Eden

Sorbi ultima înghițitură de vodcă cu cola din pahar, înainte să scoată rufele din mașina de spălat așa cum făcea în fiecare sâmbătă. Se simțea un pic ciudat singur în apartament. Se făceau deja 2 săptămâni de când băiatul lui plecase să studieze Automatica la o universitate din State.

După ce întinse cu grijă rufele pe uscătorul de pe balcon duse ligheanul de plastic pe cosul de rufe din baie, acolo unde îi era locul. După ce termină de aranjat lucrurile se spălă pe mâini și în timp ce se ștergea pe față se privi în oglindă. Adam B. era un bărbat de 53 de ani, dar căruia cu greu îi dădeai 40.  Atletic, se străduia să-și facă exercițiile fizice de două ori pe săptămână și mergea pe jos ori de câte ori avea ocazia. Doar câteva riduri pe la colțul ochilor și al gurii, precum și părul ce începea să se argintească îi trădau vârsta reală.

După ce termină de făcut curat și în baie se duse pe balcon să deschidă geamurile. De afară răsunau glasurile cristaline ale copiilor ce se jucau în părculețul din fața blocului. Fusese o primă săptămână din octombrie, extrem de frumoasă și caldă, iar lui îi plăcea în mod deosebit toamna.

Termină, în sfârșit curățenia și se putea odihni. Deschise calculatorul ca să asculte niște muzică și se așeză să citească. Încet, încet se înseră iar lui Adam i se făcu foame. Se duse în bucătărie și își pregăti ceva de mâncare. Îi era foarte greu să se obișnuiască cu lipsa băiatului. După divorț, acesta alese să rămână cu el și, deși mama lui protestă foarte tare la început, anii care au urmat au dovedit că mai degrabă se bucurase că întreaga responsabilitate a fost pe umerii lui Adam. Divorțul a fost cel mai dificil lucru pe care îl făcuse în întreaga viață. Și poate nu atât divorțul cât dezamăgirea produsă de minciunile ei. Viața îi devenise insuportabilă cu mult timp înainte de acesta, dar, fiind o fire optimistă, era convins că o s-o scoată la capăt până la urmă. Mai erau și greutățile materiale, inerente tinereții, iar ea devenise insuportabilă, după ce îi trecu îndrăgosteala de început. Era o femeie slabă, tot timpul nesigură pe ea și pe calitățile ei, dar lui îi plăcu pentru că avea cei mai frumoși ochi pe care îi văzuse. Știa că e o prostie să te căsătorești cu cineva doar pentru că e frumoasă, dar Adam a dus această prostie la apogeu când a acceptat să facă și un copil cu ea. Imediat după apariția copilului, fosta lui soție parcă se transformă în altă persoană. Devenise preocupată doar de propria persoană. Au fost câțiva ani grei pentru Adam, chinuindu-se să-și crească băiatul pe care mama lui îl ignora aproape complet, dar escapadele ei amoroase repetate a condus, într-un final, la deznodământul pe care el îl prevăzuse înainte să se căsătorească. Știa de atunci că nu o iubește și nu era naiv să creadă în declarațiile ei de dragoste, dar chipul ei frumos îl făcuse să accepte. Într-un final, a fost un lucru bun că ea a plecat, pentru că el nu ar fi avut puterea să îl lipsească pe copil de prezența mamei, chiar așa cum era ea. Pentru el a fost un lucru bun, dar pentru copil….

Naiba știe! De ce se gândea acum la asta? Mda, era evident că îi era foarte dor de băiatului lui. Asta l-a durut cel mai tare din povestea cu divorțul, faptul că a trebuit să accepte pentru copil o existență cinutită, lipsită aproape în totalitate de prezența mamei și nu pentru că nu i-ar fi dat el voie, ci pentru că ea a fost total dezinteresată. După divorț ea s-a recăsătorit repede, dar băiatul a fost atât de dezamăgit de vizitele făcute la noua familie încât, atunci când a putut alege, a preferat să rămână cu el. Adam era furios pe propria lui alegere, cum a putut să fie atât de superficial în alegerea mamei copilului său? Dar pe cine ar fi putut să aleagă? Nici înainte, nici după nu a simțit iubire pentru nici o femeie cu care a ieșit, iubirea fiind după părerea lui singurul lucru ce ar fi putut să conducă la o căsnicie fericită.

Sau, poate…..da, ea ar fi putut să fie. De fapt, dacă stătea bine să se gândească, a fost singura pentru care a simțit ceva. ”N-a fost nimic din ce-a putut să fie,/Şi ce-a putut să fie s-a sfârşit…/N-a fost decât o scurtă nebunie/Ce-a-nsângerat o lamă, lucioasă, de cuţit!… Dar sfârșitul nu a fost atât de tragic. El a chemat-o, ea nu a vrut, el nu a insistat și a plecat. O poveste simplă, dar care ascunde multe trăiri.

Da, cu ea ar fi putut să fie, își spuse Adam, în timp ce privea soarele bland de toamnă ce apunea peste blocurile de vis a vis.

 

x

 

Eva B. era o femeie frumoasă, dar avea ceea ce ea numea ”frumusețe din cutie”, adică frumusețea creată prin machiaj. Din punct de vedere fizic statea bine, pentru că era înaltă și stătea relativ bine cu greutatea. Ce-i drept că atunci când începea să ia proporții incepea imediat niște cure de slăbire drastice, care constau în primul rând în lipsa mancării, pentru că îi lipsea voința de a face sport.

Deși era o sâmbătă frumoasă de octombrie se simțea obosită și fără chef. Se trezise foarte devreme, fără să își fi propus asta, pur și simplu nu mai putuse să adoarmă, iar asta o indispuse de la prima oră. S-a dus în baie să se pregătească și când s-a spălat pe față a descoperit în oglindă chipul îmbătrânit al unei femei de 43 de ani. Își cunoștea bine ridurile, pentru că le acoperea cu grijă în fiecare dimineață cu fond de ten, ceea ce făcuse ca, în timp, pielea de pe față să capete un aspect lunar, plină de gauri pe care tot mai greu le acoperea. Deoarece își propusese să nu iasă din casă, nu se machiase deloc, s-a spălat doar cu apă rece pe față și și-a strâns părul într-un coc la spate, cum făcea de obicei.

Era mulțumită că reușise să termine curățenia, ar fi vrut să se întindă un pic dar gălăgia copiilor care se jucau în fața blocului o împiedicase să doarmă iar acum era și mai indispusă. Nu-i plăceau copiii, mai ales că toată lumea părea că o acuză că nu avea un copil la vărsta ei. Cel mai tare o enervase fostul soț, mă rog, încă actualul, pentru că încă nu divorțaseră. Doar că ea plecase de acasă. De două săptămâni stătea în apartamentul pe care părinții ei il cumpăraseră când era tânără și pe care nu-l vânduse în tot timpul ăsta. Și bine făcuse, își spuse, altfel unde ar fi plecat? Bine, unii ar putea să se întrebe de ce să fi plecat de lângă soțul ei, cu care conviețuia de 15 ani? Mai ales când toată lumea îi vedea ca pe un cuplu reușit, deși nu prea se potriveau fizic, el fiind mai mic de statură și mai îndesat, iar ea era înăltuță și frumoasă. Ce-i drept el era și foarte bădăran, pe când ea era o finuță, dar ce contează astea în zilele noastre? Bărbatul nu trebuie să fie frumos, ci bogat, sau cel puțin așa își spusese ea atunci, la început când el îi făcuse curte. S-a mirat cu câtă ușurință s-a lăsat convinsă de acest om în ciuda faptului că, în afară de bani, nu părea  a avea nimic de oferit. Și nici nu sperase în vreo schimbare, care de altfel nici nu se produse. El a continuat să poată oferi doar bani, iar ei i-a convenit acest lucru mult timp.

Dar în ziua în care a împlinit 40 de ani s-a privit în oglindă și a realizat că a îmbătrânit și atunci a devenit conștientă că nu-i plăcea deloc viața pe care o avea. Nu avea să devină mai frumoasă în timp, așa că întâlnirile cu prietenii care îi plăceau atât de mult în tinerețe o plictiseau de moarte acum. Atunci a simțit pentru prima dată un fior înghețat pe șira spinării când gândul că existența ei este lipsită de sens, îi trecu prin minte. Își făcu un ceai de slăbit și dădu drumul la televizor. Sorbea fără nici un chef, licoarea caldă cu gust de cărpă murată în timp ce căuta de zor vreo emisiune la care să se uite.

Glasurile copiilor de afară o indispunea și mai tare, pentru că, la un moment dat, atunci când îl întâlnise pe el, i-a răspuns la întrebarea: ”cum te vezi fericită în viitor?”, cu ”aș fi fericită dacă aș avea un copil mare de care să am grijă, pe care să-l iubesc și care să mă iubească”. S-a repliat repede atunci, justificând că ar dori copilul direct mare, ca să nu fie nevoie să-l nască sau să-l crească, dar adevărul era că încercase să ascundă faptul că s-ar fi văzut fericită alături de cinevă care să o facă să se simtă împlinită, pe care să-l poată numi ”familie” și cu care ar fi făcut bucuroasă un copil. Nu era cazul soțului ei, care a deschis la un moment dat subiectul, dar ea l-a închis repede și atât de hotărât, încât nu a mai avut curajul să vorbească despre asta cu ea. Numai gândul de a avea un copil cu soțul ei o făcu să se cutremure de repulsie.

Și atunci avu relevația propriei sale prostii. Da, el era soțul pe care îl alesese, în ciuda faptului că ar fi putut să fie cu celălalt, pe care l-a respins pentru că…. Naiba știe de ce l-a alungat atunci. Că nu era suficient de bogat încât să- satisfacă toate capriciile, că avea un copil cu altcineva, deși băiețelul lui era foarte frumos și isteț, sau că îi fusese groază de ”gura lumii” și de explicațiile pe care ar fi trebuit să le dea, în fond, atunci era căsătorită de 5 ani cu soțul ei. Sau, pur și simplu nu a vrut să recunoască faptul că făcuse una dintre cele mai mari greșeli, atunci când s-a căsătorit cu el.

Nu mai conta nimic acum, toate erau în trecut, iar viitorul nu promitea vreo schimbare în mai bine față de prezent. Termină băutura din cană și se întinse pe canapea. Adormi plângând…..