Tartar

Avionul depăsise de mult plafonul norilor, când Andreea iși băgă în urechi căștile și selectă muzica favorită de la dispozitivul din avion. Voia să lase muzica să-i inunde creierul și s-o facă să uite…. tot. În primul rând să-l uite pe el, boul boilor!!!!! Aaaahhh!! Îi venea să urle de nervi. De ce a fost atât de proastă și a crezut toate vorbele frumoase pe care i le-a zis …….

Andreea era o tânără de 24 de ani, frumușică și deosebit de inteligentă. Îi plăcea să se laude cu IQ-ul ei, care se apropia de 140 și spunea tot timpul că cea mai bună parte a ei este creierul. Și se îndrăgostise ca o proastă de Dahn, un tânăr de 28 de ani, vorbăreț și ingâmfat. Știa de la început că e un mincinos, dar cumva nu s-a putut abține și a căzut în plasa vorbelor lui dulci, chiar dacă se lăsase greu, foarte greu. Abia după o jumătate de an a cedat stăruințelor lui și au ieșit pentru prima dată la un film, dar după această primă întâlnire lucrurile s-au precipitat și în două luni se afla deja într-o relație cu un om pe care nu se putea abține sa-l iubească, în ciuda faptului că avea un caracter mizerabil. Își întrerupse șirul gândurilor pentru că realiză că fratele ei o întrebase ceva.

– Da, ce e?

– Cât a zis tati că stăm în România?

– 2 săptămâni, că atâta are concediu.

– Aha, bine, merci!

Vlad, fratele ei, mai mic cu 8 ani se întoarse la butonat telefonul mobil, comunicând pe what-s up cu prietenii de la școală. Andreea se uită la el cu un pic de invidie, amintidu-și cu nostalgie zilele în care singurele griji erau barfele cu colegele de școală. Se simțea ca-n iad, cu toate sentimentele contradictorii care îi invadau mintea. Iar excursia asta la bunici nu o încânta deloc. Nu avea chef de nimeni, cu atât mai puțin să fie sensibilă la durerea altora, cel puțin nu în acest moment. Nu era deloc o persoană egoistă și insensibilă, dar durerea pricinuită de deziluzia sentimentală pe care o trăia o făcea imună la orice sentiment ce ar fi putut să vină din afara problemei ei. Își iubea bunicii, pe amandoi în egală măsură, deși  Eva B. nu-i era propriu zis bunică decât prin prisma faptului că se căsătorise cu bunicul ei, Adam B., dar pentru că relațiile tatălui ei cu mama nu fuseseră prea strânse, spre deosebire de cele cu tatăl, bunicul Andreei, vacanțele din țară le petrecuse aproape integral la ei. Așa că, vestea că Eva B. a fost diagnosticată cu cancer în fază terminală i-a luat pe toți prin surprindere. Din acest motiv, tatăl ei și-a aranjat un concediu rapid și i-a rugat pe copii să-l insoțească la bunici, să le fie alături în aceste clipe grele.

Pe parcursul drumului, Andreea se simți aproape tranchilizată și făcu eforturi supraomenești să nu se gândească la imaginea lui Dahn în pat cu cea mai bună prietenă, de parcă mai putea s-o mai numească prietenă. Dar cel mai mult o paraliză indiferența cu care îi aruncase acele cuvintele:

– Ce p…a mea te-ai întors așa devreme? Du-te dracu inapoi la muncă, nu mă f…e la cap!!

Nici nu a mai apucat să-i spună ca se simțise rău și a plecat mai repede de la muncă, dar oricum nu ar mai fi contat. De luni bune nu se mai înțelegeau, dar ea nu era omul care să renunțe la prima piedică întâlnită, așa că s-a străduit să facă lucrurile să meargă, ca în final să se trezească în fața acelui tablou grotesc cu două dintre cele mai iubite persoane din viața ei. Lacrimile o podidiră, dar și le înfrână, voia să creadă despre ea că e puternică. Efortul făcut să se abțină o aduse cu picioarele pe pământ și realiză ca taxiul care îi adusese de la aeroport se opri in fața casei bunicilor ei.

În casă regăsi liniștea binecunoscută din copilărie, iar zâmbetul cu care îi întâmpină bunicul era în totală contradicție cu tristețea pe care se aștepta s-o gasească într-o asemenea situație.

– Bine ați venit și vă mulțumesc din suflet că v-ați gândit…

– Tată, las-o baltă. Știi că nu aș fi putut să te las singur în condițiile astea.

Andreea își privi tatăl cu o oarecare mirare, deși știa de mică cât de mult îl iubea tatăl pe bunicul ei, continua s-o fascineze această relație specială.

– Eva se odihnește, spuse bunicul, aș prefera s-o lăsăsm acum să doarmă. Oricum calmantele puternice pe care le ia o fac să nu fie foarte conștientă de ce se întâmplă în jurul ei. Mâine dimineață, însă, va fi o perioadă de vreo 2 ore, în care puteți să vorbiți cu ea.

Tatăl ei se duse cu bunicul în bucătărie să vorbească, în timp ce ea cu Vlad merseră în camera lor. Bucuroasă că Vlad o ignoră, continuând să pălăvrăgească cu prietenii, Andreea ieși în curte să ia un pic de aer. Simțea nevoia să fie singură și departe de oricine. Locul ei favorit era lângă copacul din spatele casei, acolo unde se retrăgea să citească când era copilă. Îi venea să plângă de furie, dar se abținu încă odată, o enerva să se simtă slabă și neputincioasă, dar, adevărul era că se simțea cât se poate de oribil și ar fi vrut să facă ceva să nu se mai gândească la el și să nu-i mai simtă lipsa, dar…. Orele trecură pe nesimțite și realiză că e aproape miezul nopții. Se simțea sfârșită și înțelese că e cazul să doarmă, măcar un pic. Se îndreptă spre casă, dar când ajunse în curtea din față se opri. Pe banca de sub nucul din curte erau doi oameni. Se apropie în liniște și realiză că era bunicul, care o ținea in brațe pe bunica învelită într-o pătură călduroasă. Când se apropie mai mult, auzea cum Adam îi arăta diferite constelații de pe cerul înstelat. Bunicii lui erau împreună de mai bine de 30 de ani iar Andreea își aminti ce-i spusese tatal ei despre cum se cunoscuseră.

Adam B. divorțase de curând când se angajase în biroul în care lucra Eva. S-au plăcut imediat și încetul cu încetul au realizat ca se iubesc, dar pentru că Eva era deja într-o relație nu au făcut nimic. Ba mai mult, Adam s-a retras de la firmă pentru că îi devenise imposibil să stea în preajma Evei, știind că aceasta este cu altcineva. Mai târziu, Eva l-a părăsit pe soțul ei, cu care oricum nu se mai ințelegea de mult timp și într-un acces de curaj l-a căutat pe Adam, iar atunci când s-au reunit cei doi nu și-au mai dat drumul. Pe Andreea o mirase prima dată când îl auzise pe tatăl ei spunând că cei doi nu și-au mai dat drumul, pentru că intuise o undă de gelozie din partea tatălui ei, ceea ce părea oarecum normal, având în vedere relația specială pe care o avea cu bunicul, dar acum, când îl vedea pe Adam, ținând-o cu atâta dragoste în brațe pe Eva, realiză că tatăl ei spusese doar un adevăr. Boala părea că nu exista în acele momente, iar cei doi erau o singură ființă. Ea își lăsase capul pe umărul ei, iar el îi vorbea cu o voce caldă și plăcută despre universul infinit.

Intră în casă fără să-i deranjeze pe cei doi și după ce se asigură că fratele ei doarme lăsă lacrimile să-i curgă în voie. Trecuseră câteva zile, dar în ciuda situației, atmosfera din casă nu era chiar atât de tristă pe cat se așteptase să fie. Bunicul ei avea mereu același zâmbet enigmatic pe față, în spatele căruia se puteau ascunde și tristeți și bucurii infinite, iar cu bunica nu reușiseră încă să vorbească, deoarece, fereastra de timp în care era conștientă era foarte îngustă. În a doua sătămână, însă, Andreea rămase singură cu Eva, când aceasta o întrebă dintr-o dată cu o voce clară și un pic slăbită:

– Ce citești fata mea?

– Ăăă!! Se fâstâcii ea, o carte…….

– De ce ești așa tristă, ce s-a întâmplat. Știu că situația mea nu este prea veselă, dar cred că ai altceva care te macină. Eu cu Adam suntem bătrâni și este normal să ne pregătim de călătoria spre alte tărâmuri, dar tu ai ceva care îți stă pe suflet.

– Nu, nu!! N-am nimic, incercă Andreea să se eschiveze schițând un zâmbet.

– Fetiță draga, am trăit destul să știu că suferi din dragoste, deși daca e să mă întrebi pe mine, oamenii nu suferă niciodată din dragoste, ci din prostie, sau pentru că confundă dragostea cu altceva. Nu-ți face probleme, indiferent ce ai, secretul tău va muri odată cu mine, la propriu, hahaha!!

Pe Andreea o lăsă fără cuvinte gluma oarecum morbidă pe care tocmai o făcuse Eva, așa că lăsă garda jos și-i povesti Evei tot ce îi stătea pe suflet.

– Draga mea, îi spuse Eva, este așa cum ți-am spus. Tu nu suferi din dragoste, ci din prostie. Pentru că între tine și el nu este vorba de dragoste, tu nu-l iubești, el nu te iubește, ci doar s-a întîmplat să petreceți un timp împreună, până ai descoperit că este o jigodie, ceea ce ar trebui să te bucure, pentru că ai descoperit asta destul de devreme în relație. Noi femeile suntem destul de proaste și realizăm abia după mulți ani cât de nenorociți sunt unii bărbați. Nu știu cum, dar majoritatea bărbaților realizează mai repede caracterul mizerabil al anumitor femei. Noi, însă, suntem în stare să pierdem uneori chiar zeci de ani până să înțelegem că cel cu care ne-am căsătorit, sau pe care ni l-am ales ca partener de drum este un nemernic și că așa a fost tot timpul. Ești tânără, învață și treci mai departe și, mai ales, ascultă-mă pe mine, adevărata dragoste nu este niciodată prea departe de tine, e acolo prin preajmă, dar ești tu prea oarbă s-o vezi. Alergi ca disperata după himere, imagini false construite de lume despre oameni și nu-l vezi pe cel care îți este hărăzit…

Ultimele cuvinte se stinseră într-un geamăt surd, iar Andreea îl chemă în grabă pe Adam. Acesta veni și îi puse branula si perfuzia cu calmante Evei cu o precizie care te făcea să uiți că are puțin peste 80 de ani. După ce Eva adormi, bunicul o luă pe Andreea din cameră s-o lase să se odihnească. Aceasta dădu să se îndrepte către camera ei când bunicul o opri și o întrebă:

– Ești bine, Deea? Am tot vorbit cu Eva despre tine și amândoi am ajuns la concluzia că ești în mare suferință. Ce anume te macină copilă? Știu că am fost un pic prins de problema noastră dar nu se cade să nu încercăm să alinăm o durere care ne calcă pragul.

– ….Eu, adică…., încercă să îngaime propoziție, eu iubesc un băiat care nu mă iubește. I-am spus și bunicii despre el. Știi și tu cum este să iubești pe cineva care nu te iubește și care își mai bate și joc de tine, un iad…

– Fetițo, nu ai nici cea mai mică idee ce este iadul și sper să nu afli niciodată. Iad nu este să iubeși pe cineva care nu te iubește, pentru că aia nu este iubire, ci dorință. Iubirea nu există decât în amândoi deodată. Iad nu este nici măcar să îți moară persoana iubită, ci iad este atunci când suferința persoanei iubite este fără de măsură și nu poți să faci nimica pentru a stinge acea suferință.

Dintr-o dată Andreea înțelese cât de inutilă era zbaterea ei. Fusese o proastă credulă, dar atât. Suferința ei era doar orgoliu rănit și știa că, deși nu-i era indiferent Dahn, nu ar fi mișcat-o cu nimic dacă acesta ar fi suferit acum, ba mai mult i-ar fi facut chiar un pic plăcere. Pe de altă parte, omul din fața ei iubea cu adevărat de mai bine de 30 de ani, poate chiar 40, dacă își amintea bine povestea spusă de tatăl ei, cum că 10 ani cei doi nu se văzuseră și cu toate astea au continuat să se iubească. Iar situația de acum, in care Eva murea încetul cu încetul, îl omora în egală măsură și pe Adam. Realiză cât de puțin a înțeles motivul pentru care tatăl lui a vrut să-i fie aproape lui Adam și se simții rușinată până în adâncul sufletului.

– Iartă-mă bunicule, te rog sa mă ierți, izbucnii ea in lacrimi!

– Hei, hei, nu plânge! Stai liniștită!

Andreea îl luă în brațe pe Adam și bagându-și nasul în pieptul lui plânse ca o copiliță. Plângea Pentru toată situația în care se găseau bunicii ei, pentru toată suferința lor. Dahn și nesimțita de fostă prietenă dispărură în masa de durere pe care o simțea acum pentru bunici și pentru tatăl ei.

– Hai, nu mai plânge, încerca destul de încurcat Adam s-o consoleze. Nu e chiar așa rău, încă mai avem clipele noastre. Eu cu Eva avem o eternitate in față, cu voi nu știm cât o să mai stăm, schiță el un zâmbet.

– Te referi la timpul pe care îl petreceți în fiecare noapte uitându-vă la stele?

– Da, dar de unde știi de asta?

Andreea îi povesti ce a văzut în prima seară.

– Ce nu înțeleg eu bunicule, este cum de era Eva atât de liniștită și senină? Pentru că, atunci când este sub influența calmantelor, bunica este ca o legumă, inconștientă, iar când nu ia calmante are dureri îngrozitoare.

– Hahaha, râse enigmatic Adam. Atunci când este iubire, există tot timpul o cale de a împărții durerile și bucuriile la doi.

La scurt timp după aceste eveniment, Andreea cu fratele și tatăl ei au trebuit să se întoarcă acasă, unde îi aștepta mama. Bunica nu mai avu nici un moment de luciditate până au plecat, iar ei și-au luat rămas bun de la ea, așa cum era. Bunicul îi condusese către poartă cu același zâmbet cald, enigmatic, care ascundea și tristeți și bucurii nesfârșite.

La câteva zile după asta, a venit vestea că Adam B. și Eva B. au fost găsiți morți in curtea casei lor. Au fost găsiți de un vecin care i-a văzut dimineață stând pe bancă îmbrățișați, zâmbind, înveliți cu o pătură groasă de lână. A crezut că dorm, dar seara când s-a întors de la lucru și i-a văzut în aceeași poziție a înțeles că e ceva ciudat și a anunțat poliția. La început a fost o anchetă, pentru că deși toată lumea se aștepta ca Eva B. să moară, în ceea ce-l privește pe Adam, acesta părea puternic și sănătos, dar nici o analiză nu a relevat nimic suspect. Adam nu luase nici o otravă, nimic, ci murise pur și simplu de bătrânețe.

Tatal Andreei era distrus, dar aceasta il luă în brațe și-i spuse să nu mai plângă pentru că cei doi au murit fericiți.

– Nu pot să cred că a murit și el, spuse tatăl ei. Era sănătos și în putere! Cum să moară de bătrânețe?

– E simplu, tati! Și-a impărțit energia vitală care i-a mai rămas pentru a trăii ultimele ore alături de iubirea vieții lui și pentru a se pregăti să treacă împreună în eternitate.

– Ce spui tu acolo, de unde ai scos prostia asta, o apostrofă mama ei, care era o catolică convinsă. De ce ar face asta? Mie imi sună a sinucidere asta și nu înțeleg de ce te bucuri așa, nu știi că sinucigașii ajung în iad?

– Nu cred că iadul ar putea să-i sperie, spuse Andreea zâmbind, au cunoscut lucruri mult mai rele decât acesta.

– Fata mea, spuse mai liniștit tatăl ei, nici măcar nu cred că este posibil să-ți dăruiești energia vitală!

– Atunci când doi oameni se iubesc cu adevărat orice este posibil, spuse Andreea zâmbind. Îi invidiez pentru cei 40 de ani de iubire adevărată,  au fost niște norocoși! Majoritatea oamenilor nu trăiesc decât foarte puțin sau deloc o iubire adevărată și sinceră, pentru că sunt prea orbi, lași sau proști ca s-o recunoască.