Adal se mai uită odată la zidurile negre ale castelului, parcă încercând să se convingă că asta are cu adevărat de făcut. Privi și în direcția opusă, acolo unde drumul șerpuia către orizont ca o invitație. Oftă adânc privind descumpănit în jur. Oare ce căuta aici? Mda, ea l-a adus aici, scoțându-l din întunericul în care se retrăsese. Crina, un nume obisnuit dar care pentru el avea o rezonanță aparte. Era înaltă, cu ochi căprui și părul roșu, frumusețea ei venea în primul rând din blândețea vocii și disticția comportamentului. Nu îl căutase pe el în mod special, dar când se întâlniră au știut de la început că o legătură specială se crease între ei. De fapt, ea căuta ajutor, dar, pentru că era nemaipomenit de sfioasă nu îi spuse niciodată ce dorește, așa că pentru Adal era încă un mister cum anume ar fi putut să o ajute. Dar chemarea ei a fost singura pe care nu a mai putut să o ignore. Se izolase în întuneric pentru că așa dorise, nu mai vroia să știe nimic despre nimeni, dar pe ea nu a putut să nu o bage în seamă. În primul rând pentru că suferința ei era reală, ca și regretele. Nu era nimic fals în ea și asta îl miră, pentru că de mult timp nu mai văzuse pe cineva atât de curat. Așa că a urmat-o până la acest castel mare și urât, cu ziduri curate și îngrijite, dar care emanau o aură de minciună și răutate.
Alin Beta 