Tartar

Avionul depăsise de mult plafonul norilor, când Andreea iși băgă în urechi căștile și selectă muzica favorită de la dispozitivul din avion. Voia să lase muzica să-i inunde creierul și s-o facă să uite…. tot. În primul rând să-l uite pe el, boul boilor!!!!! Aaaahhh!! Îi venea să urle de nervi. De ce a fost atât de proastă și a crezut toate vorbele frumoase pe care i le-a zis …….

Andreea era o tânără de 24 de ani, frumușică și deosebit de inteligentă. Îi plăcea să se laude cu IQ-ul ei, care se apropia de 140 și spunea tot timpul că cea mai bună parte a ei este creierul. Și se îndrăgostise ca o proastă de Dahn, un tânăr de 28 de ani, vorbăreț și ingâmfat. Știa de la început că e un mincinos, dar cumva nu s-a putut abține și a căzut în plasa vorbelor lui dulci, chiar dacă se lăsase greu, foarte greu. Abia după o jumătate de an a cedat stăruințelor lui și au ieșit pentru prima dată la un film, dar după această primă întâlnire lucrurile s-au precipitat și în două luni se afla deja într-o relație cu un om pe care nu se putea abține sa-l iubească, în ciuda faptului că avea un caracter mizerabil. Își întrerupse șirul gândurilor pentru că realiză că fratele ei o întrebase ceva.

– Da, ce e?

– Cât a zis tati că stăm în România?

– 2 săptămâni, că atâta are concediu.

– Aha, bine, merci!

Read Full Post »

Purgatoriu

 

 

George se trezi ca de obicei primul și se indreptă adormit către baie. O privi în treacăt pe Crina cum doarme, pe spate ca să nu-și strice coafura. După ce-și făcu nevoile se spălă pe fața, privindu-se îndelung în oglindă. Îi plăcea ce vedea, chiar daca avea un început de chelie și burta îi venea tot mai insistentă peste cureaua pantalonilor. Se considera un bărbat adevărat, deși îl enerva un pic faptul că era cam mic de înălțime. Din punctul ăsta de vedere Crina nu înțelegea niciodată cât de frustrant era pentru el când purta tocuri, pentru că atunci difernța de înălțime dintre ei era și mai evidentă. De parcă asta era singura problem pe care ea nu o înțelegea. Îi veni în minte chipul somnoros și își dădu seama că a zăbovit prea mult în baie.

– Mai stai mult în baie, hai odată ce te mocăiești atât. Știi că la 8 trebuie să fiu la birou.

– Gata, gata, aproape am terminat, spuse el, ștergându-se în grabă pe ochi.

Iar e indispusă, gândi el, în timp ce făcea cafeaua, pe care o bău în grabă aproape fierbinte. Își îndesa burta în pantaloni, îmbrăcă repede și cămașă călcată cu grijă de Crina și când era aproape gata îi strigă prin ușa de la baie:

Read Full Post »

Omul Bufniță – Partea a doua

 

– Și atunci ai intrat în cetate, îl întrebă Judecătorul?

– Nu, pentru că am crezut că nu am văzut bine. Așa cum v-am spus, oamenii din această cetate nu au nici un fel de chip pentru mine, sunt toți niște umbre fără nici un fel de formă. După incidentul cu Pisica de la poarta cetății am petrecut multe ore căutând vreo diferență între umbrele din cetate, dar nu am reușit să găsesc nici una. Știu că poate lumea are impresia că o Oaie, de exemplu, e doar un animal care merge in turmă, fără nici un fel de personalitate, dar nu este așa. Oile se ajută între ele și își protejează mieii cu îndîrjire, iar această grijă le individualizează într-un anume mod. Sau se poate crede că Găinile sunt la fel, sau Șobolanii, dar nu este așa. Deși par prostuțe, de fapt găinile iubesc foarte tare mărgelele așa că fiecare dintre ele se împopoțonează în moduri diferite și cotcodăcesc vesele de fiecare dată când fac ceva. Iar Șobolanii, oricît de respingători ar fi, diferă între ei prin gunoiul din care își extrag de obicei banii. Dar umbrele din acest oraș nu prețuiesc nimic, sau, mai bine zis, nimic atât de mult încât să se poată deosebii între ele. Nu sunt interesate de copii, au bani, pentru că în jurul cetății mișună de Șobolani, dar nu Umbrele sunt cele care au făcut banii. Au mărgele pe ele, dar nu au vreo semnificație aparte…

Read Full Post »

Căsătoria…(fragment din Misterioasa Călătorie)

(…)A doua zi era duminică, așa că nu aveau școală. După masă, Andi și Alina au pornit într-o plimbare prin pădure ca să poată vorbi în liniște. Ziua se anunță superbă, iar pădurea se deschidea în fața lor ca o carte frumoasă ce abia așteaptă să fie descoperită. Mergeau către un loc favorit al lor, într-o poiană nu foarte mare în care creșteau tufe de zmeură.

– Ce te frământă pe tine de căteva săptămâni, Alina?

– Pe mine? Nu mă frământă nimic.

– Sunt convins, totuși, că ai ceva pe suflet. Ce te deranjează, nu vrei, mai bine, să-mi spui? Aseară după masă, în timp ce discutam în salon, am văzut că la un anume subiect ai devenit mai atentă.

– Nu știu la ce te referi.

– Mă refer la căsătoria noastră.

– Dragul meu, știi că nu vreau să te forțez cu nimic, când o să te hotărăști să ne căsătorim, atunci o s-o facem.

– Există mai multe forme de forțare, dar nu vrea să vorbim despre asta acum. Să știi că m-am hotărât să ne căsătorim peste două săptămâni, după negocieri. Cred că după negocieri o să ne putem căsătorii în liniște.

Read Full Post »

Eden

Sorbi ultima înghițitură de vodcă cu cola din pahar, înainte să scoată rufele din mașina de spălat așa cum făcea în fiecare sâmbătă. Se simțea un pic ciudat singur în apartament. Se făceau deja 2 săptămâni de când băiatul lui plecase să studieze Automatica la o universitate din State.

După ce întinse cu grijă rufele pe uscătorul de pe balcon duse ligheanul de plastic pe cosul de rufe din baie, acolo unde îi era locul. După ce termină de aranjat lucrurile se spălă pe mâini și în timp ce se ștergea pe față se privi în oglindă. Adam B. era un bărbat de 53 de ani, dar căruia cu greu îi dădeai 40.  Atletic, se străduia să-și facă exercițiile fizice de două ori pe săptămână și mergea pe jos ori de câte ori avea ocazia. Doar câteva riduri pe la colțul ochilor și al gurii, precum și părul ce începea să se argintească îi trădau vârsta reală.

După ce termină de făcut curat și în baie se duse pe balcon să deschidă geamurile. De afară răsunau glasurile cristaline ale copiilor ce se jucau în părculețul din fața blocului. Fusese o primă săptămână din octombrie, extrem de frumoasă și caldă, iar lui îi plăcea în mod deosebit toamna.

Read Full Post »

Upanișada Lunii

I se făcuse frig, ceea ce ar fi părut un pic ciudat cu o săptămână înainte, atunci când temperaturile erau ridicate chiar și în timpul nopții. Între timp, acestea scăzuseră cu aproape 20 de grade în câteva zile și mult așteptata ploaie răcorii în sfârșit arșița verii. Dar se însera și lui i se făcuse frig, iar pădurea se făcea tot mai deasă. Umbla de mult timp, atât de mult încât uitase și de ce pornise în această călătorie. Cu greu își mai aducea aminte că la început erau o mulțime de lucruri care îl entuziazmau, dar nu mai știa care erau acele lucruri, tot ce simțea acum era o oboseală teribilă. Ar fi vrut să se oprească și să doarmă, dar era în mijlocul unei păduri și frigul îi grăbi pasul. Când își pierdu speranța că o să găsească un adăpost aproape se ciocnii de un gard viu. Din cauza luminii precare nu văzu că drumul o cotește pe lângă zidul verde. Bijbâii un timp până când găsi o intrare într-o grădină mare cu un gazon frumos și îngrijit, care contrasta cu pădurea sălbatică pe care abia o părăsise. Aleile din grădină erau pietruite iar pe margine se găseau tufe de trandafiri albi. Nici o altă floare în afară de acești, ireal de albi, trandafiri nu se mai gasea în grădină. Zidurile casei erau construite din pietre de râu, albe, imbinate cu mortar, ca la fortărețele medievale și, deși păreau foarte vechi, erau curate și îngrijite.

Read Full Post »

Stăpânul ploii

”Ar fi frumos aici dacă nu ar ploua atât”, asta gândeam în timp ce priveam pădurea înverzită. Nu știu cum am ajuns aici, sau de ce, dar părea exact locul în care trebuia să fiu, așa că nu îmi fac prea multe griji. Dar plouă, o ploaie măruntă și caldă de primăvară ce se mai întrerupe din când în când, dar fără ca norii să se risipească. Privesc cerul cenușiu în timp ce picăturile îmi cad pe față. Încotro merg? N-am nici cea mai mică idee. Copacii fac loc unui luminiș. Acolo văd un copil ce plânge. Îmi e tare cunoscut copilul dar nu știu exact unde l-am mai întâlnit.

Read Full Post »

Călătoria eternă

–          Cum te cheamă?

Deschise ochii și primul lucru pe care îl zări fu ochii ei triști. Era frumoasa, dar tristețea ei avea ceva aparte.  Închise ochi la loc fără să-i răspundă. Nu-i plăcea tristețea din ochii ei, părea una resemnată, nu-i plăceau oamenii resemnați.

–          Bine, daca nu vrei să răspunzi nu-i nimic, doar că ți-am auzit plânsul. Nu vreau să te deranjez.

–          Plânsul? Dar eu nu plâng.

–          Ba da, plângi, doar că nu-ți curg lacrimi.

Se apropie de el și îi atinse obrazul. El tresări. Nu mai simțise niciodată o asemenea atingere. Era atât de multă căldură în palma ei. Deschise ochii și o privi din nou. Când privirile li se intersectară fu rândul ei să tresare. Se dădu un pas în spate.

Read Full Post »

Aripile

Sunt frant. Aș vrea să dorm, dar partea neplăcută a faptului că posed o minte este faptul că ea gândește. Și de cele mai multe ori gândește ce vrea ea. Iar acum se gândește la zborul unei păsări. Esențial pentru acest zbor sunt aripile. Amândouă, pentru că nici o pasăre nu poate zbura cu o singură aripă. Dar ați privit vreodată aripile unei păsări? Dacă sunteți atenți ve-ți vedea că ele nu sunt nici egale, nici neapărat simetrice, dar sunt așa cum trebuie pentru a asigura păsării un zbor frumos.

Read Full Post »

Frigul

S-a mai sfârșit o zi. Azi a plouat mult, peste tot. Mi-e frig, îmi pun un pahar de coniac și dau drumul la centrală. În casă se încălzește repede, dar tot mi-e frig. Intru în baie și fac un duș. Las apa fierbinte să-mi încălzească corpul. Baia se umple de aburi, dar tot nu-mi vine să ies. Nu înțeleg de ce îmi este atât de frig. E un frig familiar. De unde îl știu?

Ies din baie și-mi fac un ceai fierbinte, deși știu că frigul acesta nu are nici o legătură cu vreo răceală. Offf, azi a plouat mult, peste tot, în diferite moduri. Afară a plouat cu stropi mari, de primăvară. O ploaie pe care natura a așteptat-o. Dar a mai fost o ploaie, una măruntă, rece.

Read Full Post »