Feeds:
Articole
Comentarii

Posts Tagged ‘democratie’

Fusese un zbor lung si obositor peste ocean, așa că eram dărâmat. Următorul avion era abia peste 5 ore și deși dormisem in primul avion mă simțeam rupt de oboseală. Aveam mare nevoie de o cafea tare, așa că mă uitam după o cafenea în terminalul aeroportului din X, unde făceam escală către către casă. Am găsit cafeneaua destul de repede și era surprinzător de liberă. In timp ce sorbeam fericit din băutura amară si aromată care mă readucea incet la viață, am început să mă uit în jur, după cum îmi era obiceiul, observând oamenii din cafenea. Nu erau prea multe persoane in local, doi tinerei ce pareau in luna de miere, și un bătrân ce părea absorbit in studierea unui album. Dădea încet paginile și ochii i se umpleau de o lumina atunci cand privea pozele. Pentru că sunt foarte curios din fire, am incercat sa văd despre ce era albumul și după oarecari eforturi am reușit să citesc coperta: BELATERRA – ghid turistic ilustrat. Hmmm, îmi suna foarte cunoscută această țară, știu sigur că mai auzisem de ea. Între timp, domnul în vărstă a realizat că mă uit insistent la el și mi-a zâmbit, eu l-am salutat iar el m-a invitat la el la masă. Am acceptat bucuros, pentru că nimic nu face să treacă mai repede timpul decât o conversație plină de spirit.

  • Bună, numele meu este Mike

(mai mult…)

Anunțuri

Read Full Post »