Aparatul represiv a lui Băsescu

Ştiu că sună apocaliptic, dar mă gândesc să scriu acuma cât mai pot, până când nu o să ni se interzică să ne mai luăm de supremul conducător şi atotputernica lui gaşcă. Semnalele de alarmă trase de foarte mulţi oameni din presă, societate civilă sau diplomaţi străini în legătură cu degradarea situaţiei din România, cu încălcările repetate ale drepturilor omului şi cu abuzurile lui Băsescu în ce priveşte instituţiile statului, pot părea pentru unii retardaţi doar refulările unor invidioşi pe prea bunul preşedinte. Aici se aplică foarte bine proverbul: „dacă un om îţi zice că eşti beat, nu-l bagi în seamă, dacă mai mulţi îţi zic că eşti beat, te duci să te culci”. Este improbabil ca oameni atât de diferiţi, cu interese atât de divergente să se înşele toţi în legătură cu acţiunile (de altfel destul de străvezii) ale lui Băsescu.

Putem să începem cu puternica clasă a procurorilor, cărora fostul procuror Ceauşist a încercat şi a şi reuşit în mare măsură să le şi dea puteri mai mari decât aveau chiar în perioada comunistă. Dacă l-a asta mai adăugăm nişte judecători coruptibili sau şantajabili de către Băsescu, ne aducem aminte de lista judecătorilor cu dosare, de la SRI, obţinem un sistem represiv care funcţionează ceas. Nu pentru judecarea oamenilor indezirabili regimului, nu au ajuns încă l-a controlul total al judecătorilor, deşi miza războiului cu judecătorii aceasta a fost, ci pentru ţinerea în arest preventiv pe perioadă nedeterminată a celor care trebuie să-şi bage minţile în cap. Că sunt abuzuri asta poate să înţeleagă orice prost, pentru că este un abuz să foloseşti judecarea în stare de arest ca o regulă, atunci când ea trebuie să constituie o excepţie. Că oamenii cad la pace cu Băsescu o dovedeşte cazul Marian Iancu, care a fost ţinut în arest până când a semmnat contractul pentru cedarea RAFO Oneşti către oamenii de afaceri ruşi agreaţi de Băsescu (agreaţi deoarece după ce au preluat aceştia RAFO, băsescu a cerut garanţii guvernamentale pentru rafinărie).

Sistemul se completează cu plantarea oamenilor fideli în toate instituţiile de forţă, Parchet, DNA, CSM, Înalta Curte şi mai nou în CCR. Deprofesionalizarea înaltei curţi cu tot felul de politruci, gen Moţoc sau Zegrean este doar un aspect secundar, adevărata problemă o reprezintă aservirea celui mai înalt for din ţară intereselor abjecte ale unui individ sinistru.

Nu se putea face nimic din toate aceste lucruri fără un aparat propagandistic foarte puternic, ce a funcţionat impecabil până când Băsescu pentru a proteja transferul de bogăţie a României către el şi subordonaţii lui, s-a atins de pensiile oamenilor trecând la o naţionalizare a acestui drept de proprietate. Aici aparatul propagandistic, format din oameni diferiţi, unii mediocrii spre prostie gen andrea Pora, Ioana Lupea, Horia Chibuţiu, alţii mai smecheri gen Mircea Marean sau Turcescu, care mai du din când în când iluzia unei dizidenţe şi alţii chiar inteligenţi şi cu o cultură destul de solidă, spre deosebire de ceilalţi, de tipul lui H. R. Patapievici sau Mungiu Pipidi. Modul în care încearcă aceşti indivizi să spoiască tote acţiunile preşedintelui, oricât de abjecte ar fi, prin metode urâte, atacându-i pe toţi cei care gândesc şi scriu ceva rău despre preşedinte îţi aduce aminte de propaganda fascistă.

Cel mai frumos lucru e faptul că în fruntea acestei propagande se găseşte un individ foarte limitat şi ca inteligenţă şi ca cultură, acest Joseph Goebbels a lui Băsescu este nimeni altul decât Radu Moraru. El este cel care se duce să ia cuvântul preşedintelui direct de la sursă aşa cum se vede din pozele prezentate de Antena 3, el este şi cel care răspţndeşte mesajul, ceilalţi râ,ânându-le doar rolul de răspândaci. Toţi aceşti propagandişti ai lui Băsescu au o mare problemă, în ultima vreme tot mai multe voci ale intelectualilor autentici din această ţară dar şi din afară (vezi cazul lui Herta Muller) orbesc împotriva măsurilor şi acţiunilor aberante ale regimului Băsescu, iar propagandişii au o treabă din ce în ce mai grea în încercarea lor disperată de acoperire cu mizerii ale acestora.

Nu cred, încă, în trezirea conştiinţei intelectualităţii acestui popor, dar sper că ce am auzit în ultima vreme să fie semnalul unei reveniri la normalitate, să sperăm că nu va fi prea târziu.