In sfarsit acasa. Sunt atat de obosit ca imi vine sa iau un taxi care sa ma duca pana in bucatarie sa-mi fac un ceai. Incerc sa citesc ceva, dar in ultima vreme nimic nu ma mai multumeste, motiv pentru care Soljenitin mi se pare fad si plictisitor. Pana la urma ma mobilizez si merg in bucatrie unde pun de ceai. Cand ma intorc in sufragerie pasesc, din nou, intr-o alta lume, doar ca de data asta e ceva frumos, un colt de gradina plina cu flori si o bancuta de lemn la umbra unui tei, pe care statea o femeie extraordinar de frumoasa dar cu o privire rece, severa. Probabil, din anumite motive oedipiene asociez tot timpul in mintea mea ochilor reci si severi si o nuanta tampa.
– Buna Alin, imi spuse ea, eu sunt un inger si am venit sa vorbim.