(…)A doua zi era duminică, așa că nu aveau școală. După masă, Andi și Alina au pornit într-o plimbare prin pădure ca să poată vorbi în liniște. Ziua se anunță superbă, iar pădurea se deschidea în fața lor ca o carte frumoasă ce abia așteaptă să fie descoperită. Mergeau către un loc favorit al lor, într-o poiană nu foarte mare în care creșteau tufe de zmeură.
– Ce te frământă pe tine de căteva săptămâni, Alina?
– Pe mine? Nu mă frământă nimic.
– Sunt convins, totuși, că ai ceva pe suflet. Ce te deranjează, nu vrei, mai bine, să-mi spui? Aseară după masă, în timp ce discutam în salon, am văzut că la un anume subiect ai devenit mai atentă.
– Nu știu la ce te referi.
– Mă refer la căsătoria noastră.
– Dragul meu, știi că nu vreau să te forțez cu nimic, când o să te hotărăști să ne căsătorim, atunci o s-o facem.
– Există mai multe forme de forțare, dar nu vrea să vorbim despre asta acum. Să știi că m-am hotărât să ne căsătorim peste două săptămâni, după negocieri. Cred că după negocieri o să ne putem căsătorii în liniște.
– Dar nu e periculos pentru tine să fii la mijloc în aceste negocieri?
– Deocamdată nu este, dar cine știe cum o să evolueze lucrurile. Revenind la problema noastră, tu de ce vrei să ne căsătorim? Nu îti este bine cu mine așa?
– Nu este vorba că nu-mi este bine cu tine, dar tot orașul vorbește despre noi, nu că ar conta…
– Dar contează. Ceri această legalizare a relației noastre ca o dovadă a dragostei pe care ți-o port, nu-i așa?
– Oarecum.
– Dar faptul că ceri dovezi de dragoste arată că există o oarecare neîncredere între noi și nu cred că am făcut ceva pentru ca tu să nu ai încredere în mine sau în sentimentele mele față de tine.
– Nu e vorba că nu am încredere în tine, dar m-aș simți eu mult mai bine dacă am face asta.
– O să facem și asta, dar există o problemă mai gravă. Din câte am putut eu să văd în jurul meu, căsătoria este cea care ucide dragostea într-un cuplu. Ce rămâne în urma ei? Câteodată respect, iar câteodată frustrare. Dacă rămâne respect, cuplul va forma o familie reușită, dar lipsită de orice urmă de pasiune interioară, din această cauză, aceste tipuri de familii sunt foarte vulnerabile la formele de pasiune exterioară, adică pot favoriza apariția amantelor sau amanților. Dacă rămâne frustrare, relația fie se destramă, fie degenerează în ceva urât. În final, toți suntem supuși puterii obișnuinței și cu greu ne putem desprinde unii de alții chiar și atunci când nimic nu ne mai leagă, ceea ce face ca lucrurile să nu fie foarte plăcute la despărțiri.
– Nu înțeleg de ce trebuie să teoretizezi totul. Poate nu o să fie așa. Poate relația noastră va deveni mai frumoasă după aceea și vom putea face un copil în siguranța oferită de familie.
– Teoretizez tocmai pentru a afla ce este greșit și să încerc să nu fac la fel. O relație este într-adevăr ceva mult prea complex pentru a putea fii prins ăntr-o schemă, dar există niște linii pe care le urmează cu aproximație toate cuplurile. Sper doar să nu facem aceleași greșeli. Există în codul genetic al femeii nevoia de siguranță, de stabilitate și asta o face de multe ori să-și ignore sentimentele sau rațiunea pentru a-și asigura această siguranță. Există, evident, o greșeală și în ceea ce fac eu, dar nu-mi dau seama ce. Poate că refuz să-mi asum prea multe responsabilități, numai că acestea intră în contradicție cu datoria pe care o am față de mine însumi și față de propriul meu destin. În ce privește siguranța oferită de familie copilului, cred că este de mult un mit. Societățile moderne au înțeles asta încercând să ia de pe umerii părinților responsabilitatea creșterii copiilor prin impunerea unor comportamente tipizate. Astfel asociațiile de protecție a minorilor s-au transformat în niște sperietori pentru părinții care nu sunt cuminți. Dar aceste lucruri slăbesc legăturile afective dintre copii și părinți, ducând mai târziu la îndepărtarea unora față de ceilalți.
– Nu înțeleg mare lucru din ce-mi spui și nu știu ce legătură are asta cu căsătoria noastră. Dacă nu vrei să ne căsătorim mai bine spune-mi în față!
– Așa cum ți-am spus, o să ne căsătorim peste două săptămâni. Tot ce încercam să-ți spun era că asta nu o să ne rezolve problema.
– Care problemă?
– Deci, în afara căsătoriei, nu ți se pare că am avea nici o problemă?
– Păi, mai este ceva?
– O să vedem cum o să evolueze lucrurile după căsătorie, dar dacă asta te face fericită eu sunt bucuros să ne căsătorim.
Alina se liniști brusc după această discuție și redeveni veselă și încântătoare, dar Andi era în continuare îngrijorat. Relația lor nu mai era ca la început, dispăruse vraja inițială și ar fi făcut orice ca s-o regăsească. Înainte făceau bucuroși totul împreună, doar bucurându-se că sunt laolaltă, dar acum apăruseră mici supărări și când unul dintre ei nu spăla cum trebuie vasele. Ținea în continuare la Alina și nu își dorea alături pe nimeni in afară de ea, dar ar fi vrut să-i arate mai multe, s-o facă să înțeleagă că viața fiecăruia înseamnă mai mult decât perpetuarea speciei sau o poziție bună în societate. Dar, din păcate, de fiecare dată când încerca să-i vorbească despre călătoria pe care o are de făcut, aceasta se speria și începea să plângă că o s-o părăsească. Dacă ar fi putu s-o facă să înțeleagă că și ea este parte din drumul pe care îl are de făcut și că de acum înainte nu o mai poate părăsi, orice s-ar întâmpla, poate s-ar mai liniști, dar câteodată, Alina dădea dovadă de opacitate în gândire, lucru care îl cam speria. Era foarte inteligentă și, pentru o femeie, avea o anumită deschidere pentru raționamentele matematice, dar cu toate astea părea că-i lipsește în totalitate spiritul de aventură. O speria orice schimbare și părea foarte mulțumită cu situația în care se afla.
Gândurile acestea îl făcură să descopere ce frumos îi stătea Alinei printre flori. Aceasta simți privirea lui Andi și se apropie de el. Îl sărută lung, cu patimă. Mâinile lui o dezbrăcară încet, iar hainele lui păreau că se desprind singure de pe el. Fără să le pese că pot fi văzuți de cineva făcură dragoste ca-n prima zi. Ore în șir au vibrat laolaltă cu natura, s-au odihnit și au luat-o de la capăt. Seara îi găsi îmbrățișați goi pe pătura așezată în mijlocul florilor și a ierbii înalte din poieniță. Se îmbrăcară în liniște și porniră către oraș.
Andi observă că de fiecare dată când sunt mai puternic legați, devin mai tăcuți, poate pentru că nu mai este nimic de spus. În acele momente cunosc tot ce este de cunoscut. (…)
Lasă un comentariu