Feeds:
Articole
Comentarii

(…)A doua zi era duminică, așa că nu aveau școală. După masă, Andi și Alina au pornit într-o plimbare prin pădure ca să poată vorbi în liniște. Ziua se anunță superbă, iar pădurea se deschidea în fața lor ca o carte frumoasă ce abia așteaptă să fie descoperită. Mergeau către un loc favorit al lor, într-o poiană nu foarte mare în care creșteau tufe de zmeură.

– Ce te frământă pe tine de căteva săptămâni, Alina?

– Pe mine? Nu mă frământă nimic.

– Sunt convins, totuși, că ai ceva pe suflet. Ce te deranjează, nu vrei, mai bine, să-mi spui? Aseară după masă, în timp ce discutam în salon, am văzut că la un anume subiect ai devenit mai atentă.

– Nu știu la ce te referi.

– Mă refer la căsătoria noastră.

– Dragul meu, știi că nu vreau să te forțez cu nimic, când o să te hotărăști să ne căsătorim, atunci o s-o facem.

– Există mai multe forme de forțare, dar nu vrea să vorbim despre asta acum. Să știi că m-am hotărât să ne căsătorim peste două săptămâni, după negocieri. Cred că după negocieri o să ne putem căsătorii în liniște.

Citește în continuare »

Eden

Sorbi ultima înghițitură de vodcă cu cola din pahar, înainte să scoată rufele din mașina de spălat așa cum făcea în fiecare sâmbătă. Se simțea un pic ciudat singur în apartament. Se făceau deja 2 săptămâni de când băiatul lui plecase să studieze Automatica la o universitate din State.

După ce întinse cu grijă rufele pe uscătorul de pe balcon duse ligheanul de plastic pe cosul de rufe din baie, acolo unde îi era locul. După ce termină de aranjat lucrurile se spălă pe mâini și în timp ce se ștergea pe față se privi în oglindă. Adam B. era un bărbat de 53 de ani, dar căruia cu greu îi dădeai 40.  Atletic, se străduia să-și facă exercițiile fizice de două ori pe săptămână și mergea pe jos ori de câte ori avea ocazia. Doar câteva riduri pe la colțul ochilor și al gurii, precum și părul ce începea să se argintească îi trădau vârsta reală.

După ce termină de făcut curat și în baie se duse pe balcon să deschidă geamurile. De afară răsunau glasurile cristaline ale copiilor ce se jucau în părculețul din fața blocului. Fusese o primă săptămână din octombrie, extrem de frumoasă și caldă, iar lui îi plăcea în mod deosebit toamna.

Citește în continuare »

Castelul Negru

Adal se mai uită odată la zidurile negre ale castelului, parcă încercând să se convingă că asta are cu adevărat de făcut. Privi și în direcția opusă, acolo unde drumul șerpuia către orizont ca o invitație. Oftă adânc privind descumpănit în jur. Oare ce căuta aici? Mda, ea l-a adus aici, scoțându-l din întunericul în care se retrăsese. Crina, un nume obisnuit dar care pentru el avea o rezonanță aparte. Era înaltă, cu ochi căprui și părul roșu, frumusețea ei venea în primul rând din blândețea vocii și disticția comportamentului. Nu îl căutase pe el în mod special, dar când se întâlniră au știut de la început că o legătură specială se crease între ei. De fapt, ea căuta ajutor, dar, pentru că era nemaipomenit de sfioasă nu îi spuse niciodată ce dorește, așa că pentru Adal era încă un mister cum anume ar fi putut să o ajute. Dar chemarea ei a fost singura pe care nu a mai putut să o ignore. Se izolase în întuneric pentru că așa dorise, nu mai vroia să știe nimic despre nimeni, dar pe ea nu a putut să nu o bage în seamă. În primul rând pentru că suferința ei era reală, ca și regretele. Nu era nimic fals în ea și asta îl miră, pentru că de mult timp nu mai văzuse pe cineva atât de curat. Așa că a urmat-o până la acest castel mare și urât, cu ziduri curate și îngrijite, dar care emanau o aură de minciună și răutate.

Citește în continuare »

Upanișada Lunii

I se făcuse frig, ceea ce ar fi părut un pic ciudat cu o săptămână înainte, atunci când temperaturile erau ridicate chiar și în timpul nopții. Între timp, acestea scăzuseră cu aproape 20 de grade în câteva zile și mult așteptata ploaie răcorii în sfârșit arșița verii. Dar se însera și lui i se făcuse frig, iar pădurea se făcea tot mai deasă. Umbla de mult timp, atât de mult încât uitase și de ce pornise în această călătorie. Cu greu își mai aducea aminte că la început erau o mulțime de lucruri care îl entuziazmau, dar nu mai știa care erau acele lucruri, tot ce simțea acum era o oboseală teribilă. Ar fi vrut să se oprească și să doarmă, dar era în mijlocul unei păduri și frigul îi grăbi pasul. Când își pierdu speranța că o să găsească un adăpost aproape se ciocnii de un gard viu. Din cauza luminii precare nu văzu că drumul o cotește pe lângă zidul verde. Bijbâii un timp până când găsi o intrare într-o grădină mare cu un gazon frumos și îngrijit, care contrasta cu pădurea sălbatică pe care abia o părăsise. Aleile din grădină erau pietruite iar pe margine se găseau tufe de trandafiri albi. Nici o altă floare în afară de acești, ireal de albi, trandafiri nu se mai gasea în grădină. Zidurile casei erau construite din pietre de râu, albe, imbinate cu mortar, ca la fortărețele medievale și, deși păreau foarte vechi, erau curate și îngrijite.

Citește în continuare »

Verbe existențiale

S-a oprit ploaia, dar soarele își ascunde fața de iulie în spatele norilor, lăsând locul unei brize reci, pe care ți-ai dori-o mai degrabă în noiembrie decât în mijlocul verii. În fapt, anul acesta solstițiul de vară a venit la pachet cu cea mai răcoroasă zi de vară din ultima jumatate de secol, ceea ce pare paradoxal pe fondul discuțiilor legate de încălzirea globală. Mai privesc odată cerul inourat și mă întorc la gândurile mele legate de verbele existențiale.

Într-o primă fază, am gândit că sunt patru verbe care definesc tipologii de oameni. Primul verb, a arăta, definește acele persoane pentru care imaginea fizică, dar și socială este cea care le guvernează existența. Practic, sunt acele persoane care există pentru a arăta bine. Al doilea verb, a avea, definește acele persoane care se identifică cu acumulările lor materiale. Sunt cei care încep orice discuție cu ”eu am”. Al treilea verb, a cunoaște, se referă la curioșii care vor să știe tot. Sunt cei care citesc mii de pagini pe an și devorează toate documentarele de National Geografic sau alte posturi asemănătoare. Și ultimul verb, a controla, îi reprezintă pe acei oameni care își construiesc existența controlându-i pe ceilalți.

Citește în continuare »

Omul cu ochii închiși

Era un vânticel abia născut, cel mai probabil din schimbările climatice din ultima vreme. La nașterea lui asistase și Boreus, cel mai bătrân vânt, care îi spuse să nu fie supărat că celelalte vânturi nu veniseră.

– Așa sunt ele, spuse Boreus, pline de importanța misiunii lor planetare. Au uitat timpurile când erau la rândul lor abia născute din tumultul atmosferic. Sau poate s-au săturat de prea multele vânturi efemere, ce s-au nascut și au murit în același an, creând doar probleme vânturilor bătrâne, dereglându-le mersul și firea. Dar tu nu ești efemer, iar nașterea ta are ceva special, pe care eu, ca cel dintâi dintre vânturi l-am sesizat. Ești blând și cald precum Zefirul, dar nu bati doar primavara dinspre apus, jucăuș precum Austrul, dar nu așa uscat ca el. Am să-ți zic Salin.

Citește în continuare »

Odată cu terminarea alegerilor nu s-au terminat și prostiile debitate de mulți participanți la manifestațiile din această toamnă. Unul dintre exaltați este Lucian Mândruță, care de când nu mai lucrează la mogulul Voiculescu și-a descoperit vocația mesianică și încearcă să salveze poporul. Astfel, într-o emisiune televizată, făcea următoarele afirmații: ”Cred cu tărie că stânga este o sumă de minciuni spusă leneșilor și neisprăviților pentru ca alții să se îmbogățească”, ” Leneșii și neisprăviții sunt cei care se agață de stânga pentru a li se da și lor ceva. Eu nu cred că trebuie să li se dea de la cei care muncesc. Nu avem de ce să dam nimic în țara asta pentru că nu suntem în fața bisericii cu mâna întinsă.” și ” Există și oameni de stânga care muncesc. Chestia este că nu i-am întâlnit. Stânga este organizarea milei. Stânga este mâna întinsă. Despre asta este vorba.”

Citește în continuare »