu îl căutase pe el în mod special, dar când se întâlniră au știut de la început că o legătură specială se crease între ei. De fapt, ea căuta ajutor, dar, pentru că era nemaipomenit de sfioasă nu îi spuse niciodată ce dorește, așa că pentru Adal era încă un mister cum anume ar fi putut să o ajute. Dar chemarea ei a fost singura pe care nu a mai putut să o ignore. Se izolase în întuneric pentru că așa dorise, nu mai vroia să știe nimic despre nimeni, dar pe ea nu a putut să nu o bage în seamă. În primul rând pentru că suferința ei era reală, ca și regretele. Nu era nimic fals în ea și asta îl miră, pentru că de mult timp nu mai văzuse pe cineva atât de curat. Așa că a urmat-o până la acest castel mare și urât, cu ziduri curate și îngrijite, dar care emanau o aură de minciună și răutate.

Read Full Post »

Upanișada Lunii

I se făcuse frig, ceea ce ar fi părut un pic ciudat cu o săptămână înainte, atunci când temperaturile erau ridicate chiar și în timpul nopții. Între timp, acestea scăzuseră cu aproape 20 de grade în câteva zile și mult așteptata ploaie răcorii în sfârșit arșița verii. Dar se însera și lui i se făcuse frig, iar pădurea se făcea tot mai deasă. Umbla de mult timp, atât de mult încât uitase și de ce pornise în această călătorie. Cu greu își mai aducea aminte că la început erau o mulțime de lucruri care îl entuziazmau, dar nu mai știa care erau acele lucruri, tot ce simțea acum era o oboseală teribilă. Ar fi vrut să se oprească și să doarmă, dar era în mijlocul unei păduri și frigul îi grăbi pasul. Când își pierdu speranța că o să găsească un adăpost aproape se ciocnii de un gard viu. Din cauza luminii precare nu văzu că drumul o cotește pe lângă zidul verde. Bijbâii un timp până când găsi o intrare într-o grădină mare cu un gazon frumos și îngrijit, care contrasta cu pădurea sălbatică pe care abia o părăsise. Aleile din grădină erau pietruite iar pe margine se găseau tufe de trandafiri albi. Nici o altă floare în afară de acești, ireal de albi, trandafiri nu se mai gasea în grădină. Zidurile casei erau construite din pietre de râu, albe, imbinate cu mortar, ca la fortărețele medievale și, deși păreau foarte vechi, erau curate și îngrijite.

Read Full Post »