Omul fără de țară

Fusese un zbor lung si obositor peste ocean, așa că eram dărâmat. Următorul avion era abia peste 5 ore și deși dormisem in primul avion mă simțeam rupt de oboseală. Aveam mare nevoie de o cafea tare, așa că mă uitam după o cafenea în terminalul aeroportului din X, unde făceam escală către către casă. Am găsit cafeneaua destul de repede și era surprinzător de liberă. In timp ce sorbeam fericit din băutura amară si aromată care mă readucea incet la viață, am început să mă uit în jur, după cum îmi era obiceiul, observând oamenii din cafenea. Nu erau prea multe persoane in local, doi tinerei ce pareau in luna de miere, și un bătrân ce părea absorbit in studierea unui album. Dădea încet paginile și ochii i se umpleau de o lumina atunci cand privea pozele. Pentru că sunt foarte curios din fire, am incercat sa văd despre ce era albumul și după oarecari eforturi am reușit să citesc coperta: BELATERRA – ghid turistic ilustrat. Hmmm, îmi suna foarte cunoscută această țară, știu sigur că mai auzisem de ea. Între timp, domnul în vărstă a realizat că mă uit insistent la el și mi-a zâmbit, eu l-am salutat iar el m-a invitat la el la masă. Am acceptat bucuros, pentru că nimic nu face să treacă mai repede timpul decât o conversație plină de spirit.

• Bună, numele meu este Mike

Read Full Post »

Tartar

Avionul depăsise de mult plafonul norilor, când Andreea iși băgă în urechi căștile și selectă muzica favorită de la dispozitivul din avion. Voia să lase muzica să-i inunde creierul și s-o facă să uite…. tot. În primul rând să-l uite pe el, boul boilor!!!!! Aaaahhh!! Îi venea să urle de nervi. De ce a fost atât de proastă și a crezut toate vorbele frumoase pe care i le-a zis …….

Andreea era o tânără de 24 de ani, frumușică și deosebit de inteligentă. Îi plăcea să se laude cu IQ-ul ei, care se apropia de 140 și spunea tot timpul că cea mai bună parte a ei este creierul. Și se îndrăgostise ca o proastă de Dahn, un tânăr de 28 de ani, vorbăreț și ingâmfat. Știa de la început că e un mincinos, dar cumva nu s-a putut abține și a căzut în plasa vorbelor lui dulci, chiar dacă se lăsase greu, foarte greu. Abia după o jumătate de an a cedat stăruințelor lui și au ieșit pentru prima dată la un film, dar după această primă întâlnire lucrurile s-au precipitat și în două luni se afla deja într-o relație cu un om pe care nu se putea abține sa-l iubească, în ciuda faptului că avea un caracter mizerabil. Își întrerupse șirul gândurilor pentru că realiză că fratele ei o întrebase ceva.

– Da, ce e?

– Cât a zis tati că stăm în România?

– 2 săptămâni, că atâta are concediu.

– Aha, bine, merci!

Read Full Post »

Purgatoriu

 

 

George se trezi ca de obicei primul și se indreptă adormit către baie. O privi în treacăt pe Crina cum doarme, pe spate ca să nu-și strice coafura. După ce-și făcu nevoile se spălă pe fața, privindu-se îndelung în oglindă. Îi plăcea ce vedea, chiar daca avea un început de chelie și burta îi venea tot mai insistentă peste cureaua pantalonilor. Se considera un bărbat adevărat, deși îl enerva un pic faptul că era cam mic de înălțime. Din punctul ăsta de vedere Crina nu înțelegea niciodată cât de frustrant era pentru el când purta tocuri, pentru că atunci difernța de înălțime dintre ei era și mai evidentă. De parcă asta era singura problem pe care ea nu o înțelegea. Îi veni în minte chipul somnoros și își dădu seama că a zăbovit prea mult în baie.

– Mai stai mult în baie, hai odată ce te mocăiești atât. Știi că la 8 trebuie să fiu la birou.

– Gata, gata, aproape am terminat, spuse el, ștergându-se în grabă pe ochi.

Iar e indispusă, gândi el, în timp ce făcea cafeaua, pe care o bău în grabă aproape fierbinte. Își îndesa burta în pantaloni, îmbrăcă repede și cămașă călcată cu grijă de Crina și când era aproape gata îi strigă prin ușa de la baie:

Read Full Post »

Omul Bufniță – Partea a doua

 

– Și atunci ai intrat în cetate, îl întrebă Judecătorul?

– Nu, pentru că am crezut că nu am văzut bine. Așa cum v-am spus, oamenii din această cetate nu au nici un fel de chip pentru mine, sunt toți niște umbre fără nici un fel de formă. După incidentul cu Pisica de la poarta cetății am petrecut multe ore căutând vreo diferență între umbrele din cetate, dar nu am reușit să găsesc nici una. Știu că poate lumea are impresia că o Oaie, de exemplu, e doar un animal care merge in turmă, fără nici un fel de personalitate, dar nu este așa. Oile se ajută între ele și își protejează mieii cu îndîrjire, iar această grijă le individualizează într-un anume mod. Sau se poate crede că Găinile sunt la fel, sau Șobolanii, dar nu este așa. Deși par prostuțe, de fapt găinile iubesc foarte tare mărgelele așa că fiecare dintre ele se împopoțonează în moduri diferite și cotcodăcesc vesele de fiecare dată când fac ceva. Iar Șobolanii, oricît de respingători ar fi, diferă între ei prin gunoiul din care își extrag de obicei banii. Dar umbrele din acest oraș nu prețuiesc nimic, sau, mai bine zis, nimic atât de mult încât să se poată deosebii între ele. Nu sunt interesate de copii, au bani, pentru că în jurul cetății mișună de Șobolani, dar nu Umbrele sunt cele care au făcut banii. Au mărgele pe ele, dar nu au vreo semnificație aparte…

Read Full Post »

Omul Bufniță – Prima parte

Era o dimineață răcoroasă de toamnă, iar ceața care se lăsase pe strazile cetății anunța o zi senină. Ar fi fost o altă zi normală, dacă nu era agitația din fața unei clădiri impunătoare pe frontispiciul căreia scria mare: JUDECĂTORIE. Înăuntru clădirii era și mai mare vânzoleala, oamenii înghesuindu-se curioși către sala cea mare. ”Uite-l acolo!”, ”Unde? Unde?”, ”Acolo, in boxa acuzațiilor!”, erau cele mai rostite propoziții din sală. Cel către care erau indreptate toate privirile era un barbat, încă tânăr, de un calm nefiresc, având în vedere toată agitația din jurul lui.

– Liniște! Liniște! Se auzii vocea aprodului! Excelențele lor Judecătorii!!!

În sală se lăsă o liniște profundă, în timp ce 6 femei și 6 bărbați, imbrăcați în robe negre își ocupară locurile de la prezidiu. Oamenii din sală priveau fascinați la cei 12 judecători. De foarte mult timp nu ma fuseseră convocați. Ce-i drept, nici nu se mai auzise de un astfel de caz de foarte mult timp. Unul dintre judecători bătu cu ciocanul în masă și întrebă:

Read Full Post »

Eden

Sorbi ultima înghițitură de vodcă cu cola din pahar, înainte să scoată rufele din mașina de spălat așa cum făcea în fiecare sâmbătă. Se simțea un pic ciudat singur în apartament. Se făceau deja 2 săptămâni de când băiatul lui plecase să studieze Automatica la o universitate din State.

După ce întinse cu grijă rufele pe uscătorul de pe balcon duse ligheanul de plastic pe cosul de rufe din baie, acolo unde îi era locul. După ce termină de aranjat lucrurile se spălă pe mâini și în timp ce se ștergea pe față se privi în oglindă. Adam B. era un bărbat de 53 de ani, dar căruia cu greu îi dădeai 40.  Atletic, se străduia să-și facă exercițiile fizice de două ori pe săptămână și mergea pe jos ori de câte ori avea ocazia. Doar câteva riduri pe la colțul ochilor și al gurii, precum și părul ce începea să se argintească îi trădau vârsta reală.

După ce termină de făcut curat și în baie se duse pe balcon să deschidă geamurile. De afară răsunau glasurile cristaline ale copiilor ce se jucau în părculețul din fața blocului. Fusese o primă săptămână din octombrie, extrem de frumoasă și caldă, iar lui îi plăcea în mod deosebit toamna.

Read Full Post »

Castelul Negru

Adal se mai uită odată la zidurile negre ale castelului, parcă încercând să se convingă că asta are cu adevărat de făcut. Privi și în direcția opusă, acolo unde drumul șerpuia către orizont ca o invitație. Oftă adânc privind descumpănit în jur. Oare ce căuta aici? Mda, ea l-a adus aici, scoțându-l din întunericul în care se retrăsese. Crina, un nume obisnuit dar care pentru el avea o rezonanță aparte. Era înaltă, cu ochi căprui și părul roșu, frumusețea ei venea în primul rând din blândețea vocii și disticția comportamentului. Nu îl căutase pe el în mod special, dar când se întâlniră au știut de la început că o legătură specială se crease între ei. De fapt, ea căuta ajutor, dar, pentru că era nemaipomenit de sfioasă nu îi spuse niciodată ce dorește, așa că pentru Adal era încă un mister cum anume ar fi putut să o ajute. Dar chemarea ei a fost singura pe care nu a mai putut să o ignore. Se izolase în întuneric pentru că așa dorise, nu mai vroia să știe nimic despre nimeni, dar pe ea nu a putut să nu o bage în seamă. În primul rând pentru că suferința ei era reală, ca și regretele. Nu era nimic fals în ea și asta îl miră, pentru că de mult timp nu mai văzuse pe cineva atât de curat. Așa că a urmat-o până la acest castel mare și urât, cu ziduri curate și îngrijite, dar care emanau o aură de minciună și răutate.

Read Full Post »

Upanișada Lunii

I se făcuse frig, ceea ce ar fi părut un pic ciudat cu o săptămână înainte, atunci când temperaturile erau ridicate chiar și în timpul nopții. Între timp, acestea scăzuseră cu aproape 20 de grade în câteva zile și mult așteptata ploaie răcorii în sfârșit arșița verii. Dar se însera și lui i se făcuse frig, iar pădurea se făcea tot mai deasă. Umbla de mult timp, atât de mult încât uitase și de ce pornise în această călătorie. Cu greu își mai aducea aminte că la început erau o mulțime de lucruri care îl entuziazmau, dar nu mai știa care erau acele lucruri, tot ce simțea acum era o oboseală teribilă. Ar fi vrut să se oprească și să doarmă, dar era în mijlocul unei păduri și frigul îi grăbi pasul. Când își pierdu speranța că o să găsească un adăpost aproape se ciocnii de un gard viu. Din cauza luminii precare nu văzu că drumul o cotește pe lângă zidul verde. Bijbâii un timp până când găsi o intrare într-o grădină mare cu un gazon frumos și îngrijit, care contrasta cu pădurea sălbatică pe care abia o părăsise. Aleile din grădină erau pietruite iar pe margine se găseau tufe de trandafiri albi. Nici o altă floare în afară de acești, ireal de albi, trandafiri nu se mai gasea în grădină. Zidurile casei erau construite din pietre de râu, albe, imbinate cu mortar, ca la fortărețele medievale și, deși păreau foarte vechi, erau curate și îngrijite.

Read Full Post »

Verbe existențiale

S-a oprit ploaia, dar soarele își ascunde fața de iulie în spatele norilor, lăsând locul unei brize reci, pe care ți-ai dori-o mai degrabă în noiembrie decât în mijlocul verii. În fapt, anul acesta solstițiul de vară a venit la pachet cu cea mai răcoroasă zi de vară din ultima jumatate de secol, ceea ce pare paradoxal pe fondul discuțiilor legate de încălzirea globală. Mai privesc odată cerul inourat și mă întorc la gândurile mele legate de verbele existențiale.

Într-o primă fază, am gândit că sunt patru verbe care definesc tipologii de oameni. Primul verb, a arăta, definește acele persoane pentru care imaginea fizică, dar și socială este cea care le guvernează existența. Practic, sunt acele persoane care există pentru a arăta bine. Al doilea verb, a avea, definește acele persoane care se identifică cu acumulările lor materiale. Sunt cei care încep orice discuție cu ”eu am”. Al treilea verb, a cunoaște, se referă la curioșii care vor să știe tot. Sunt cei care citesc mii de pagini pe an și devorează toate documentarele de National Geografic sau alte posturi asemănătoare. Și ultimul verb, a controla, îi reprezintă pe acei oameni care își construiesc existența controlându-i pe ceilalți.

Read Full Post »

Omul cu ochii închiși

Era un vânticel abia născut, cel mai probabil din schimbările climatice din ultima vreme. La nașterea lui asistase și Boreus, cel mai bătrân vânt, care îi spuse să nu fie supărat că celelalte vânturi nu veniseră.

– Așa sunt ele, spuse Boreus, pline de importanța misiunii lor planetare. Au uitat timpurile când erau la rândul lor abia născute din tumultul atmosferic. Sau poate s-au săturat de prea multele vânturi efemere, ce s-au nascut și au murit în același an, creând doar probleme vânturilor bătrâne, dereglându-le mersul și firea. Dar tu nu ești efemer, iar nașterea ta are ceva special, pe care eu, ca cel dintâi dintre vânturi l-am sesizat. Ești blând și cald precum Zefirul, dar nu bati doar primavara dinspre apus, jucăuș precum Austrul, dar nu așa uscat ca el. Am să-ți zic Salin.

Read Full Post »