Casa

Deși se straduia să ajungă la 8 la birou, Mirela întârzia mai tot timpul, dar de data asta ajunse la muncă cu un sfert de oră mai devreme. Visase ceva ciudat spre dimineață și se trezise mai repede, iar de aici toate se potriviseră astfel încât acum era singură în tot biroul. O enerva faptul că nu se odihnise cum trebuie pentru că se simțea adormită desi băuse o cană de cafea înainte să plece de acasă. Oricum voia să se uite pe net după niște case așa cum îi promisese unei prietene foarte bune din copilărie cu care nu mai vorbise de ani buni pentru că please în Canada imediat după ce terminase facultatea. Dar intre timp Anda divortase si dorea sa se intoarcă în tara impreună cu cei doi copii și prin urmare avea nevoie de o casă, iar Mirela se oferise să se uite la cele câteva gasite de aceasta pe diferitele site-uri de imobiliare. Acum că se gândea mai bine, Mirela era un pic enervată de promisiunea făcută Andei, desi se bucurase să vorbească cu fosta ei prietenă, o deranja faptul că o sunase ca s-o roage să se uite după case.

Deschise calculatorul și iși deschise mail-ul cu gandul să scoată adresele caselor pe care trebuia să le viziteze astăzi. Primul lucru pe care il văzu fu mail-ul de la Dorin și starea de discomfort i se accentuă, desi era un răspuns la unul trimis de ea. Mirela cu Dorin au fost și nu au fost impreună timp de doi ani, perioadă în care s-au străduit amândoi să înțeleagă ce se întâmplă între ei, dar de fiecare data când erau gata să fie împreună și părea că nimic nu o să-i mai despartă, în Mirela se întâmpla ceva ciudat și fugea. Cel mai adesea fără nici un fel de explicații, pleca pur și simplu și pentru că nu-i plăcea să se simtă vinovată câteva luni nu mai dădea nici un semn de viață, doar că, inevitabil chipul lui Dorin îi apărea în minte și nu puține erau nopțile în care îl visa. De data asta îl zărise din mașină și desi abia îi văzuse fața i se păru foarte trist, așa că nu se putu abține și aseară îi trimise un mail în care îi spuse că l-a văzut și îl întreba cum este. Se enervase un pic aseară când a mers la culcare pentru că se aștepta ca el să-I răspundă relative repede, așa cum făcea de obicei și după ce rămase mai mult timp trează în speranța că va primi un răspuns, adormi cu sufletul greu gîndind că el nu mai vrea să vorbească cu ea. Văzu ca mail-ul fusese trimis mult după miezul nopții dar simțea o oarecare teamă să-l deschidă. Se simțea dintr-o dată foarte obosită, așa că inchise un pic ochii cu gândul să-și facă curaj.

 

Rămase așa câteva minute când auzi ușa biroului și realiză că au sosit colegii, prin urmare se hotărî să citească mai târziu răspunsul lui Dorin.

Ziua de muncă trecu surprinzător de repede, iar la 17, Mirela era deja în mașină mergând spre prima casă pentru Anda. Aceasta se găsea într-un cartier frumos și curat cu case mari și relative noi. Agenta imobiliară o aștepta la intrarea în casă și toată operațiunea dură destul de puțin. Mirelei nu îi plăcu casa deloc, iar prețul i se păru foarte mare. Repetă operațiunea și în celelalte locații notate de Anda și era destul de dezamăgită de rezultat. Deja se  înserase, iar ea nu văzuse nici o casă care să-i placă. Se pregătea să se întoarcă acasă, când, undeva la marginea cartierului de case zări o casă ce părea că nu se potrivește deloc cu celelalte. Era mult mai mica, dar avea ceva aparte care o făcea să nu pară deloc sărăcăcioasă. Curtea era plină de flori, doar că păreau extrem de neîngrijite. Deși nu era pe lista caselor pe care le avea de vizitat și nici măcar nu știa dacă e de vânzare, ceva de la această casă o atrăgea ca un magnet. Parcă mașina și se îndreptă către poartă căutând o sonerie, dar nu găsi nimic de genul ăsta așa că intră în curte sperând ca proprietarul să nu aibă vreun câine. Bătu la ușă dar nu primi nici un răspuns. Se gândi că ar trebui să plece, dar ceva o atrăgea inexplicabil înăuntru. Se gândi ca ar putea să pretindă că este un agent imobiliar și incercă clanța ușii, dar aceasta era încuiată. Enervată se întoarse să plece dar ochii îi căzură pe un ghiveci cu flori și fără să gândească căută în spatele acestuia gasind cheia de la intrare. Fără să ezite intră în casă desi era conștientă că nu prea mai ținea scuza cu agentul imobiliar.

Pe dinăuntru casa era mult mai mare decât părea pe dinafară. Lucrurile din ea nu erau prea moderne, dar dovedeau un bun gust, iar ei i se păreau extrem de familiar și calde, dar nu-și putea aduce aminte unde mai văzuse aceste lucruri. Peste tot erau cărți, aranjate frumos în biblioteci sau chiar pe birouri, fără să dea nici o clipă impresia de dezordine. Mirela se plimbă fascinate prin camerele ce păreau că nu se mai termină și deși știa că nu mai călcase niciodată în acea casă nu putea să scape de sentimentul de familiaritate. Totul îi părea atât de cunoscut aici și de cald încât se simțea acasă. Se așeză pe un fotoliu și dădu drumul la radio, care surprinzător se găsea setat exact pe frecvența postului ei favorit. Stinse lumina din reflex și când se așeză din nou în fotoliu realiză că există un fir de lumină ce răzbătea de la etaj. Curioasă urmă firul de lumină și constată că era de la o cameră pe care nu o vizitase încă. Când puse mâna pe clanța ușii simții un fior în inimă. Camera în care intră contrasta teribil cu restul casei pentru ca era de o dezordine ingrozitoare. Deși în toată casa se găseau peste tot numai cărți, în această camera nu exista nici măcar una. Lângă geam se găsea un birou mic de lemn. Pe scaunul de la birou stătea  un copil care dormea cu capul pe birou. Mirela privi chipul copilului și inima îi tresări din nou. Îi era atât de cunoscut acest copil dar oricât se strădui să-și aducă aminte unde l-a mai văzut, efortul fu zadarnic. Chipul copilului era foarte deschis si luminos, dar umbra unei tristeti îi umbrea fruntea. În toată camera erau împrăștiate hârtii scrise, iar Mirela ridică una la întâmplare și citi o poveste fascinantă pe care știa că o mai citise undeva. Luă altă foaie și găsi altă poveste pe care o cunoștea. Într-un colt al camerei se găseau niște fotolii albastre, ponosite de tip perină și două perini de canapea maro, care o atrăgeau inexplicabil. Fără să realizeze, Mirela se întinse pe ele și simți imediat o căldură ce o îmbrățișă ca două brațe. Se ridică speriată și dintr-o data se simții vinovată. Ceva din jur o făcea să simtă ca ea este responsabilă de mizeria din acea camera. Se ridică în grabă și începu să strângă hârtiile de pe jos. Zării pe birou mai multe bibliorafturi în care se găseau hârtii aranjate frumos, doar unul singur era gol. Il luă și încercă să așeze hârtiile în el, dar acestea zburau din nou pe podea. Pe Mirela o apucă disperarea pentru că nu mai înțelegea nimic. Cine era acel copil și de ce îi era atât de cunoscut chipul lui? De ce se străduia să facă ordine în casa altcuiva? Dar mai ales, ce era acel sentiment care o pătrundea? Era ca și cum….. îi păsa de acel copil și se simțea responsabilă de tristețea lui! Ea, să simtă așa ceva? Cum? De ce? Nu, nu era adevărat. Ea era o femeie puternică și nu-i păsa de nimeni!!! Este problema celorlalți de ce anume vor să înțeleagă din faptele ei! Nu trebuie să dea nici un fel de explicații nimănui și nu îi pasă de nimeni!!

Dădu să iasă din camera, dar ceva o opri. Se mai uită o data la chipul copilului și observă că adormise cu capul pe o foaie. Încet, fără să-l trezească trase foaia de sub capul acestuia și se aseză pe perinile din coltul camerei citind:

”Cum mă simt? Hmmm, grea întrebare draga mea! Adevărul este că nu știu! După ultima ta fugă mi-am propus să închid acest capitolul din viața mea, dar cumva nu am putut. Știam că nu s-a terminat și că o să mă mai cauți, iar eu am să te primesc, din nou. Aș fi vrut să fiu supărat pe tine, dar nu reușesc. Știu că mintea și sufletul tău au călătorii extrem de diferite așa că nu m-ai mințit niciodată. Erai la fel de sinceră și când îmi spuneai că nu mai vrei să ne vedem niciodată și când mă chemai că îți era dor de mine. Doar că mintea ta mă alunga iar sufletul tău mă chema. Iar eu ce puteam să fac? Ce pot să fac? Aș putea să-mi ascult rațiunea și să strâng toate poveștile noastre, transformându-le în amintiri și să merg mai departe, încercând pe cât îmi stă în putere să nu te mai văd nciodată. Sau aș putea să mai încerc odată să te conving să trecem împreună pe acea ușă care ne este destinată și pe care o cunoști și tu prea bine. Ce se află dincolo de acea ușă? Mai mult ca sigur se găsește tot ce avem nevoie pentru a ne scrie povestea…..

Dar am făcut asta deja de prea multe ori, iar tu nu ai avut niciodată curajul să…..

Cum mă simt draga mea?

Sunt …………..”

Mirela rămase golită de orice gând. Privea în gol prin foaia din mâna ei încercând să înțeleagă de ce se simte atât de confuză citind aceste cuvinte. Se ridică și așeză foaia lângă copil, pregătindu-se să părăsească încăperea, dar fără să se gândească se întoarse și-l sărută tandru pe frunte. Copilul nu se trezii dar tresării în somn și un zâmbet îi lumină fața. Când ridică privirea de pe chipul copilului, Mirela realiză că pe peretele din dreapta se găsea o ușă dublă ce semăna foarte tare cu două aripi. Ceva inexplicabil o tragea către ușa aceea și constată că are două clanțe ca și cum două personae ar trebui să apese în același timp pentru a o deschide. Se întoarse către copil și constată că acesta e treaz și o privește cu niște ochi mari,…. ochii lui….

 

Ușa de la intrare a biroului se trânti și Mirela se trezi brusc realizând că tocmai au sosit la muncă și colegii ei. Încercă să se dezmeticească și după ce se salută cu ei deschise nerabdatoare mail-ul lui Dorin:

”Sunt bine! Multumesc! Tu ce faci? Cum ești?”