E un mall aglomerat, sau poate doar acum că e vineri seara și sunt mulți copii cu părinții lor la noul loc de joacă unde se sărbătoresc vreo câteva zile de naștere. Din același motiv sunt și eu aici, Albert se joacă deja cu orice copil care nu face parte din grupul lui. Cer un ceai de plante și sorb o înghițitură din băutura caldă. La o altă masă stă un cuplu. Ea este gravidă, cu al doilea copil, primul face parte din grupul lui Albert, prin urmare nu-l știu, pentru că nu se joacă cu el. El se uită pe telefon, ea îl întreabă ceva, probabil dacă vrea să mănânce, el aprobă, sau ceva asemănător, ea îi pune o felie de pizza pe o farfurie, el îi mulțumește. La un moment dat ea vede o scamă pe sacoul lui și o înlătură cu un gest grijuliu, el nu-și ridică ochii din telefon. Totul este perfect, așa cum ar trebui să fie un cuplu, toate gesturile și în general toată imaginea se potrivește cu locul și cu statutul celor doi. Atunci de ce mi se pare că nimic din ce văd în cei doi nu este în regulă? Poate pentru că în nici unul nu există nici cea mai mică umbră de căldură, nici măcar când vorbesc cu copilul deja născut. Au ochii goi, lipsiți de viața. Când se uită unul la celălalt sunt atenți, au grijă să dea impresia partenerului, dar și celorlalți că totul este perfect între ei. Dar e mai mult interes în ochii lui pentru telefonul din mână decât pentru soția însărcinată cu al doilea copil al lui, cel mai probabil, iar ea……..n-am nici cea mai mică idee dacă o mai interesează ceva, orice, în afară dorinței de a salva aparențele, de a da în jur impresia că sunt un cuplu perfect.
Alin Beta 