George se trezi ca de obicei primul și se indreptă adormit către baie. O privi în treacăt pe Crina cum doarme, pe spate ca să nu-și strice coafura. După ce-și făcu nevoile se spălă pe fața, privindu-se îndelung în oglindă. Îi plăcea ce vedea, chiar daca avea un început de chelie și burta îi venea tot mai insistentă peste cureaua pantalonilor. Se considera un bărbat adevărat, deși îl enerva un pic faptul că era cam mic de înălțime. Din punctul ăsta de vedere Crina nu înțelegea niciodată cât de frustrant era pentru el când purta tocuri, pentru că atunci difernța de înălțime dintre ei era și mai evidentă. De parcă asta era singura problem pe care ea nu o înțelegea. Îi veni în minte chipul somnoros și își dădu seama că a zăbovit prea mult în baie.
– Mai stai mult în baie, hai odată ce te mocăiești atât. Știi că la 8 trebuie să fiu la birou.
– Gata, gata, aproape am terminat, spuse el, ștergându-se în grabă pe ochi.
Iar e indispusă, gândi el, în timp ce făcea cafeaua, pe care o bău în grabă aproape fierbinte. Își îndesa burta în pantaloni, îmbrăcă repede și cămașă călcată cu grijă de Crina și când era aproape gata îi strigă prin ușa de la baie:
– Am plecat iubito că mă așteaptă Nelu, ne auzim mai târziu! Ți-am lăsat cafeaua în bucătărie pe masa. Astăzi vin mai târziu, că mă întâlnesc cu Dinu să vedem cum facem cu contractul ăla.
Auzi un ”bine” scurt și ieși aproape în fugă din casă. Era nerăbdător să înceapă ziua. Adevărul era că nu trebuia să se întâlnească cu nici un Dinu, ci cu Dana. Dintre toate femeile cu care mai făcea sex, Dana era singura care îl punea pe jar. În primul rând că s-a lăsat foarte greu convinsă, ca și cum nu era evident că oricum tot o să facă cum vrea el. Se angajase la firma lui acum 2 ani și de când a văzut-o la interviu știa că o dorește în patul lui, dar abia dupa un an de insistente cedase. Nu știa ce îl atrăgea atât de mult la această femeie, poate faptul că i-a declarat la început că nu este atrasă de el, sau poate faptul că desi cedase într-un final, nu se putea culca cu ea oricand ar fi avut chef. Îi plăcea tot mai mult să petreacă timp cu ea, chiar dacă nu era o frumusețe, așa cum era Crina, dar era mult mai caldă și mai înțelegătoare. Și sexul era mult mai intens, dar pe măsură ce trecea timpul realiza că are mai mare nevoie de ea să-i fie alături, decât ca un partener de sex.
Pe de altă parte, un om de afaceri așa de important precum era el avea nevoie de o femeie cum era Crina, foarte frumoasă, pe care să o poată prezenta tuturor partenerilor de afaceri, mă rog, majoritatea erau doar directori de instituții sau aleși locali. Stătu un pic să se gândească și realiză că el nu făcea afaceri decât cu instituțiile de stat, unde avea intrare. Adevărul e că doar proștii fac afaceri corecte. Ha! Auzi, licitatii!!! Ce-s alea? Il cunosți pe X, care îți dă contractul și îi iese și lui ceva, pentru că o mână spală pe alta. Cele mai multe contracte le avea cu instituția la care era director Dinu, cel mai bun prieten al lui, dar acesta avusese tot felul de probleme sentimentale în ultima vreme. Nevastă-sa, Eva, colegă de birou și prietenă bună a Crinei, divorțase de el după 15 ani de casnicie, așa dintr-o data. La început crezu că aceasta își prinsese bărbatul la vreuna dintre amante, dar Dinu se jură că nu a fost nimic de genul ăsta. Naiba știe ce o fi fost între ei, oricum vestea a venit ca un șoc pentru toți prietenii comuni. Nimeni nu se aștepta ca una dintre cele mai fericite cupluri, în aparență, să se despartă. Hmmm, nu mai sunt nici aparențele astea ce erau odată. Era o vreme când ele erau tot ce contau în viață. Ele și banii, bineînțeles. De asta îl exaspera un pic Dana, pentru că gândea prea mult lucrurile. Era un designer foarte bun, dar care prefer să lucreze la o firmă mica, desi la o multinațională ar fi câștigat mult mai mult decât îi dădea el, dar făcea asta pentru că multinaționalele distrugeau societatea prin anihilarea individualității omului. Ce naiba putea să însemne asta? Banii sunt bani și sunt buni indiferent cum îi faci.
X
Crina era trează când George să dăduse jos din pat, dar se prefăcu că doarme ca să evite să-l întâlnească la baie. O enerva când trebuia să stea după el, avea nevoie ca baia să fie liberă ca să se poată aranja în voie. Nu-i plăcea deloc dimineața când se uita în oglindă. Fără machiaj i se părea că e doar o față banală, care nu are nimic special. Dar, după ce își contura ochii cu negru, își acoperea ridurile cu fond de ten si își dădea un pic de roșeață în obraji se transforma în chipul frumos și familiar care îi plăcea și fără de care se simțea nesigură. Se uită la ceas și realiză că e târziu, așa că se dădu jos din pat și se îndreptă către baie. Evident că el nu a terminat, că atât îi mai plăcea să se admire în oglindă desi era doar un pitic burtos cu o chelie tot mai pronunțată. Îi strigă să iasă odată din baie și el se conformă imediat. Cumva o bucura această slugărnicie a lui, mai ales că, de față cu alții, poza în bărbatul puternic și hotărât, ce-i drept și ea se comporta altfel de față cu alții, având grijă să nu-i rănească orgoliu extrem de mare.
În timp ce se spăla pe față îi zbură gândul la Ștefan. Atunci când șeful le prezentase pe noul coleg nu bănuia nimic din ce avea să urmeze. Îl plăcu de prima data și știa că și el o plăcuse de la început. Era înalt și subțirel, dar cu niște ochi atât de pătrunzători, încât aveai impresia că-ți citește direct din suflet. Asta o deranjase la început, pentru că era o fire foarte ascunsă, dar în timp ajunsese să-i lipsească privirea lui caldă. Și a urmat acel sărut, atât de profund încât simții că se pierde cu totul în brațele lui. Se întâmplase la prima lui petrecere în firmă. Venise să o ajute să aducă niște pahare din birou și înainte să realizeze vreunul dintre ei se întâmplă cel mai pasional sărut din viața ei. După care i se făcu frică și îi mărturisii că are un iubit, cu care este de 3 ani, la care ține mult și pe care nu vrea să-l părăsească. El o privi fix în ochi, oftă și își ceru scuze. Au dus paharele la petrecere și s-au comportat ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Dar la scurtă vreme, găsi în telefonul lui George niște mesaje foarte ciudate care nu îi erau adresate. Atunci îl sunase pe Ștefan, pentru că simțea nevoia să îl aibă aproape în momentele alea, dar George îi jurase că era doar o glumă pusă la cale cu Dinu și cum acesta confirmase povestea se întoarse la George.
Între timp termină machiajul și se imbrăcă privindu-se cu grija in oglindă în timp ce gândurile îi zburau in continuare la Stefan. De la acel sărut trecuse mai bine de un an, în care a încercat să-l țină aproape pe Ștefan, dar fără să pună în pericol relația ei cu George. Dar Stefan nu mai vroia o astfel de relație, ”E ceva greșit dacă o relație trebuie ținută secretă, îi spusese el la cu vreo trei luni în urmă. Ceea ce simt eu pentru tine și ceea ce cred că simți tu pentru mine nu are nimic urât, pur și simplu nu îneleg de ce nu vrei să fim împreună, de ce vrei să ne ascundem?”. Iar ea nu avea un răspuns pentru el, pentru că nu știa nici ea de ce continua să stea cu George. Din cauza prietenilor comuni, din cauza banilor, pentru că se obișnuise cu el, putea să fie oricare dintre motivele de mai sus sau, mai degraba, o combinație a lor. Dar adevărul e că tărăgănase foarte mult toată povestea și realiză că nici măcar o aventură nu o putea numi, pentru că la birou nu se afișau deloc, așa că tot ce făceau era doar să vorbească la telefon după ce plecau de acolo. El ar fi vrut să se întâlnească și au și făcut asta de vreo două ori, dar ea s-a simțit atât de bine în brațele lui, la el acasă, încât s-a speriat și mai tare. De teamă ce îi era nu au făcut nici măcar dragoste, iar el, cu blândețea care îl caracteriza, nu a insistat. Iar acum totul era terminat. El a insistat ca ea să facă ceva, ei i-a fost prea teamă și uite așa s-a terminat. Într-o zi a venit la ea și privind-o trist în ochi i-a spus că pleacă din firmă pentru că nu mai vrea să continue o relație care îl distruge pe interior. Ea a afișat ca de obicei o privire rece, indiferentă, dar în sinea ei îi urla să nu plece. El a privit-o un timp, parcă așteptând ca ea să-I zică ceva, dar…..
Evident că întârziase, dar cum șeful ei întârzia nu-și făcu prea multe griji din cauza asta. Își mai făcu o cafea la birou, cea făcută de George nu o băuse, își aranjă hărtiile pe birou și dădu drumul la calculator. În scurt timp veni la ea o colegă și bârfiră un pic. Se arăta veselă cu toată lumea, dar adevărul era că îi venea să fugă de toți. Nimeni de la birou nu bănuise relația, sau ce o fi fost, pe care o avusese cu Stefan, iar vestea că pleacă din firmă luase pe mulți pe neașteptate. Firea lui veselă și caldă îi făcea simțită lipsa de mulți. Nici măcar Eva nu bănuia nimic, oare pe unde umbla și fata asta. Îi zicea așa, dar Eva era cu 10 ani mai mare decât ea și până de curând fusese căsătorită cu Dinu, cel mai bun prieten al lui George, dar deodată divorțase, aruncând la gunoi 15 ani de căsnicie. În toată perioada divorțului, Eva fusese foarte retrasă, chiar ursuză, dar după divorț începuse să-și revină, iar acum era chiar bine, dar în ultima vreme era schimbată, într-un mod pe care Crina nu și-l putea explica.
– Ce faci frumoaso, la cine te gândești, o întrerupse din visare Eva?
– Heiiii! Ce faci, pe unde umbli, ai întârziat o jumătate de oră, chiar mai mult decât mine, care n-am întârziat decât 10 minute, dar stai liniștită că șeful încă n-a venit.
O privi cu atenție și realiză ce anume I se părea schimbat la ea. Eva era fericită, cu adevărat. Ochii ei radiau o bucurie nedisimulată și spre deosebire de Eva pe care o cunoștea ea, cea din fața ei era aproape nemachiată. I se citeau cei aproape 44 de ani in fiecare rid de pe față, dar bucuria și liniștea din ochii ei o făceau să pară mult mai frumoasă decât fusese vreodată machiată.
– Eva, pot să te întreb ceva?
– Desigur frumoaso!
– Cum de ești așa de fericită? În perioada divorțului erai aproape distrusă. Și recunosc că nu am înțeles niciodată de ce ai divorțat de Dinu, nu erați ok?
– Ba da, eu și cu Dinu eram ok, așa am fost tot timpul. Niciodata mai mult, niciodată mai puțin. Doar ok! Știi cum e să te culci în fiecare seară și să te trezești în fiecare dimineață lângă un om pe care nu-l iubești? Bine, nici nu-l urăști, cel puțin nu pe el, dar începi să te urăști pe tine, încetul cu încetul. Și este atât de subtil acest process, încât nu îl poți numi iad, poate cel mult purgatoriu. Seară de seară și dimineață de dimineață, plus toate întâlnirile cu prietenii, care nu erau puține, pentru că ce altceva ai putea face, să stai doar tu cu el în casă? Am divorțat de Dinu pentru că nu mă mai suportam pe mine în starea aia, pentru ca la un moment dat am realizat ca am pierdut 15 ani, în care aș fi putut să visez, să sper, să disper și să lupt. Adică să trăiesc. Da, în timpul divorțului am fost distrusă, în primul rând de teamă. Ce urma să fac? Femeie singură, un pic trecută de 40 de ani… Mda, viața mea părea urâtă, dar chiar și așa mă simțeam eliberată. Pentru prima data în 15 ani am plans, mult, foarte mult.
Crina o privi neîncrezătoare.
– Nu știu de ce, dar am impresia că nu-mi spui tot!
– Hahahaha!!!! Da, ai dreptate, mai e ceva! Dar asta, pentru că am avut mare, mare noroc! Stii, acum 10 ani, am avut norocul să întâlnesc pe cineva special. De fiecare data când ne vedeam era ca o primăvară. Eram atât de fericită în preajma lui și el era la fel când era cu mine. Și mi-a propus să îl părăsesc pe Dinu și să fim împreună, dare eu am fost lașă, mult prea lașă. Adam, că așa îl cheamă, avea un băiețel de 7 ani, iar eu nu am vrut copii, pentru că am fost o răsfățată și o răzgâiată și cumva mi-a fost teamă că un copil o să-mi ia această latură la care țineam foarte mult. În plus, Dinu îmi cumpăra tot ce vroiam și era așa de docil și slugarnic când eram doar noi doi, încât confundam asta cu iubirea. Oricum, atunci l-am lăsat să plece și din orgoliu nu l-am mai căutat deloc. Dar, după divorț, când stăteteam liniștită în pat și mă uitam fără chef la televizor, am auzit afară niște voci de copii și mi-am adus din nou aminte de el. Acum fie vorba între noi, m-am gândit la el în toți acești 10 ani care au trecut de atunci, dar, cum îți ziceam, am auzit afară niște voci de copii și mi-am adus aminte de el, așa că a doua zi l-am căutat. Și l-am găsit. I-am spus că am divorțat și că am fost o mare proastă atunci. El s-a uitat lung la mine, așa cum făcea și înainte și m-a întrebat dacă vreau să beau un ceai… Și gata, dintr-o data viața mea s-a schimbat, iar singurul lucru de care îmi pare rău este că am pierdut 10 ani în care aș fi putut să fiu cu el.
Crina o privea pe Eva și nu-i venea să creadă că e atât de fericită. Încercă să facă o paralelă cu situația ei dar alungă gândurile. Nu, nu e la fel. Dinu era un curvar care se culcase cu o grămadă de femei, știa asta de la George, care nu i-ar fi făcut ei una ca asta, iar banii sunt buni, oricum și oriunde. Ce prostii mai debitează și Eva. Cum să stai într-un apartament după ce te-ai chinuit ani de zile să-ți faci ditamai viloiul. Sau să te plimbi cu Loganul după ce te-ai dat doar cu Land Rover-ul? O să-i treacă și o să plângă după Dinu și viața bună. Iar Ștefan e un prost, un mare prost, pentru că a plecat de lângă ea cu toate că știa ce simțea pentru el. Dacă ar fi iubit-o ar fi așteptat-o toată viața, nu așa, după un an, gata, nu mai poate aștepta! Începu să o calce pe nervi fericirea de pe chipul Evei, dar din fericire șeful o trimise la altă firmă cu niște documente așa că nu o mai văzu până la sfârșitul programului.
După ce plecă de la birou, își mai făcu de lucru prin oraș așa că atunci când intră în casă era deja foarte obosită. Noroc că George avea o întâlnire de afaceri în seara asta că nu prea avea chef să povestească cu el. Pregăti hainele pentru dimineață, făcu un duș și înainte să adoarmă, se mai uită un pic la televizor.
X
George aștepta cu nerăbdare să se termine ziua de lucru. Se tot învârtea pe lângă biroul Danei, dar aceasta îl trimitea la plimbare. Il enerva că trebuie să se ascundă, dar adevărul era ca nu vroia să afle nimic Crina, desi cu un an în urmă fusese cât pe ce… În sfârșit, se încheie și ziua asta, incuie biroul și porni spre apartamentul Danei. Pe drum cumpără o sticlă de vin și o cutie de bomboane. O sună pe Crina, sporovăind cu ea una, alta și îl sună pe Dinu să-i amintească că trebuie să-l acopere, în cazul, puțin probabil, în care Crina ar fi verificat. Îl enerva blegu ăsta care avea destui bani să se culce cu orice gagică din oraș, iar el stă și se smiorcăie după Eva. Dă-o dracu de proastă. Ce-i pasă că și-a gasit pe altul? Un sărăntoc, din câte aflase el!
Sună nerăbdător la ușă, iar Dana îl întâmpină cu un zâmbet ciudat pe față. Încerca să nu pară foarte nerăbdător și să sară pe ea, pentru că știa că detestă asta, dar abia aștepta să facă sex, desi la primul număr performanța lui era destul de slabă, dar își cumpărase din timp o pastilă de Viagra și era convins că în următoarele doua episoade de sex va fi mult mai bun. Ceva era totuși ciudat la Dana. Îi era teamă de vreo scenă de gelozie. Să nu-i ceară cumva să se despartă de Crina, că nu avea chef de așa ceva. Dar Dana nu-i ceru nimic. Făcură sex și o mai ținu un timp în brațe. Îi plăcea mirosul ei după ce făceau sex.
Ea se ridică mai repede decât se aștepta și se duse la baie. Auzi dusul pornit și o văzu după 10 minute apărând în cadrul ușii cu un prosop în jurul corpului.
– Se face târziu și tu trebuie să pleci.
– Știu, dar nu mă pot desprinde de tine. Hai aici să te mai țin un pic în brațe.
– Nu vreau, hai îmbracă-te și vino în bucătărie că vreau să vorbim.
– Hei, ce ai devenit așa de serioasă dintr-o data. Dar Dana nu-i răspunse, se îmbrăcă și se duse în bucătărie. George se îmbrăcă și o urmă.
– Ce s-a întâmplat?
– Nu s-a întâmplat nimic, doar că azi a fost ultima data când ne mai vedem. Înainte să plec ți-am lăsat demisia pe birou, am pus-o printre hârtii, o s-o găsești mâine dimineață. Nu mai vreau să mă suni și nici să mă cauți.
– Dar de ce? Din cauza Crinei? Vrei să mă despart de ea? Sau ce?
– Nu dragule, nu vreau asta! Adevărul este că dacă m-ai fi iubit, ai fi făcut tu pasul ăsta, dar tu nu mă iubești nici pe mine, așa cum nu o iubești nici pe ea, pentru că nu i-ai fi făcut asta cuiva pe care o iubești. Tu te iubești doar pe tine. Ești mult prea slab ca să poți iubi pe cineva, iar noi femeile avem prostul obicei de a ne atașa de orice dobitoc. Tu reprezinți tot ce e mai urât în această lume, corupt, egoist, mincinos și laș, dar partea eroică din mine a făcut să accept să mă culc cu tine în speranță că aș putea să te îndrept. Dar nu se poate, iar eu trebuie să accept acest lucru. Tu vei rămâne tu și atât. Un om mult prea mic și prea prost pentru a învăța ceva din tot ce te înconjoară.
El rămase perplex, nu atât de duritatea cuvintelor ei cât de liniștea cu care le rostea. Un timp nu fuse în stare să spună nimic, după care furia îi inundă mintea și răbufni:
– Ești doar o curvă proastă! Cine te crezi să-mi dai mie lecții! Stai într-un rahat de apartament și te milogești de mine sau de unul ca mine să-ți dea un salariu ca sa nu mori de foame. Du-te la dracu!!
Ieși trântind ușa. Era atât de nervos că nu reușea să bage cheia în contact. Proasta dracului!! Cum să-i zică lui toate porcăriile alea. O să aibă el grijă să nu se mai angajeze nicăieri. Morții mamii ei de curvă!! Reuși cu greu să se liniștească, dar mai conduse o vreme aiurea pe străzi ca să-i mai treacă furia. Încetul cu încetul îl cuprinse disperarea. Nu avea s-o mai vadă niciodată pe Dana? Calmul ei îl speria, pentru că îi arăta că e foarte serioasă. Nu reacționase nicicum la accesul lui de furie. Intră în casă și se chinui să nu facă zgomot. Nu avea chef să o trezească pe Crina. Nu avea chef de ea acum. De fapt nu prea mai avea chef de ea nicum, dar asta era altă poveste. Se duse la baie și se spălă pe dinți. Se uită în oglindă și nu-i mai plăcu ce vedea. Omulețul chelios și cu burtică din oglindă părea că-și bate joc de el. Se târî în pat unde se strecură fără zgomot. Se chinui ore în sir să adoarmă și într-un final reuși.
X
Crina se trezi de când intrase George în casă, dar se prefăcu că doarme. Suportă cu stoicism foiala acestuia pentru că nu avea chef să vorbească cu el. Probabil o altă afacere care a căzut, alți fraieri care vor să fie cinstiți și nu îi dau contractual, bla, bla… Când George adormi, se ridică din pat și se duse în bucătărie să bea un pahar cu apă. Se uită la chipul lui George și-și aminti ochii calzi ai lui Ștefan. Oftă și se întinse din nou lângă iubitul ei. Înainte să adoarmă își aminti cuvintele Evei: ”Să te culci în fiecare seară și să te trezești în fiecare dimineață lângă un om pe care nu-l iubești nu este chiar un iad, este doar un purgatoriu”.
Frumoasa poveste, putin cam lunga, dar acest final a facut totul.
Să te culci în fiecare seară și să te trezești în fiecare dimineață lângă un om pe care nu-l iubești nu este chiar un iad, este doar un purgatoriu”.
Tare de tot si foarte real.