Inspirat de un dialog purtat de curând, ţin să scriu acest articol pentru a lămuri unele aspecte legate de relaţiile dintre oameni şi modul în care se metamorfozează acestea atunci când se întâlnesc cu politica.
În primul rând consider ca cel mai corect mod de a interpreta un om este să-i analizezi faptele şi nu vorbele. Am întâlnit oameni care vorbeau frumos dar făceau numai mizerii şi invers, oameni care vorbeau urât dar făceau numai lucruri bune. Acum bun, rău, urât frumos sunt noţiuni subiective, ce este frumos pentru unul poate să fie urât pentru altul, cu greu găseşti doi oameni care să cadă întru totul de acord asupra aplicabiltăţii acestor noţiuni. Cu toate astea cred că faptele oamenilor pot fi cu uşurinţă interpretate în nişte chei mai puţin subiective, chiar şi atunci când oamenii sunt politicieni, deoarece politicienii sunt oameni care vorbesc mult mai mult decât fac.
De exemplu, consider că este mai puţin de condamnat Băsescu pentru toate derapajele sale de limbaj, gen, muie, ţigancă împuţită etc, cât pentru faptele sale din ultimii 20 de ani. Acelaşi lucru cu Ion Iliescu, este mai puţin dureros acel „măi animalule”, decât proasta gestionare a momentului mineriadelor (nu am dovezi să sfirm mai mult de atât, deşi unele voci spun că a fost mult mai implicat decât s-a spus în versiunea oficială). Deşi este importantă istoria, pentru a nu repeta greşelile făcute în trecut, mult mai importante sunt faptele de astăzi a oamenilor politici şi asupra lor trebuie să ne concentrăm şi noi atenţia, deoarece aceste fapte crează premisele pentru acţiunile viitoare.
Trebuie să fim clari de la început, oamenii politici şi-au asumat rolul de conducători şi odată cu acest rol vin atât privilegii cât şi anumite condiţionări. Un om politic are mult mai puţină viaţă intimă şi libertate de mişcare comparativ cu un om obişnuit, dar este normal să se întâmple aşa atunci când faptele lui influenţează milioane de vieţi. Faptele, nu atât vorbele, deşi în lumea politică uneori vorbele se confundă cu faptele. De exemplu, atunci când Traian Băsescu califica Marea Neagră drept lac rusesc, vorbele lui jigneau nu numai pe Rusia ci şi pe Turcia, prin urmare mare parte din piaţa estică a fost inchisă pentru produsele româneşti. Am câţiva prieteni care aveau afaceri prospere cu Federaţia Rusă şi care în urma acestor declaraţii au pierdut foarte mulţi bani şi oportunităţi de dezvoltare. Acestea sunt vorbe trensformate în fapte, dar care nu pot fi pe deplin înţelese, poate sunt mulţi alţii care au câştigat prin deschiderea (ca să nu zic supunerea) în faţa Statelor Unite. Aceste vorbe ale preşedintelui puteau face parte dintr-o strategie pe termen lung care să ducă la unele avantaje economice pe care noi nu le înţelegem.
Cu atât mai de neînţeles este purtarea preşedintelui de vineri şi sâmbătă, când a ales să plece la inundaţii decât să participe la dineul în cinstea zilei Statelor Unite. Dacă strategia noastră era legată de SUA de ce a ales să aducă o asemenea ofensă Marelui Licurici? Nu insist pe această temă, deoarece cred că a scris mai bine decât o pot face eu, altcineva, dacă vreţi citiţi-l aici http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/diplomatie-sau-inundatii-47471.html. Aşa că nu vorbele lui Băsescu spuse sinistraţilor la inundaţii cred că sunt nocive. În fond oammenii o să uite şi de cearta că şi-au construit o casă, sau că nu au asigurat-o şi de faptul că au fost făcuţi ţaţe, dacă şi-au clamat sărăcia în care au fost aduşi şi o să uite chiar şi de roşiile stricate ale domnului preşedinte, dar relaţiile deteriorate cu Federaţia Rusă lasă producătorii români fără o piaţă de producţie, iar deteriorarea relaţiilor cu Statele Unite lasă românia fără posibile investiţii.
Prin urmare vorbele dor mai puţin, chiar şi în politică, acolo unde uneori ele ţin locul faptelor. De 20 de ani românii sunt învăţaţi să aleagă după vorbe, fără să fie interesaţi de CV celui care rosteşte acele vorbe şi fără să-i mai ceară ceva celui pe care el l-a investit în acea funcţie. Dau un ultim exemplu, ca să completez cu mesajul pe care încerc să-l transmit la radio şi la televizor, schimbarea începe de jos, local. Primarul Braşovului, George Scripcaru era un sărăntoc când a venit în oraş, dar aceasta nu înseamnă nimic. A făcut un liceu la seral şi s-a milogit de colegii lui de partid (PD) să-l ajute. Ban era atunci preşedintele PD Braşov şi acesta l-a rugat pe Puchianu s-i dea ceva de lucru lui Scripcaru. Puchianu l-a angajat pe acesta la una din firmele lui să aibă grijă de curte. Adică să facă curat, să strângă gunoiu etc. Mai târziu (şi pentru că are o anumită legătură de rudenie, spun unii, cu Maria Băsescu) a fost pus pe lista PD cu consilierii locali şi aşa a ajuns primar. Ca primar omul face doar ceea ce a învăţat să facă, curat, pune asfalt, plantează flor, adică ce făcea şi când era slugă la Puchianu.
Este vina lui că este un primar fără viziune, fără cultură, fără nici un fel de competenţe necesare acestui post? Nu, este vina celor care l-au aşezat acolo fără să-i ceară un CV, fără să verifice dacă omul este în stare să guverneze un asemenea oraş. În aceste condiţii mai miră pe cineva că Braşovul este părăsit de tot mai mulţi dintre locuitorii lui? Ce ar putea aceştia să facă într-un oraş în care şomajul este mai mare decât media pe ţară (cu tot cu săraca Moldovă), serviciile sunt cele mai scumpe din Transilvania, apartamentele sunt doar pentru şmecheri iar oraşul este turistic doar pentru că prin el trec Bucureştenii când merg în Poiană?
Singurul mod prin care românii vor face ceva pentru ei va fi atunci când vor discerne între vorbe şi fapte, mai ales atunci când vine vorba despre politicieni.
[…] Alin Beta Blog […]