Am găsit aici: http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/inspaimintatorul-invatamint-de-azi-text-scris-de-profesorul-dan-ungureanu-44269.html o trimitere foarte interesantă la o opinie pertinentă a unui profesor universitar cu care sunt în totalitate de acord, dar care cred că acoperă doar o parte a realităţii. Îndiscutabil modul în care s-a ajuns şi în care se doreşte să se predea în învăţământul preuniversitar, acea gogoriţă cu construirea de competenţe în dauna cunoştinţelor, este falimentar pentru orice demers de intelectualizare a copiilor. Sunt şi lucruri bune în noile tendinţe de reformare a învăţământului, de exemplu învăţarea centrată pe elev, dar pentru a putea fi implementată trebuiesc regândite toate programele şcolare şi o rearanjare a modului în care se înţelege învăţământ, deoarece nu poţi lucra cvu grupe de elevi într-o clasă cu 30 de copii.
Nu vreau să insist pe noua lege a învăţământului, pe care o consider o imbecilitate izvorâtă din orgoliile unor oameni mediocrii care doresc să rămână în istorie pentru ceva. Dacă acest program va fi implementat generaţii întregi de copii vor coborâ intelectual sub pragul oligofreniei, iar toţi cei implicaţi în acest demers, Mivlea, Băsescu, Funeriu şi ceilalţi trepăduşi mai mici, ar trebui să plătească penal.
Asta nu înseamnă că sistemul nu trebuie reformat, dar adevărata reformă trebuie să plece de la baza materială. Anume toate şcolile trebuie dotate cu suficiente săli de curs astfel încât să se facă ore doar dimineaţa. Ideal ar fi ca la nivel naţional orele să se desfăşoare între orele 8 – 16, indiferent de vârsta copiilor. Acest lucru este posibil, doar dacă toate şcolile sunt dotate cu săli de sport, cantine, săli de lectură, curţi spaţioase cu foarte mult spaţiu verde unde să de plimbe elevii, iar pentru şcolile care au şi clase de învăţământ primar, trebuie să existe şi săli de dormit. Acest lucru înseamnă ca toate şcolile să fie transformate în adevărate campusuri şcolare. Recunosc că este foarte dificil. dar nu este nici pe departe imposibil, cel mai uşor ar fi ca transformarea şcolilor în campusuri şcolare să înceapă cu acele şcoli care au cel mai mare număr de copii, iar şcolile generale pot fi comasate cu liceele sau colegiile, deoarece acest lucru reprezintă o tendinţă europeană. Dacă toate investiţiile ar fi îndreptate în această direcţie sunt convins că în cel mult 5 ani s-ar putea rezolva această problemă, iar aceasta ar avea marele avantaj că reprezintă o soluţie oarecum permanentă, adică nu vor mai trebui făcute investiţii masive în infrastructura şcolară în viitor.
Este adevărat că problema infrastructurii va putea rezolva multe probleme, în special cele legate de costuri, dar şi cele legate de nesupravegherea copiilor, fapt care la noi în ţară devine cronic. Pe de altă parte infrastructura nu va rezolva problema educaţiei, care este în scădere în România, aşa cum ne arată toate testele internaţionale făcute în ultima vreme. Aici trebuiesc făcute alte modificări importante, în primul rând la nivelul programelor şcolare, care sunt mult prea tehnice. Dau un singur exemplu, la materia Limba şi Literatura Română sunt predate noţiuni la fel de tehnice ca în facultăţile de Filologie, iar libertatea elevilor în alegerea textelor lipseşte cu desăvârşire. Cred că este evident pentru toată lumea că o astfel de materiei nu îi îndeamnă pe copii să citească.
Un alt lucru foarte important îl reprezintă numărul de ore pe săptămână alocat unei materii, deoarece este imposibil să lucrezi cu copiii, indiferent de materiei dacă ai o singură oră pe săptămână. De la o săptămână la alta copiii vor uita tot ce au învăţat, deoarece nu există o continuitate a procesului instructiv-educativ. O soluţie la această problemă o reprezintă învăţământul modular. Este de preferat să înveţi, de exemplu un singur an din patru biologie, dar să faci asta 4-5 ore pe săptămână, decât să faci patru ani o oră pe săptămână. În plus învăţământul modular permite o flexibilitate mai mare a materiilor, permiţând şi intervenţia elevilor în alegera materiilor pe care doresc să le înveţe, dar este esenţial pentru ca statul să impună un număr minim de module pentru asnumite materii, de exemplu matematica la liceele care nu au profil umanist trebuie să conţină obligatoriu măcar 3 module din 4, cu un număr de 5 ore pe săptămână, iar la profilele umaniste cel puţi 2 module obligatorii, altfel se ajunge în situaţia paradoxală ridicată de profesorul Ilie Pârvu de la Facultatea de Filosofie, care se plângea că cei care ajung la această facultate provin de la secţiile umaniste şi nu au nici cele mai elementare cunoştinţe de matematică, ceea ce este aberant, fiind de notorietate legătura dintre filosofie şi matematică, dar exemplele pot continua şi cu secţiile de istorie sau sociologie.
Evident că mai sunt şi alte lucruri de care trebuie şinut cont atunci când se vorbeşte despre reformarea învăţământului preuniversitar, dar eu consider că aceste trei direcţii sunt fundamentale şi orice tentativă de reformă care nu le conţine pe toate trei nu este de fapt reformă.
În viitorul articol despre învăţământ şi educaţie o să mă refer la universităţi.
vreau sa spun cva despre bacalaureatul la engleza oral:
nu se poate k notele la bacalaureat sa se ia p prezenta la ora sau p cat d „nesimtit ai fost” in timpul orelor……….parca notele la bacalaureat se luau p cat stii atunci cand esti la acea proba!!!!!!!!! nu se poate k o profesoara sa spuna sper sa nu mai am elevi ca astia cu care m-am chinuit tot anul ……….nu se poate asa cva…..in primul rand acel elev nu a primit niciun fel de atentie din partea acelei profesoare iar in al 2-lea rand……park asta era treaba unui profesor…sa invete elevii………….dar se pare k ptr unii este prea mult…..
Dă şi tu exemple cu subiect şi predicat, că altfel….