S-a întors neica Mihai Moraru din vacanţă pentru a mai presta un serviciu comandat de către preşedintele lui iubit, cel căruia îi execută felaţii în direct şi la orice oră. Avându-i invitaţi pe Dan Andronic, care pare băiat simpatic, dar are o treabă de făcut şi pe o balenă albastră, cu pretenţii de jurnalistă s-a chinuit să mai dea o lovitură credibilităţii presei, de parcă simpla lui prezenţă la televizor nu ar fi suficientă pentru decredibilizarea oricărui demers jurnalistic. Pe Dan Andronic îl înţeleg, omul are un contract cu PDL, iar tema principală de care se ocupă el este presa şi manipulează, pentru că aceasta îi este meseria, opinia publică pentru a deturna atenţia de la prostiile pe care le fac PDL şi Băsescu.
De parte cealaltă a baricadei s-au aflat doi „jurnalişti” şi jumătate, pentru că cea care a intrat în direct la telefon nu ştim dacă era sau nu ceea ce zicea că este, poate era femeia de servici de la B1Tv. Nu că ar avea importanţă, femeia şi-a făcut datoria şi a repetat la telefon ceea ce fusese, probabil, învăţată dinainte să spună. Îmi este tot mai greu să cred anonimi care în afară de propriul lor cuvânt nu mai au nimic, dar se jură pe mama şi pe copii că aşa este cum spun ei. Vorbea de zeci de hârtii dar nu a putut să aducă nici una, cam suspect. Oare chiar nu puteau să păcălească în vreun fel vigilenţa celor de la Realitatea, că aceştia sunt cei mai atacaţi. Acum despre meciul lui Radu Molraru cu Victor Ciutacu nu am ce să vorbesc, aştept să se pronunţe judecătorii, dacă tot s-a ajuns până acolo. Ar fi o premieră să vedem un jurnalist care mănâncă rahat non stop că o mai şi încasează, legal vorbind. Din păcate mersul lucrurilor în justiţia românească ne lasă să mai aşteptăm un deznodământ în această direcţie.
Balena din platou era interesantă doar pentru că putea fi dată ca exemplu copiilor cu oarecare tendinţe de îngrăşare: „uite puiule, dacă mai mănânci mult ajungi şi tu la fel de prost”. Săraca încerca să nu se mişte prea mult pentru a nu transpira ca o vacă. Încerca să se agaţe cu orice preţ de alţi jurnalişti, poate aşa o confundă şi pe ea lumea cu unul.
În ce-l priveşte pe Radu Moraru, mai este ceva de comentat? Omul este plătit regeşte de fraţii Păunescu care primesc contracte grase de la statul român, dar are tupeul să vorbească de alţi jurnalişti care par a face la fel ca el. Supremă ipocrizie şi nesimţire din partea unui mediocru, care recunoştea că ascultă manele (nu că asta ar reprezenta vreun păcat în sine, dar faptul că se comportă manelistic este). Lipsa de ruşine a acestor indivizi este revoltătoare, tupeul lor jegos fiind depăşit doar de lipsa lor de cultură.
Nu am de ce să scriu mai mult despre acest subiect, mi se pare suficient timpul alocat lui, mai ales că strategia lui Băsescu, care comandă aceste atacuri este evidentă. Dacă cineva este suficient de prost pentru a pune botul l-a asemenea manipulări, fără nici un fel de dovezi concrete, atunci de ce să sufere de pe urma guvernării Băsescu toate chinurile. Ce este mai grav că ajung să fiu afectat şi eu şi alţi prieteni de prostia acestora.
[…] Alin Beta Blog […]
🙂
Mogulii buni si mogulii rai!
Joaca pisicii cu soricelul!
Moraru reprezinta tagma celor mai infecti oameni din Romania! Este lider marcant.
Daca era pe vremea lui Ceausescu era un bun membru … de partid!
Poate ii ridicau si o statuie.
Articolul pe care l-ai scris descrie foarte bine placerea unor oameni plictisiti care contesta si ei ceea ce observa ca se intampla la nivel jurnalistic, politic, social, fara insa a face cercetari in acest sens. Nu conteaza ca nu au idei concrete despre meseria unui jurnalist, ei il injura, e prezent un gica contra permament in comportamentul lor.
Te-ai apucat sa te iei acum de Radu Moraru – Pe ce motive? Ca asculta manele? Il prefer pe unul care asculta manele dar care incearca sa imbunatateasca lucrurile in tara asta (chiar daca are un salariu urias), decat pe unul care se da ca asculta muzica clasica, se imbraca la patru ace, isi da pe par cu gel si zambeste in permanenta – asa cum face Adrian Nastase, Victor Ponta, Mircea Geoana, Mircea Badea, unii jurnalistii falsi de la Realitatea TV etc., care nu ajuta cu nimic in ceea ce priveste jurnalistica de calitate (unii prefera sa se inspire doar de pe Youtube), performantele politice etc.
Tu daca ai fi platit regeste, nu ai incerca sa-ti faci meseria cat mai bine? Si atunci cand faci o afirmatie, te rog, prezinta si argumente. E ca la matematica – nu poti rezolva o problema daca nu ai datele acesteia. Pana una alta, prezint eu cateva informatii (argumente): Radu Moraru face o emisiune de 10 ani – nu a fost de la inceput platit regeste, a muncit ca sa fie foarte bun in ceea ce face. Contra exemplu – Mircea Badea – de 7-8 ani de zile se tot plimba pe la emisiuni – fara a avea o stabilitate clara.; Radu Moraru are o echipa care il ajuta sa investigheze cazurile pe care le prezinta, iar orice informatie prezentata a fost confirmata ulterior la nivel national; Si sa nu mai zicem ca in data alegerilor prezidentiale a fost singurul care a aratat procentajul corect al voturilor – lucru care s-a confirmat in urmatoarele doua zile.
Chiar daca e vorba despre un blog, propriul tau blog, si prin intermediul acestuia se pot face dezinformari.
Iti doresc oricum succes. Scrii destul de clar, imi place. Nu am scris lucrurile astea pentru a crea conflicte, ci doar pentru a prezenta o realitate.
Si, hai sa fim serios, noi vorbim de manele cand unii dintre politicieni se plimba prin tribunale mai mult decat prin cabinetele politice… Macar daca ar fi muzica „galagioasa” singura noastra problema.
Apropo… Nu-mi displace sa aud uneori cate o melodia sa-i spunem usor manelizata, si lucrul asta nu ma afecteaza sa ma implic activ in societate prin proiectele aferente si prin meseria pe care o prestez.
Bafta! Si da… De obicei eu scriu cam mult, imi place, nu m-am ostenit prea intens sa scriu cateva randuri pe aceasta pagina.
Daca Radu Moraru „are tupeul sa vorbeasca despre nesimtirea altor jurnalisti care par a face ca el”, atunci tu ai tupeul sa accepti acest comentariu pe blogul tau? „
Domnule Radu Moraru sa traiesti si sa faci emisiuni la fel de bune ca pana acum dar te rog frumos sa ne spui daca este adevaart cu acest handicapat Crin Antonescu care nu o mai terminat campania electorala si dak este adevarat ca a fost repetent un an sau 2 la facultate .
daca a trecut facultatea datorita ordinului lui Ceausescu care a spus ca toti handicapatzii sau borfasii sau vagabbonzii treb sa treaca scoala.Poate ne mai spui unde a profesat acest borfas deci in ce catun si dak a fost vreun an profesor sau director de camin.Ca la altceva acest pletos vopsit nu care se da mare ca a facut sport de performantza fals .Ca nu a facut el aceste lucruri si deaceea te rof domnule Moraru spunei la acest individ ca dmv avetzi informatii mai bune ce a facut sau ce a vanduut acest borfas.Pt ca nu pot sa ii spun altfel .Va multumesc tare mult!
esti o sluga infecta a marinarului, nu ai decit sa-l pupi in cur cit vrei ca oricum nici dracu nu se mai uita la emisiunea ta gen Telejurnal1985
mi-e greata!!! dute……
PauNASULcodrilor se pare ca este siamez cu Radu Moraru. In loc sa recunoasca atasamentul prezidential, doreaste sa stie daca tinta lor, CRIN ANTONESACU a avut sau nu OREION, daca a omorat vrabii sau a spart un geam la scoala. Ai avut curiozitatea sa asculti macar un discurs al celui infierat cu manie proletara? Are omul verb si verva, are aplomb si logica, are talent oratoric si nu se poticneste ca stim noi cine. Sunt, pe nedrept, desconsiderati alegatorii din colegiu care l-au sustinut. Daca cel din Dealul Cotrocenilor ii face pe PONTA imatur politic si pe ANTONESCU nu stiu mai cum, gata si PauNASUL codrilor se trezeste aruncand VORBE GRELE. Mergi la medic tipule!